Cu multe secole în urmă, departe, pe tărâmul dragonilor, trăia un Împărat puternic şi viteaz. Măreţia şi trufia sa erau nemărginite. Obsedat de viaţa de apoi, a poruncit supuşilor ridicarea unui palat subteran şi a unei oşti demne să-l urmeze până dincolo de moarte. Când totul a fost isprăvit, a luat cu el în mormânt servitori, concubine şi copii, pentru a-i fi alături în viaţa veşnică.
Ne punem întrebarea dacă legenda Armatei de Teracotă a dăinuit de-a lungul secolelor sau a început să se înfiripe abia în anul 1974 când, într-un loc uitat din provincia chineză Shaanxi, la poalele unui munte, câţiva ţărani săpau de zor la o fântână. La un moment dat, pământul s-a surpat, iar în adâncuri au zărit chipul împietrit al unui soldat din vremuri de demult. În scurt timp, zona a fost închisă. În săptămânile care au urmat, arheologii aveau să scoată la iveală o mică parte a uneia din cele mai mari comori ce le era dat să vadă. O imensă armată din lut ars, mii de războinici, cai, atelaje, armament, toate în mărime naturală, dispusă în formaţie de luptă. O oştire ce a aşteptat mai bine de 2.000 de ani reîntâlnirea cu civilizaţia.
Se spune că la crearea acestei comori au lucrat peste 700.000 de oameni timp de 11 ani. Meşteri, sclavi, prizonieri de război. La finalizare, majoritatea au fost ucişi, probabil din dorinţa neînţeleasă a tânărului Qin Shi Huang, primul împărat al Chinei, de a deţine ceva absolut unic. Este acelaşi personaj care a rămas în istorie prin punerea primei temelii a ceea ce avea să devină cea mai măreaţă construcţie de pe pământ, Marele Zid. Superstiţioşi, chinezii credeau în viaţa de după moarte. Tradiţia spunea că sufletul celui trecut în nefiinţă va continua să existe într-o altă lume. De ce a dorit Împăratul să se împopoţoneze cu o astfel de armată în viaţa de apoi, rămâne în continuare un mister. Poate că nu a mai ajuns să-şi conducă de acolo supuşii, însă cu siguranţă nemurirea i-a fost asigurată odată cu descoperirea Armatei de Teracotă.
Se estimează că sunt îngropaţi aproximativ 8.000 de soldaţi, fiecare fiind unic în felul său. Trăsăturile feţelor sunt diferite, unii sunt mai tineri, alţii mai bătrâni, dar nici unul nu seamănă cu altul. Fiecare îşi are locul în formaţie, în funcţie de gradul său. Se spune că meşterii modelau lutul după chipul şi asemănarea războinicilor adevăraţi, alte legende susţin că înşişi soldaţii de teracotă erau cei reali, ce au acceptat să se îngroape alături de stăpânul lor, pentru a-l proteja de pericole în viaţa de după. În momentul descoperirii, soldaţii erau puternic coloraţi în nuanţe de galben, verde şi roşu, însă la contactul cu aerul şi razele soarelui s-au decolorat rapid. Timp de 30 de ani au fost scoase la lumină mai bine de 2.000 de piese, majoritatea dintre ele fiind complet restaurate.
Cu doar o lună înainte de sosirea noastră în Xian fuseseră descoperiţi alţi 114 soldaţi, iar în ziua când am vizitat complexul se lucra de zor în groapa nr.1.
Este cea mai mare din cele trei, având o lungime de 252m şi lăţime de 58m. Războinicii pot fi admiraţi în voie, înşiruiţi astfel încât ai impresia că sunt pregătiţi de o iminentă bătălie. Organizarea este perfectă: se distinge clar infanteria, apoi cavaleria. Cea mai spectaculoasă este avangarda, formată din 210 soldaţi împărţiţi egal în 3 şiruri aliniate. Groapa nr.2 este cea în care s-au găsit cele mai bine păstrate piese. Neinteresantă pentru turistul de rând, este o adevărată comoară pentru arheologi. Nu departe se află groapa nr.3, cea mai mică dintre toate, dar unde se pare că se aflau îngropate căpeteniile. Este locul în care am privit îndeaproape războinicii, între timp deposedaţi de armele din aur şi bronz.
Am ajuns în Xian într-o zi călduroasă de iunie, după o noapte petrecută în trenul care ne aducea din Beijing. Nu aveam la dispoziţie decât o zi şi jumătate pentru vizită. Am ratat turul organizat de hostelul unde eram cazaţi, dar cei care ajung aici trebuie să ştie că este mai avantajos să meargă pe cont propriu la Armata de Teracotă, inclusă din 1987 în patrimoniul mondial UNESCO. Situl se află la aproximativ 50 km est de Xian. Ghidaţi de personalul de la hostel, am luat un autobuz din gară. La fiecare 15 minute pleacă unul către această destinaţie. Odată ajunşi, veţi fi asaltaţi de vânzătorii de souveniruri, ce vând în general kitschuri reprezentând statuete de diferite mărimi care ajung până la scară 1:1. Nu uitaţi că turiştii, cei europeni în special, sunt realmente jecmăniţi, la prima strigare fiind ofertaţi cu un preţ de cel puţin 6 ori mai mare decât cel real. Târguiţi-vă la sânge, fără jenă, impasibili la văicărelile sacadate ale negustorilor. Preţul unui bilet de intrare este de 90 yuani dar sunt probabil cei mai bine investiţi bani din călătoria în China.
Armata de Teracotă este una din destinaţiile dorite de călătorii înrăiţi. Multă lume se întreabă dacă merită Xian o abatere de la traseu. Oraşul nu ne-a impresionat, e drept că nici nu am avut timp să-l explorăm, dar pot spune că vizita la celebra armată a meritat orice efort. Nu pierdeţi timpul. Mergeţi în provincia Shaanxi, intraţi în situl arheologic şi faceţi cunoştinţă cu soldaţii ce şi-au însoţit Împăratul în filele istoriei şi ale nemuririi.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
