O insulă, un om fericit

O insulă, un om fericit

N-am fost în Caraibe. Nici în Tenerife, nici în insulele Canare, nici măcar nu merit să deschid gura. Asta teoretic. Practic însă…

Intro

Fii atent. Intri în apă. Încetişor, centimentru cu centimentru, şi când nu mai poţi rezista te-arunci înainte în apa lină, laşi răcoarea să te învăluie, iar apa, prea sărată, aproape te ţine singură. Avem apă de ce culoare vreţi voi: albastru ultramarin, turcoaz, albastru sau gri-metalic, verde-pădure. Da, ştiu, pe băieţi i-am pierdut deja. (Mergeţi dumneavoastră la paragraful următor). Nici nu miroase aşa tare a mare. Nisipul fin sub picioare sau pietrele albe strălucitoare, o insulă mică în zare (totdeauna se vede o insulă mică în zare), la dreapta o culme împădurită, şi numai cu colţul ochiului, în stânga, vezi că de fapt eşti la mare, într-o mare care ar putea să le înveţe şi pe altele cum să fie mări.

culori

Ăsta e Thassos.

Ce-i drept, mult mai multe decât v-am zis eu mai sus nici nu-ţi trebuie pentru o vacanţă perfectă, dar hai să vedem totuşi şi prozaice d-astea gen cazare, mâncare.

Păi cu rezervările a fost simplu: n-am făcut. Am plecat cu maşina, ne-am dat jos de pe feribot (26 de euro), ne-am învârtit de trei ori în loc, am ochit o stradă, am întrebat la câteva (două?) hoteluri, şi ne-am cazat. 45 de euro pe noapte, două nopţi. Două? Da, pentru că ne-am gândit că poate ne aşteaptă altă cazare şi mai minunată, şi mai supercalifragilistică în altă parte. Ca-n bancul cu femeile care tot urcă etaje în magazinul de bărbaţi. (va urma şi episodul doi la cazare.)

Mâncare, băutură, caracatiţă.

leandri la apus - Karnagio

Prima seară a fost cu plimbare la apus (pentru că ajunsesem prea târziu pentru plajă) şi cu cină cu peşti, măsline şi caracatiţe. Măslinele din Thassos au fost o revelaţie. Ca şi măslinii, de altfel, că tot nu mai văzusem, şi m-au impresionat copăceii ăştia care la nevoie cresc şi din piatră seacă. Dar să revenim la mâncare… ce ziceam? Ahh, măslinele: urâte, negre, smochinite, zbârcite, mici, dar aromate pân’la dumnezeu, o combinaţie perfectă de sărat şi amărui, de înnebuneşte papila de fericire, şi se servesc cu ceapă. Pardon? Da, şi am mai primit şi alte feluri cu un morman de ceapă tocată lângă, ca garnitură. O fi… ca să nu-ţi miroasă gura a peşte??

Altă descoperire a fost Ouzo meze. Nu băutura, aia cumva nu ne-a gâdilat într-un mod plăcut (puteţi încerca şi Tsipuro, mai prietenos ca aromă. Altă treabă care în unele meniuri e trecut „like Ouzo”. Adică un fel de ţuică şi ca-ţuica.)

Nu, ci un fel de platou cu antreuri, mizilic, cum ar veni. Un peşte afumat, o salată, ceva legume, vreo chiftea, toate făcute să se potrivească una cu alta, iar combinaţia diferă de la o terasă la alta.

Nu prea mai ştiu preţuri. Berea între 2 şi 3 euro, porţia de măsline sau anchoa 1-2 euro (musai de încercat), peştii la vreo 7-8-9 euro porţia. Atenţie, că unii sunt „frozen”, alţii proaspeţi.

 

Exploratorii lu’ peşte proaspăt

plaja la Karnagio spre apus

Ideea cu două nopţi de cazare a fost pornită de la convingerea amuzantă că o să găsim vreo plajă izolată care o să aibă o căsuţă numai pentru noi, cu hamac dacă se poate, şi fără nici un vecin pe o rază de câţiva km.

N-am găsit.

Partea bună e că eram cu maşina şi ne puteam mişca în voie, aşa că am găsit în schimb mai multe plaje, una mai cu moţ decât alta.

Golden Beach, de exemplu. Nu mi-a plăcut. Dacă te uiţi pe pliante sau pe ghiduri, vezi plaja-plajelor, minunată, pustie, fantastică. La locul faptei: popor cât toată Mamaia în vremurile ei bune. Iar păcăleala asta am observat-o vis-a-vis de mai multe locuri, care sunt pozate pustii şi când ajungi acolo… ce să vezi. Zeci şi sute de oameni care au citit acelaşi pliant ca şi tine.

Înainte de asta, însă – Makryammos: foarte frumoasă. Tot din pliante am aflat, pentru că era intrarea vreo 6 euro, şezlongul încă vreo 7, iar de restul de preţuri n-am mai vrut să aflăm, am făcut cale întoarsă de la poartă. Da, are şi poartă… deh, plajă de 4 stele. Şi cred că avea şi cazarea pe care o visam noi, nişte bungalow-uri pe la 500 de euro. (Dar am nişte prieteni care fix acuma sunt duşi la Makryammos, au găsit nişte oferte faine, or să-mi povestească la întoarcere. Dacă daţi o cafea, vă zic şi vouă).

În schimb, Paradise Beach, deşi tot aglomerată, avea un aer mai prietenos, şi-n plus, am ajuns la ea după o mică plimbare prin pădure, combinaţie care îmi place teribil.

