Fenomenul Lourdes

Fenomenul Lourdes

Asculta, Dumnezeule, strigatele mele, ia aminte la rugaciunea mea! De la capatul pamantului strig catre tine cu inima mahnita si zic:” Du-ma pe stanca pe care n-o pot ajunge, caci este prea inalta pentru mine!” (din psalmul 61)

Soarele apusese lasand pe cer o rumeneala suava, diluata in griul inserarii. O scama de nor de culoarea umbrei plutea in stanga turlei inalte a Imaculatei Conceptii. In asteptarea procesiunii mariale, cu torte, priveam celebrul ansamblu arhitectural cu Pirineii drept fundal. Din cele trei bazilici suprapuse multimea de pe toate continentele iesise si plecase la grota sau se asezase pe marginile Esplanadei Sanctuarelor si pe rampele care o imbratisau. Vazusem deja Bazilica  Rozariului; culorile calde si blande ale mozaicurilor ei ne-au amintit de Giotto si frescele lui de la Assisi. Urcasem pana la Cripta sapata in stanca si mai sus, la Bazilica Iimaculatei Conceptii. Impreuna cu un grup de pelerini italieni, unii in picioarele goale, parcursesem Drumul Crucii – pe o colina, in stanga Sanctuarelor, grupuri de statui monumentale din metal auriu refaceau tragicele episoade ale drumului lui Isus spre moarte. Pelerinii urcau pe scara sfanta, ingenuncheau pe aleea aspra, isi spuneau sau cantau rugaciunile. In acel loc cei doua mii de ani se topeau iar noi, muritorii, retraiam o suferinta greu de imaginat si de evocat. Am fost apoi la Grota Miraculoasa, am cules in palma picatura care cadea din plafonul pesterii de sub grota mica, ovala, unde statuia Fecioarei isi spunea rugaciunea. Dupa toate acestea, sufletele noastre se indepartasera de cele lumesti. Eram curati si limpezi ca apa izvorului care, plecand din pestera, alimenteaza fantanile si bazinele.

Dinspre grota au intrat pe esplanada preoti, cu statuia luminata a Sfintei Fecioare purtata sub un baldachin, cantand “Salve Maria”. A urmat CONVOIUL – carucioare albastre trase de persoane in uniforme cu chipuri linistite, solemne, puternice si rabdatoare. Urmau scaunele rulante impinse de calugarite sau insotitori din familie. Erau BOLNAVII cu fetele marcate de suferinta, in scaune, carucioare, pe targi, oameni de toate varstele care ce aflau acolo pentru a bea apa, a se spala cu ea, a se ruga. Lourdes era ultima speranta pentru cei care au incercat totul;  ei, sau familiile lor credeau intr-o minune.

Lacrimile mi-au pornit  fara voie. Un tanar, bolnav psihic, se balansa razand – era, cred, felul lui de a trai emotia momentului; o femeie tinea in brate o pancarda pe care scria “Cora, cancer”. Tabloul era sfasietor. Nu ar fi trebuit sa plang. Peretii bazilicilor erau tapetati cu placi de marmora care celebrau vindecarile, multumeau Sfintei Fecioare, se rugau pentru un caz, sadeau increderea in puterea divina. Nu de lacrimi avea nevoie CONVOIUL. Insa aceasta caravana a durerii parea ca nu se mai termina si lacrimile mele nu voiau sa se opreasca. O femeie intre doua varste impingea un scaun cu un barbat ale carui priviri stinse ii intunecau viata. Ea privea insistent multimea de pe margine ca si cum ar fi cautat pe cineva. S-a oprit asupra mea. Eu i-am zambit facandu-i un semn de incurajare cu capul, spunandu-i cu inima: esti in locul potrivit, faci ce trebuie, va fi bine! M-a auzit, a zambit si ea, si-a indreptat spatele, luminandu-se.

Dupa bolnavi a aparut coloana ordonata a pelerinilor de pretutindeni: Toledo, Roma, Madrid, Dublin, Murcia, Napoli. De la ei, ne-am aprins lumanarile. Ne-am alaturat lor. Odata cu inserarea, multimea umplea treptat esplanada avand drept fond sonor messa in toate limbile europene. Statuia Fecioarei cu fata spre Bazilici si munti primea ceata noptii; mi-am indreptat spre ea rugaciunile mele, prea simple pentru ceea ce se desfasura acolo. Am dorit sanatate tuturor si binele planetei, multumind lui Dumnezeu pentru ca eram doar in trecere. Parea o defilare de olimpiada. Credinciosii erau atat de numerosi incat au umplut si rampele laterale care duceau la cripta, formand doua arcuri de stele palpaitoare. Eram la o Inviere care are loc, aici, in fiecare seara. Dupa o ora in fata bazilicii Rozariului iluminata feeric, procesiunea s-a sfarsit. Omenirea s-a retras pe Bulevardul Grotei, incarcat de suveniruri, spre cele patru sute de hoteluri. In acelasi timp, un sir de autocare  ii aducea pe urmatorii pelerini, bolnavi, calatori. Tot ceea ce exista, actioneaza si emotioneaza aici a fost posibil pentru ca, unei fetite sarace, Bernadette Soubirou, incepand cu 11 februarie 1858, i s-a infatisat Sfanta Fecioara, care a spus: “Veniti, beti si spalati-va!” cu apa izvorului tasnit din stanca Grotei Massabielle.

De atunci Lourdes a devenit loc de pelerinaj cuprinzand mai multe biserici si capele, muzee, centre de primire ale bolnavilor, loc de renastere a credintei si sperantei, de vindecare si alinare.

Am adormit gandind astfel. A doua zi, duminica dimineata, am asistat la messa internationala, in bazilica subterana, monument de arhitectura moderna, mare cat un stadion cu piloni de beton oblici, reflectoare, ecrane plate. Bolnavii, infirmierele, pelerinii si preotii traiau solemnitatea rugaciunii, aceasta cale spre Dumnezeu. Lourdes, prin tot ceea ce contine, emana energii benefice; fenomenul trebuie cunoscut personal, cuvintele si imaginile fac doar introducerea. Iar pe peretii bazilicei este scris in toate limbile “Veniti, beti si spalati-va!”.

Cum se ajunge la Lourdes (sudul Frantei)

cu avionul: exista aeroport

cu trenul

cu masina: dinspre Spania prin Pau (A64, Tarbes, N21); dinspre Paris prin Toulouse (A64, Tarbes, N21)

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.