Teatru şi tango, în două viziuni

Teatru şi tango, în două viziuni

În ultimele 7 zile am avut ocazia să vedem două spectacole diferite care pleacă de la acelaşi dans: tango! Deloc întâmplător, mai ales în contextul în care eu şi Alex încercăm să desluşim tainele acestui dans de vreo 4-5 luni! În fine, până când o să ajungem noi să vă arătăm ceva, vă invităm să vedeţi, cât mai aveţi timp (se joacă de mult!) două spectacole:

Una historia de TANGO, la Teatrul Masca – regie, scenariu si coregrafie: Ioana Macarie.

şi

Un tango mas, la Teatrul Odeon – un spectacol de Răzvan Mazilu şi Alexandru Dabija, cu Răzvan Mazilu şi Monica Petrică alături de clubul TangoTangent (la care mergem şi noi şi de care suntem foarte mândri)

Ambele spectacole au ceva în comun: nu au vorbe (poate doar puţin la început, în Un tango mas). Totul este exprimat prin mişcare… ceea ce este cât se poate de firesc, tangoul argentinian fiind un dans atât de expresiv!

Ambele spectacole privesc tangoul de pe coordonatele iubirii, pasiunii şi timpului. Nu timpul care face sau desface o relaţie, ci timpul în care acest dans se plasează, în trecut sau în prezent. Nuanţele de abordare sunt totuşi diferite.

Una historia de Tango este construit în jurul evoluţiei tangoului argentinian în timp, de la originile sale populare, pe străzile din Buenos Aires, trecând prin saloanele europene, apoi prin anii disco şi sfârşind în metropolele actuale, pline de oameni ocupaţi şi grăbiţi. Un loc şi moment în care tangoul poate fi o formă de eliberare, de regăsire a pasiunii.

Un tango mas pune în contrast tangoul clasic, dansat la milonga, formelor moderne de exprimare prin mişcare, Răzvan Mazilu şi Monica Petrică reuşind să transforme orice gest într-un spectacol.

Una historia de Tango e punctat cu elemente de coregrafie de grup, dovedind încă o dată talentul şi abilităţile actorilor de la Masca de a fi extraordinar de frumoşi atât separat cât şi împreună. Firul poveştii e plăcut şi uşor de urmărit, datorita aceastei coordonari. Umorul nu lipseşte, ca şi comunicarea cu publicul.

Un tango mas te pune în încurcătură: vrei să te uiţi la personajele principale, care fac mişcări uluitoare, şocante, pline de pasiune, voluptate sau violenţă, dar vrei în acelaşi timp să urmăreşti şi celelalte perechi, fiecare în universul ei, gravitând de jur împrejurul scenei. E greu, uneori ai vrea sa ai posibilitatea de a pune stop sau de a da înapoi :-). Totul e tratat cu seriozitate şi dramatism, publicul este prezent fizic pe scenă dar foarte departe de acţiune.

Una historia de Tango are costume foarte frumoase, elaborate (ca de obicei la Masca), ce sugerează fiecare epocă a acestui dans.

Un tango mas are costume simple dar sugestive, care pun în valoare mişcarea şi senzualitatea.

Am crezut că e greu să compari cele doua spectacole dar uite că am reuşit. Nu ştiu cât s-a înţeles dar pe mine m-au încântat ambele la fel de mult, de aceea nu aş putea spune că aş alege unul împotriva altuia ci dimpotrivă, că le-aş revedea pe amândouă, cu mare plăcere, oricând! Şi aş adăuga pe listă şi Tango. Radio and Juliet, pe care l-am văzut la Operă, în decembrie anul trecut.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.