Viena cu parfum de scorţişoară (7)

Viena cu parfum de scorţişoară (7)

30 decembrie 2001

Pluteam în somnul acela dulce şi profund când deodată, în miez de noapte, s-a auzit un zgomot infernal, un fel de bubuitură, ceva ce semăna cu o explozie şi geamuri sparte, zgomot amplificat de şoc şi de trezirea bruscă din lumea viselor. Nu era nici o îndoială că se auzise din casă. Alex a sărit în picioare iar eu am simţit că mă fac una cu cearceaful. Spre norocul nostru am descoperit curând şi sursa: de pe un pervaz din sufragerie căzuse şi bineînţeles că se făcuse praf un ditamai vasul în care se adăpostea un ghiveci cu o floare. Nici la ora aceea dar nici mai târziu nu am putut să înţelegem cum tot acel ansamblu a făcut paşi în miez de noapte, de vreme ce geamurile de acolo nu le deschisesem niciodată (tocmai de frică) iar “monstrul” nu păruse nici un moment să stea într-o poziţie nesigură. Ne-a fost destul de greu să adormim, mai întâi din cauza sperieturii trăite şi apoi de ciudă că până la urmă, deşi fără să facem nimic, reuşisem să stricăm ceva în casa generoasei noastre gazde!

Dimineaţă un alt şoc: ochii mei lipiţi de somn s-au deshis brusc în faţa afişajului de pe cântar. Toate bunătăţile şi dulcismele austrieci se aşezaseră deja pe mine, împreună cu o tonă de remuşcări. Ca urmare am acordat mai puţină atenţie micului dejun şi după ce am ciugulit ceva în grabă, ne-am dus să ne “întâlnim” cu Klimt, la Belvedere. De data aceasta ştiam sigur că este deschis. Ce nu ştiam era că, deşi soarele zâmbea frumos afară, era mult mai frig decât în ziua anterioară.

Dincolo de expoziţia permanentă din Belvedere, pe care eu cel puţin o revedeam, mai era o expoziţie temporară cu peisaje din Italia, executate de pictori austrieci sau unguri. Nu era cine ştie ce revelaţie, singurele lucrări demne de remarcat fiind câteva picturi ilustrând vulcanul Vezuviu, surprinzătoare prin culorile şi prin modul în care era iluminate. Nu puteam să ne dăm seama dacă era meritul artiştilor sau “de vină” erau spoturile luminoase şi pereţii negri, dar aveai senzaţia că tablourile ard!

Muzeul în general era aglomerat, ghidurile de expoziţie sau audio-ghidurile trebuiau aşteptate, aşa că am pornit de capul nostru, pentru că oricum ştiam ce ne intresa cel mai tare: mult marketatul Klimt! Cel pe care îl întâlneşti în cele mai neaşteptate sau chiar nedorite locuri: pe cafea, pe porţelanuri, pe eşarfe, pe bijuterii, pe orice alt obiect care se poate vinde turiştilor maniaci. Deşi atât de popularizate, a te afla în faţa tablourilor este o cu totul altă experienţă: veşmintele construite pe trupuri fără volum contrastând cu feţe purpurii, aproape impresioniste, felul în care anumite detalii sau motive ies în relief, cromatica, acestea sunt lucruri pe care nici o fotografie, ca să nu mai vorbim de suvenir sau ambalaj, nu poate să le reproducă.

Ca un adevărat turist, Alex mi-a făcut surpriza de a-mi cumpăra o agendă cu Klimt, cee ce deşi recunoşteam că era un obiect pur şi simplu comercial, m-a umplut de bucurie. De dimineaţă constatasem că stăteam destul de prost cu banii aşa că ne-a luat foarte mult până să ne hotărâm dacă să luăm şi un album Klimt. Mi-aş fi dorit şi unul cu Schiele dar era deja prea mult…

După ce am ieşit, am coborât prin Belvedere “de jos” şi am luat tramvaiul până la primărie, ca să ne mai încălzim. La ora aceea Viena era deja invadată de purceluşi roz. Am dat de ei la toate tarabele, în toate magazinele sau în toate cofetăriile. Se prezentau în diverse dimensiuni, forme şi sexe, de la purceluşul inocent la cel obscen, cu sau fără accesorii de piele. Încă nu ştiam ce înseamnă dar am aflat mai târziu că era simbolul belşugului şi norocului pentru anul care trebuia să vină (recent a început să apară şi la noi).

Am înfruntat mai departe gerul, plimbându-ne pe străduţele din vecinătatea Votivkirsche, undeva pe lângă muzeul Freud. Nu ne-am bătut prea mult capul să găsim muzeul, ne temeam să nu fie ceva gen casa Mozart din Salzburg, aşa că am preferat să hoinărim. Am descoperit o întreagă zonă minunată, cu străduţe şi clădiri ordonate, asemănăoare ca stil celor din cartierul Belvedere. Am găsit astfel şi frumoasa biserică Servitenkirsche şi vis a vis de ea un fascinant magazin de pietre.

Tot mergând am ajuns la un moment dat la Fryung un complex animat de clădiri medievale şi pasaje comerciale vechi. Galeria Fryung, un pasaj cu magazine de lux, este cu siguranţă una din atracţiile turistice, judecând după mulţimea de oameni care îşi făceu poze la fântâna din interior. Farmecul piaţetei era completat de trăsurile care plimbau turiştii şi care, cu foarte puţin efort de imaginaţie, te puteau proiecta într-o cu totul altă epocă.

Îngheţasem bocnă, aşa că după ce am asimilat şi acel loc, am plecat val-vârtej spre casă, având un singur gând: cartofii din cămara Petrei! Zis şi făcut dar, din păcate, am mai aşteptat vreo două ore până să devină comestibili! Spre seară am ieşit pentru o nouă plimbare în zona domului Stephan, asta după ce mai întâi am făcut un tur de ring cu tramvaiul. Deşi mai fusesem de câteva ori bune în zona domului, tot am mai descoperit străzi foarte înguste pline de mărfuri ce pot să îţi fure sufletul şi restaurante aglomerate. Am trecut pe lângă statuia lui Gutenberg, Peterskirsche şi Academia de ştiinţe. Am revenit apoi la artera principală şi am filosofat în faţa vitrinelor special amenajate pentru a expune un frumos set de sutien şi chilot de câteva sute de dolari. Viena este abundentă în două lucruri, ne-am spus atunci, cu mintea uşor degerată: arhitectură şi magazine Palmers. Iar la sfârşitul unei zile înghţate, ne-am oprit să ne consolăm cu un punch fierbinte care ne-a încălzit în mod plăcut urechile şi picioarele.

Citeşte şi celelalte pagini de jurnal:

Epidodul 2 | Episodul 3 | Episodul 4 | Episodul 5 | Episodul 6 | Episodul 7 | Episodul 8 | Episodul 9

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.