NE-AM IMBARCAT DIN NOU, EU SI BLANOASA PE BATRANUL OSCAR WILDE si am luat-o inapoi spre batranul continent. In traversarea de 14 ore cred ca am dormit 11. De data asta aveam la purtator si sacul de dormit comfortabil pe mocheta, pentru ca in timpul traversarii nu este permis accesul pe puntile de parcare.
UTAH BEACH
Ajung in Cherbourg imi fac o cruce scurta si plec spre Paris. Atat Bizoo_n cat si un alt bun prieten mi-au spus ca e un loc care merita vazut, asadar l-am inclus in traseu. Ah, Utah Beach! Salivasem destul de tare pe drumul de ducere la panourile indicand plajele de debarcare insa nu era timp. Acum aveam tot timpul din lume asa ca fac dreapta pe prima iesire de pe sosea. Ajung pe Utah beach si ma uit indelung la cei 200-300 de metri pe care americanii au trebuit sa-i strabata in iunie ’44 ca sa atace cazematele. In afara de cazemate doar ramasitele unui pod de metal au mai ramas sa spuna povestea acelei zi de vara.
Pe plaja vecina, Omaha, multi dintre ei nici nu au apucat sa iasa din apa. Pe Utah in schimb comandantii navelor care transportau tancurile spre plaja aproape ca au esuat vasele insa au reusit sa aduca tancurile si amfibiile foarte aproape de plaja fapt ce a salvat o multime de vieti, mai putin germane. Probabil era o inghesuiala ca in statia Unirea la 8 dimineatza, douazeci de mii de oameni au debarcat acolo intr-o singura zi. Parasutistii diviziilor 101 si 82 si-au facut si ei treaba in spatele zonei de debarcare si au reusit sa-i zapaceasca bine de tot pe nemti. Nu pentru toti parasutistii treaba a mers ca pe roate. Atarnata de turla bisericii din Saint Mere-Eglise poate fi vazuta o replica a unui parasutist care a avut ghinionul sa i sa agate voalura de unul din elementele arhitecturale. Scapand initial de a fi impuscat de nemti, prefacandu-se ca e mort deja, John Steele a fost dat jos de pe turla aproape surd, din cauza clopotelor care bateau intr-o dunga anuntand incendii in sat si a fost luat prizonier. Se poate spune ca a fost un tip norocos din moment ce a reusit sa evadeze din prizonierat si sa se realature camarazilor sai, a murit de abia in 1969. Francezii au fost atat de impresionati de povestea lui incat peste drum de biserica se afla o carciuma numita cum altfel decat John Steele. Si eu am fost impresionat astfel incat un ecuson al “soimilor urlatori” si-a gasit un loc si pe geaca mea moto.
SPRE PARIS
De abia dupa asta am pornit spre Paris. Fara gps, inarmat doar cu o harta rutiera. Mare scofala ! Pai mare scofala, pentru ca am intrat pe o autostrada am platit 2 euro si am mers mai departe. Nu apuc sa fac nici 30 de km si iar am mai cotizat 2 euro. N-are nimic, nu au cum sa o tina asa pana in Paris ma gandeam. Ei, uite ca aveau cum sa o tina, dupa 30 de kilometri un panou ma anunta ca iar tre sa scot cardul. Atat! ma gandesc, si fac prima la dreapta sa ma scot de pe autostrada. Surprize surprize, la iesirea de pe autostrada am mai dat 2 euro. Cam la asta e bun gps-ul pe care bifezi avoid toll roads dar pe care nu-l ai, te ajuta sa stai departe pe drumurile pe care arunci cu banii. In nici un caz nu se justificau, in primul rand pentru ca erau cozi din cauza restrictiilor de viteza efectuandu-se reparatii la autostrada, in al doilea rand erau cozi imense la casele de marcat, in al treilea rand limita de viteza de pe drumurile “interjudetene” mocca, care nu numai ca sunt pustii dar arata excelent, e de 110. Al dreq sa fie ala care mai calca pe autostrazile voastre, mi-am promis. Pe la 11 noaptea am intrat in Paris si m-am indreptat pe cheiul Senei direct catre centrul orasului, spre Turnul Eiffel. Ei bine dragii mosului privelistea nocturna era incredibila. Ca un tzaran venit la oras pentru prima oara, am descalecat, mi-am dat cushma jos din cap si am ramas ca prostu in mijlocu trotuarului uitandu-ma la turnul ala frantzuzesc luminat in albastru si decorat cu stelutele Uniunii Europene. Am stat asa cam vreo ora, holbandu-ma fix si rontzaind m&m. Cand sa plec, probabil ca era ora exacta, turnul s-a luminat de flashuri ca un pom de craciun la Disneyland, wow, si am mai stat un pic. Oricum nu ma grabeam nicaieri… Planul meu era sa pun cortul undeva prin niste boscheti in afara orasului.
