Rezumatul săptămânii 8-14 martie

Rezumatul săptămânii 8-14 martie

Dacă aţi trecut cu bine şi de 8 martie înseamnă ca puteţi întâmpina primăvara cu inima uşoară. Nouă ne-a făcut plăcere să pregătim o surpriză şi să premiem cea mai activă comentatoare, căreia i-am oferit un minialbum Paris.

Poate că cel mai important eveniment al săptămânii trecute a fost debutul votării la Roblogfest. Suntem şi noi pe acolo şi sperăm că, dacă vă place ce se întâmplă prin LumeaMare, ne veţi acorda şi nouă un vot. Puteţi vota aici. Ştiu că poate părea complicat dacă nu aveţi cont însă nu e chiar aşa, se poate face destul de repede.

Revenind în ograda noastră, am continuat poveştile din Egipt şi v-am plimbat pe la piramidele de la Giza dar şi pe la cele mai puţin asaltate de turişti, de la Dashur şi Saqqara.

Concursul prieteniei a fost lansat, invitând cititorii din ţară să scrie despre oraşele lor. Oferim ca premiu, împreună cu Friends Hostel din Bucureşti, două nopţi de cazare pentru două persoane.

Ca de obicei ne-a fost dor de locuri prin care ne-am simţit bine, două dintre ele fiind insula Samothraki şi Boston.

Şi pentru că ne plac copiii şi suntem adepţii educaţiei acestora prin călătorie – reală sau imaginară, ne-am bucurat să aflăm despre concursul creat de grădiniţa Cuibuşorul Zânelor. Abia aşteptăm să mai primim detalii!

Iar la final de săptămână am râs puţin de parizieni, aşa cum am râs săptămâna trecută de români.

Vestea bună e că ne aşteaptă o săptămână cel puţin la fel de interesantă. Revenim în curând cu detalii!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.