Prima dragoste lasă urme adânci – National Portrait Gallery, Londra

Prima dragoste lasă urme adânci – National Portrait Gallery, Londra

E bine să ai muzee gratuite, nu? Cu atât mai mult într-un oraş atât de spectaculos ca Londra.

Episodul de azi o să fie despre prima mea dragoste, în materie de muzee fireşte, primul muzeu de artă “adevărat” pe care l-am văzut în viaţa mea – National Portrait Gallery. Mi-e greu să vorbesc despre muzeul ăsta fără un mic oftat şi un zâmbet mare care tremură între încântare şi melancolie.

Celor mai tineri poate le va fi greu să înţeleagă acum ce înseamna pe vremea ştim noi cui (şi căruia şi-acum mie greu să-i pronunţ numele) să ajungi la Londra şi să intri într-un muzeu de calibru acestuia.

Dar mai întâi să tratăm chestiunile practice.

Unde de află National Portrait Gallery?

În piaţa cea mai cunoscută a Londrei, Trafalgar Square, unde-şi dau întâlnire turiştii ca să fie siguri că nimeresc, unde au loc şi cele mai multe demonstraţii politice şi care, în fiecare decembrie, primeşte un brad splendid de Crăciun prin care Norvegia mulţumeşte Marii Britanii pentru eliberarea de ocupaţia nazistă.

Cea mai apropiată staţie de metrou: Westminster. Alte staţii de metrou apropiate: Leicester Square, Piccadilly, Embankment şi Charing Cross unde e şi staţie de tren.

Program: zilnic 10 a.m. – 6 p.m. cu program prelungit până la 9 p.m. vinerea. Închis pe 24-26 dec. şi 1 ian.

National Portrait Gallery a fost creată în 1824, nu ca alte muzee din preluarea unei colecţii regale (ca Louvre de exemplu) ci gândită de la început ca o galerie pentru public, dintr-o colecţie cumpărată special în acest scop de guvernul britanic şi din donaţii. În acest moment, muzeul cuprinde mai mult de 2300 de picturi acoperind sec.12-19.

Nu este cel mai vast muzeu de pictură din lume dar cuprinde lucrări absolut excepţionale de  Rembrandt, Van Gogh, Rubens, Constable, Turner, Gainsborough, Raphael, Van Dyck, Michelangelo, Monet, Leonardo da Vinci, Goya şi mulţi alţii.

Muzeul nu este unul static în sensul că se fac mereu rearanjamente şi se adaugă mereu noi achiziţii. Noi n-am urmat traseul normal care era unul cronologic de la sec.12 la sec. 19 ci invers, ca să zic aşa de la coadă la cap, pentru că intenţionam să ne întâlnim undeva pe la mijloc cu un coleg care a ajuns mai târziu.

Aşa că am început cu impresioniştii care mi-au plăcut foarte mult fără însă să cad pe spate, poate şi pentru că, în perioada aceea, colecţia nu era prea mare şi poate nici cea mai reprezentativă. Pentru „moderni”, Tate-ul e mai bine asortat. Când am trecut însă în prima sală de sec. 18, am avut un şoc. – pictura de sec. 18 în ulei, dimensiuni impresionante, culori tari, temperatură scăzută…. Cu o gură căscată prea larg pentru o persoană educată, am realizat că reproducerile din albume, (oricât de bune) sunt totuşi departe de realitate. Primul Goya pe care l-am văzut acolo a fost o revelaţie totală.

Atunci am mai descoperit şi doi pictori englezi Constable şi Turner, doi peisagişti romantici ale căror pânze se completau minunat într-o alternanţă care le punea genial în valoare. Primul îndrăgostit de zonaSuffolk, unde se născuse, iar cel de-al doilea fascinat de mare.

Foto: Constable – “Wivenhoe Park, Essex” – sursă: Wikimedia Commons 

Foto: Turner – “The Fighting Temeraire” – sursă: Wikimedia Commons

Şi tot acolo m-am îndrăgostit iremediabil şi definitiv de Rembrandt. Văzusem reproduceri în albume şi-mi plăcuseră dar abia la National Gallery am înţeles conceptul de clar-obscur despre care se vorbea în special la Rembrandt.  Un tablou de Rembrandt îmi atrăgea privirea oriunde ar fi fost acesta plasat în sală. De atunci am văzut şi alte muzee mari dar nr. 1 a rămas Rembrandt chiar dacă Monet îl concurează tare de tot în inima mea şi National Gallery rămâne muzeul meu preferat (umăr la umăr cu Musee DOrsey).

Ca şi la celelalte muzee, intrarea gratuită la National Gallery e valabilă pentru colecţiile permanente nu şi cele temporare.

Începând din 9 noiembrie până pe 5 februarie 2012, National Gallery va găzdui o expoziţie „Leonardo da Vinci – Pictor al Curţii din Milano la care intrarea va fi 16 lire pentru adulţi (gratuit pentru copii sub 12 ani însoţiţi). Sunt absolut convinsă că merită.

Dăm o tură?

Lodra este oraşul adoptat de Anca, în răspuns la campania noastră de adopţii.  

Din aceeaşi serie poţi citi şi despre: British Museum 

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Traducător la bază cu actoria în suflet, Anca, zisă Akafix, a găsit în călătorii o îmbinare a multor dorinţe şi pasiuni şi cocheteaza cu scrisul pe blogul ei şi pe la prieteni, cu gândul şi inima la minunile lumii şi la oamenii săi.