DE JUR IMPREJUR
Termin de admirat turnul, incalec si pornesc. Intru pe o autostrada care semana cu un circuit din Need 4 Speed Carbon, pasaje, tunele, lumini, peisaj urban, benzi, multe benzi, mama ce blana! La un moment dat trec si pe langa un politai care facea semn masinilor sa reduca viteza, ceva mai incolo fiind un tir ramas in pana. Mai merg vreo 40 de kilometri si iarasi dau de un politist care facea semn masinilor sa incetineasca, ceva mai incolo fiind un tir ramas in pana. Ce ghinion pe soferii de tir in noaptea asta, imi trece prin cap. Mai vad si un bloc “Sharp”… hmm… parca am mai vazut un bloc “Sharp” pe undeva… Hahaha, ma invart in cerc ca prostu! Si m-am mai dat de 2 ori pe Periferica Interioara, pentru ca pe ea eram, da’ daca-s prost de un sa stiu ce vrea sa insemne. Cineva de la politia rutiera din Paris cred ca are niste poze foarte frumoase cu mine in actiune pentru ca la un moment dat m-am pomenit cu un blitz in mecla. Intrebasem un taximetrist pe unde as putea gasi un camping si aveam o oarecare idee de poarta pe care trebuia sa ies de pe periferica precum si faptul ca Champigny sur Marne e pe A4, si cam atat. Era doar o mica problema pe care nu o luasem in calcul si anume ca strazile (SI) acolo sunt goale cu desavarsire la 2 noaptea. Nu reusisem sa ies din zona urbana. Pustiu absolut, si-mi era cam jena sa opresc o masina care oricum trecea cam odata la 1 ora. La un moment dat dau peste unu cu un scuter. Un arab care mirosea a alcool, pe numele lui Mustafa Aoui. Se uita ala un pic la mine zice ca el nu stie sa fie vreun camping prin zona si-mi propune sa dorm la el pentru 15 euro. Rupt de oboseala, accept. Accept pana in momentul in care ajungem in fata blocului lui si ma intreaba daca stiu cum se opreste scuterul. Eu nu stiam dar intre timp il oprise omu’ cu un briceag. In ciuda protestelor lui cum ca e un om bun, am plecat mai departe in noapte. Acum cine stie, poate ca era un hotz cinstit cu toate aparentele impotriva lui, tuturor ni se poate intampla sa dam rau in cadru la un anumit moment, insa eram mult prea obosit si lipsit de reflexe ca sa-mi permit sa ma conving ca era un om bun intr-adevar. Ca sa nu mai zic, daca era rau. Drept care, nereusind sa gasesc nenorocitu ala de camping, cand mai aveam benzina pentru 10km am tras intr-o parcare in Champigny dar nu sur Marne, am tras costumul de ploaie si sacul de dormit peste (n-a mai facut condens) si am adormit lemn.
ATAT TEXTUL CAT SI IMAGINILE APARTIN IN TOTALITATE AUTORULUI RADU VIOREANU SI NU POT FI PRELUATE, COPIATE, MODIFICATE, IN TOTALITATE SAU PARTIAL, FARA ACORDUL PREALABIL AL ACESTUIA.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!