Ce mică-i vacanţa mare!

Ce mică-i vacanţa mare!

A venit vacanţa cu trenul din Franţa! Nu glumesc, Alina mi-a lansat aseară provocarea de a povesti cum era pe vremuri în vacanţa mare. Păi dragii babei, vremurile cu vacanţa mare au coincis la mine cu epoca aceea de aur, în care nu aveai nici o şansă să te depărtezi prea mult de graniţele ţării, în care Marea Neagră era încă cea mai visată destinaţie şi Ardealul era ca vestul de asăzi; vremuri în care nu găseai chiştoace pe plajă şi nici nu aveai onoarea  (sau oroarea, oare cum se scrie? :D) de a asculta manele duduind din maşini cu roţi strălucitoare şi mulţi cai putere.

An de an aşteptam vacanţa mare pentru a pleca la mare, pe la Eforie Nord sau Sud. Loc în care stăteam multe zile, timpul era atunci mai darnic..

Pentru că tatăl meu era victima unui sistem agronomic, fără de concedii, de cele mai multe ori călătoream în formula două mame cu doi copii, cu cortul sau în gazdă. Nu găseam mereu cele mai bune condiţii. Nu am să uit casa cu melci pe pereţi şi paturi din care săriturile noastre neastâmpărate scoteau un nor înecăcios de praf, nu am să uit nisipul din păr, pe care îl puteam da jos rar, atunci când se dădea apă caldă la duşurile de pe plajă, nu am să-l uit pe „muşchiulosul” (aşa spuneam noi, copiii) care făcea poze pe faleză sau plimbările de la apus, când pescăruşii păşeau alături de noi.

Şi mai e încă un lucru pe care nu îl voi păstra mereu în suflet: nu am mai râs niciodată atât de mult, seară de seară, ca în acele excursii la mare. Mama mea a fost şi este o fiinţă care m-a învăţat valoarea unei porţii sănătoase de râs. Iar pofta de hlizeală înăbuşită într-un cort la malul mării, încercând să nu deranjăm vecinii, era … cum să vă zic eu aşa pe română… „priceless”…

Aşa că îi mulţumesc mamei pentru cele mai frumoase clipe din vacanta mare şi vă invit să împărtăşiţi şi voi cele mai puternice impresii şi amintiri…

Lansez aceeaşi provocare şi pe twitter, sub hashtagul #vacantamare. Abia astept sa colectez amintirile voastre din vremurile în care aveaţi vacanţă mare!

PS: vi se pare cunoscută pălăria? Jur ca nu e aceeaşi şi ca am redescoperit poza asta cu mare surpriză! Şi cred că e din acelaşi an cu melodia de mai sus, sau cel mult ’84.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.