De curând, într-o duminică seara în Herăstrău, Teatrul Masca a prezentat unui public plimbăreţ spectacolul Statuile, o pantomimă pe mai multe mini-scene care evocă atmosfera Romei cu personalităţi, zei, gladiatori, sub formă de statui care prind viaţă temporar, pentru a înţepeni din nou, conform statutului lor. Un fragment de timp de acum 2000 de ani s-a derulat în aer liber, într-o interesantă interpretare. Un spectacol ce ar putea fi jucat la Roma ne-a transpus în alt loc şi în alte vremuri.
Fosta capitală a unui imperiu ce avea Marea Mediterană drept lac şi actuala capitală a Italiei, Roma, fondată în 753 i. d. Hr., a cunoscut maxima înflorire în secolele al-II-lea şi al-III-lea, atunci când alte popoare încă nu se născuseră. Legendele şi faptele se împletesc în istoria ei zbuciumată. Monarhie, republică, dictatura, inimă a unui spaţiu imens, când glorioasă, când invadată de gali, goţi, normanzi, oraş papal, Roma a rămas un important centru de cultură sau religios.
Noi românii, parte pentru un timp scurt din spaţiul latin, nu am beneficiat de vestigii remarcabile; în schimb, ca popor, îi datorăm acestui imperiu dispărut limba pe care o vorbim şi care ne-a făcut să rămânem uniţi, în trei tărişoare mult timp despărţite, o insulă de latinitate într-o mare slavă, rămasă la marginea teritoriului în maxima sa expansiune sub Traian.
Şi pentru că suntem pasionaţi de călătorii orientate spre artă şi arhitectură nu se putea să nu mergem la Roma! O familie prietenă avea la rândul ei prieteni cu domiciliul la Anguillara, în vecinătatea metropolei şi am fost găzduiţi acolo, de unde am venit cu trenul (plin de români la muncă în Italia) până la gară San Piedro.
Între noi şi Roma este o legătură de suflet; de aceea pe măsură ce o descopeream, ca de obicei înainte de călătoria propriu zisa, mai întâi în texte şi imagini, emoţia mea se intensifica şi mă copleşea dublându-se adesea cu o stare de disperare – era prea mult, prea important de văzut şi ştiut ce ai văzut, într-un timp prea scurt (doar şapte zile, atât ne puteam permite). Era culmea să fim acolo şi să trecem numai pe lângă tot ceea ce ne fascina de mulţi ani. Am luptat cu dorinţele şi am acceptat până la urmă că, fiind doar nişte muritori de rând din Europa estică, trebuie să optez pentru ceea ce vede toată lumea, să înţeleg că pentru a cunoaşte totul îţi trebuie o viaţă. Din această cauză Roma m-a făcut să sufăr că nu am picioare de rezervă, înainte să ajung în ea! În nicio altă capitală europeană nu am simţit atât de acut nevoia de a fi miriapod cu viteză sporită pentru a cuprinde cât mai mult…
Roma este atât de bogată în monumente, pieţe, fântâni, muzee, palate, obeliscuri, bazilici, columne, coloane (Imaculată Concepţie) datând din epoci diferite, în plus aproape la fiecare colţ poţi întâlni ceva interesant. Aşadar: picioare umflate, rătăciri spre cutare sau cutare destinaţie, căldură mare întreruptă de ploaie şi frig, îngheţate delicioase (recomandăm gelateria din spatele bazilicii Santa Maria Maggiore), mirosuri îmbietoare de pizza la ea acasă, mirosuri neplăcute în colţuri mai dosnice, nervi şi extaz, oboseala şi încântare.
Mai multe Rome s-au aşternut unele peste altele, transformându-se uneori, pentru a alcătui acest oraş care exercita o eternă atracţie asupra tuturor generaţiilor: Roma antică, Roma Evului Mediu, Roma Renaşterii, Roma modernă; despre fiecare s-au scris tomuri şi se vor mai scrie încă. Aplecarea spre actul artistic prezent aici este şi el etern. Descoperiri şi interpretări noi sunt deasemenea eterne.
Din vremuri antice au rămas ruine încă în picioare, în ciuda cutremurelor şi devastărilor; pornind de la Piazza Venezia (de aici se poate ajunge cu autobuze în absolut toate direcţiile dorite, anunţate pe panouri verticale, dreptunghiulare), după Pieţele lui Traian şi vestita Columnă, pe Via dei Fori Imperiali (cu forumurile lui Traian, Iulius Caesar, Augustus, Nerva, temple, arcuri de triumf, bazilici şi Via Sacră), sau spre Palatin (locul de naştere al Romei, cu palate, terme, temple, stadion şi Circus Maximus), se ajunge la Arcul lui Constantin şi Colosseum, capodoperă a ingenioasei inginerii antice, uriaş amfiteatru unde moartea era o componentă importantă a spectacolelor. Eram acolo şi nu credeam că este adevărat. Scăldate de soare, statuile marilor conducători ai cetăţii mărgineau bulevardul. L-am căutat desigur, pe Traian. Pe un zid se etalau hărţile imperiului în diferite stadii. Cineva ne-a abordat, ne-a rugat să-i facem fotografii şi ne-a însoţit un timp, fiindu-ne de ajutor în orientare – o tânără doamnă româncă (muncea de mai mult timp acolo). Tot din vremuri străvechi datează Via Apia Antică, Termele lui Caracalla, Catacombele (nu am reuşit să le vedem) Panteonul (devenit biserica naţională), Castelul Sant’ Angelo, transformat din mausoleu în închisoare iar acum din nou muzeu, Teatrul lui Marcellus, arcuri şi temple.
Iniţial am coborât dintr-unul dintre autobuzele elegante şi impecabile care cutreieră oraşul, în susnumita piaţă şi mai întâi ne-am simţit turtiţi de uriaşul monument alb al lui Vittorio Emanuelle II (construit pentru a celebra independenta Italiei); după el, în dreapta, se află Capitoliul şi biserica Santa Maria în Aracoeli. Am vizitat în interiorul său un muzeu al multor lupte şi unul de artă.
Când ne-am oprit apoi în stânga, aproape de Columnă şi am văzut Colosseumul puţin neclar la capătul forurilor, cu Arcul lui Constantin alături, emoţia şi bucuria m-au invadat deopotrivă. Împreună cu momentele intrării în Bazilica Sfântul Petru, a întâlnirii cu statuia lui Moise (Michelangelo) în biserica San Pietro în Vincoli, sau cu sălile Rafael şi Capela Sixtină din Vatican, sau cu panorama oraşului văzută noaptea de pe colina Gianicolo, de lângă monumentul lui Garibaldi, sau cu înflorită Piaţă a Spaniei (cu biserica Trinita dei Monti la înălţime, la capătul unei monumentale scări şi nelipsita fântâna în formă de barcă, de data aceasta) sau cu Piazza Navona cu excepţionalele sale fântâni (pe locul unui fost stadion antic unde se desfăşurau competiţii navale!), sau cu Muzeele Capitoliului, sau cu muzeul Borghese din parcul cu acelaşi nume (plin de statui şi fântâni), sau cu Panteonul, Santa Maria Maggiore, San Giovanni în Laterano cu Scala Santa alături, sau… sau… contactul cu această parte a Romei antice s-a înscris în şirul orelor privilegiate din viaţa mea, datorate lui Michel, arhitectul călătoriilor noastre.
Citiţi continuarea în partea a doua
Impresii scrise de: Ghiocel(a)
Perioada călătoriei: 2007
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
