O călătorie în luna de miere, pe două roţi.
Povestită de Vlad Ivan.
Partea aII-a – Veneţia
A doua zi dis-de-dimineaţă, cu fizicul împrospătat şi atmosfera de vacanţă deja instaurată în psihic, plus electronicele reparate graţie tatălui doamnei Buki (motociclistul, campionul, vă mai amintiţi) care ne-a împrumutat pistolul de lipit, îndeplinim ritualul “pune bagajele”, ne echipăm pentru ploaia care tocmai începe şi pornim. Destinaţia Veneţia unde deasemenea vom petrece o zi plină.
Pe drum ne pregătim psihologic pentru apa care ne aşteaptă la Veneţia în sensul că ne plouă de ne zăpăceşte. Pe scurt Slovenia = ploaie + vânt. Plus sute de km de autostrăzi impecabile. Traversăm munţi, din nou multă iarbă verde, urcăm şi coborâm, intrăm în Italia fără să ne dăm seama şi ajungem noaptea la Veneţia la un hotel drăguţ şi cochet. Şi aici gazdele sunt sensibile la noul nostru statut şi ne-au pregătit o sticluţă de spumant. Începe să ne placă.
La recepţie, un domn brunet, proaspăt duşat, echipat în slapi, se sensibilizează la aspectul nostru plouat şi ne invită să i-o luăm înainte, problema domniei sale putând să aştepte. În timp ce ne cazăm ne întreabă de unde venim. Îi spunem, se miră, ne admira, apoi ne spune că e din Brazilia şi că acolo are o motocicletă şi că îi place foarte mult. Cum spuneam, peste tot numai prieteni.
Îi mulţumim domnului brazilian şi mergem să ne luăm în primire camera extrem de frumoasă. Conform regulilor internaţionale privind admiraţia pentru motociclişti, moto primeşte şi ea un loc preferenţial într-o parcare închisă şi păzită a hotelului. Apucăm să facem un duş rapid şi coborâm în viteză pentru a prinde restaurantul deschis. Aici facem cunoştinţă cu cele două tinere românce care par să deservească totul de la bucătărie, servire şi până la bar. Brazilieni mulţi şi veseli, treaba se mişcă greu dar mâncăm o lasagna extrem de bună şi bem un vin extraordinar. Mai rămâne ceva energie pentru două-trei telefoane şi apoi ne retragem la spumantul din cameră. Noapte bună!
Dimineaţa planul e simplu: micul dejun şi la plimbare. Înarmaţi cu instrucţiuni preţioase de la domnişoara recepţioneră (atât de simpatică şi amabilă încât s-a dovedit în final a nu fi italiancă) dăm piept cu minunatul popor mâncător de macaroane. Domnul de la Tobacco Shop consideră o glumă bună să ne vândă o cartelă de autobuz reîncărcabilă care nu se poate valida decât pentru o singură persoană. În autobuz, domnul şofer îmi ascultă păsul cu răbdare, cugetă fo 7 secunde apoi îmi spune că nu îmi răspunde la întrebări în engleză, să parlesc pe italiană dacă am texte cu el. Odată cu aburul care îmi iese pe urechi dau din mine cea mai tare italiană pe care mi-o amintesc din anii de Italia1 şi Rete4 şi la sfârşit îi dau şi cu tifla, fenomen care il atinge fix în scaunul de pe rândul din spate. În concluzie unul din noi face blatul la dus. Încă nu ne-am hotărât care.
Şi ajungem în final în adevărata Veneţie: apă multă, clădiri vechi, preţuri mari şi o grămadă, dar o grămadă de oameni. Ruşii sunt mulţi dar românii sunt şi mai mulţi. Printre ei ceva italieni. Noi, parcurs turistic obişnuit: ne rătăcim pe străduţe, bem o cafea, iar ne rătăcim, facem poze şi reuşim graţie unui spirit de orientare ieşit din comun (al lui Mari, nicidecum al meu) să mâncăm în cel mai drăguţ restaurant remarcat în cursul rătăcelii. Apoi din nou rătăceală, poze şi alte maimuţăreli specific turistice. Asezonate cu miere din belşug. Refuzăm tradiţionala plimbare cu gondola deoarece arată toate că nişte coşciuge chicioase iar mânuitorii lor ca nişte taximetrişti ţepari de la aeroport.
Părăsim Veneţia istorică pe seară şi cu călătoriile de autobuz rămase neconsumate hotărâm să dăm o tură scurtă prin oraşul nou. Aici nimic special. Ne cumpărăm două cagule capabile să facă faţă vântului care am văzut că e la modă în occident şi nimerim graţie unui nas fin un H&M pe care urmează să îl vizităm scurt (dar apăsat) la întoarcere. Ne retragem uşor spre culcare, în camera noastră călduţă şi drăguţă pentru că afară toamna începe să îşi ceară drepturile şi noi încă nu suntem de acord cu asta.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!