Mare+pădure=love. Apa mică la mal, insulă-n spate, cu o costişă mare verde peste noi, insulă-n faţă, mai mitică, pusă acolo de decor. Cum mi-aş pune eu o pernuţă pe canapea. Uite-aşa, că dă bine.

Alte plaje, gen Aliki, sau Skala Potamia, sau eu-mai-ştiu-pe-unde ne-am mai târât noi tălpile leneşe prin nisip, vă las să le descoperiţi voi singuri. Mai am una de zis, care poate păleşte prin comparaţie cu cele de mai sus, dar pentru noi a avut un aer şi-un farmec greu de egalat: la „colţu’ insulei”, chiar în Thasos-Limenas unde ne-am stabilit reşedinţa, cam pe unde se termină staţiunea, ta-daaaaam!!! …Karnagio! Plajă mică, bar, vedere la mare pe ambele laturi ale colţului insulei (vorbesc serios, era un colţ), şezlongul gratis dacă îţi iei ceva de la bar. Şi îţi iei, o cafea de dimineaţă, o bere, ceva-ceva tot îţi iei. În rest mai un leandru, mai o stâncă, sau, pentru mofturoşi: mai bine stai să vezi apusul acolo.

Bomboana de pe lagună

asa ar arata intr-un pliant

Exploratul ăsta din băltuţă în băltuţă avea un sens. Pe principiul: uite pliantul, uite minunea, uite laguna, am aflat noi despre Giola. Care, bineînţeles, apărea pustie în poze. Dar să nu ne grăbim.

Conform ghidului, la Giola se ajunge foarte greu dacă nu ştii unde e. Şi nu ştiu mulţi oameni despre ea. Greşit – de două ori. Una pentru că se ajunge destul de uşor, e mai greu cu întorsul, şi a doua pentru că oricum ştiu grecii unde e.

Este după mânăstirea Archangelou, cum vii dinspre Paradise Beach. Întrebaţi localnicii din zonă – eventual la hotel Aeria, unde nouă ne-a răspuns o doamnă teribil de ţâfnoasă. Drumul până acolo e într-adevăr neplăcut, dar măcar sunt puse indicatoare (se vede din poze). După ce nu mai poţi merge cu maşina, cobori pe o pantă destul de abruptă până vezi Giola.

De ce să te chinui, mai ales cu escaladatul pantei abrupte înapoi? Pur şi simplu ca să faci o baie în ea, iar a doua zi când ai trecut cu vaporaşul prin faţa ei, să nu te zgârii pe ochi că nu ai găsit-o.

Ceea ce mă aduce la…

Turul Fru(m)oaselor Holfuri

anunt publicitar

Încă n-am plecat de acasă suficient de departe ca să nu găsesc români pe unde mă duc. Nu că m-ar deranja conaţionalii, dar când te agaţă în limba română până şi chelnerii greci de pe la terase, parcă zici că e prea mult.

Dar e întotdeauna loc de şi mai mult, sau şi mai amuzant. Nu ştiu cine i-a învăţat pe cei care au tipărit programul de au greşit cuvintele, dar am zis că dacă tot suntem aşa abitir targetaţi şi s-au spetit oamenii să ne invite în limba noastră de baştină, să mergem totuşi să dăm roată la insulă şi din barcă.

Singurul lucru de repoşat pe care l-aş avea e că a durat totuşi prea mult, adică ne-a luat toată ziua turul ăsta, că era barca un pic cam înceată. În schimb grătarul pe care ni l-au pregătit de prânz a fost absolut delicios.

Opririle de scăldat au fost cam puţine după mine, ca atare am şi „furat” una, adică am sărit din barcă la o oprire la mânăstirea Archangelou (unde musul de pe barcă s-a strecurat printr-o crăpătură de sub stânca pe care odihneşte mânăstirea ca să ia nu ştiu ce apă sfinţită). Turiştii ar fi trebuit să stea cuminţei să aştepte, numai că noi am profitat de o aşa ocazie, şi, ţuşti în apă. S-a cam supărat căpitanul pe noi… dar deh. Era irezistibilă ocazia.

Iar la ultima oprire, pentru că nu mai aveam chef să înot, m-am proptit cu picioarele pe frânghia care asigura barca la mal, ceea ce m-a adus în poziţia ciudată de a sta în picioare în mijlocul apei, pe la un 4-5 m adâncime. (pont pentru leneşi)

Cât despre de ce am făcut totuşi plimbarea asta şi cum s-a văzut insula din larg, vă las să vedeţi din poze.

PS: cazarea de după cele două nopţi am rezolvat-o la Studiourile Ploumitsa, un pic mai jos pe aceeaşi stradă cu primul hotel (Mironi, pe str Dimitriadou), tot fără rezervare. O cameră decentă, o bucătarie imensă (recomand pentru familii), o grădină interioară frumuşică cu terasă unde să-ti bei baccardi-u’ sau fix berea înainte de somn. Da, grecii au o bere pe care o cheamă Fix. Merge… la fix! Mă rog, nu m-am putut abţine. Ce e fain la studiourile astea (pe care oricât m-am chinuit, nu le-am găsit pe net), era… gazda. Madam Ploumitsa, cu care am avut o conversatie întreagă greaco-română (adică eu in română, ea în greacă), şi care la sfârşit ne-a dat bomboane de ciocolată şi ne-a mulţumit mult că am stat la ei.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.