Un englez la ţară

Viaţa în FRANŢA profundă este subtitlul uneia dintre cele mai savuroase cărţi pe care am avut ocazia să o citesc în ultima vreme. Influenţată de scurta noastră plimbare din vară, prin Franţa, frustrată puţin pentru că nu am avut ocazia şi timpul să intru mai profund în ceea ce înseamnă cu adevărat această ţară, mai ales în zonele ei rurale, atrasă şi de categoria în care este încadrată – Râsul Lumii, nu am ezitat nicio clipă să o iau de pe raft. Şi bine am făcut.

Înainte de orice am să fac o scurtă incursiune în şi mai puţina experienţă pe care am avut-o noi personal, pe străzile rurale din Valea Loirei.

Prima scenă s-a petrecut în miezul zilei, într-un sat mic în care era o linişte de parcă toată lumea ar fi dormit. Aparent! Undeva la o bifurcaţie, drumul era blocat de un grup de aproximativ 15-20 de persoane în vârstă, îmbrăcate festiv, cu un scop numai de ei ştiut. Nu lipseau monumentul, steagurile şi ceva instrumente de suflat. Mâna asta de oameni ar fi putut foarte bine să ocupe trotuarul. Se pare însă că evenimentul era ceva prea important pentru a fi redus la dimensiunea unui trotuar iar toată lumea trebuia să îşi arate respectul, fie că înţelegea sau nu despre ce e vorba, fie că era străin sau francez, relaxat sau grăbit. Am oprit nesiguri, ezitând între dorinţa de a ne strecura razant prin spatele grupului şi aceea de a sta să vedem ce fac ceilalţi. O altă maşină mai grăbită a încercat să deschidă drumul şi să treacă pe lângă grup. În acel moment, un moş s-a smuls din postura sa pioasă şi s-a aruncat pur si simplu, cu bratele deschise, în faţa intrusului. Privirea îi era indignată şi plină de reproş. Am înţepenit cu toţii pe loc. Moşul a ordonat apoi, cu un singur gest, oprirea motoarelor. Am făcut linişte aşadar şi am aşteptat chicotind finalul festivităţii. S-a citit foaia, s-a ridicat steagul, s-a suflat în alămuri. După care aceleaşi persoane, acum doar două minute pătrunse profund de importanţa evenimentului, s-au relaxat, ne-au privit cu mulţumiri în ochi şi ne-au făcut gestul generos de „puteţi trece”!

A doua scenă s-a petrecut pe o străduţă şi mai îngustă pe care bântuiam căutând nişte magazinaşe cu ceramică. Am observat că o bătrânică gesticula insistent spre noi. Am oprit şi am deschis geamul, sperând să ne ajute să găsim ceea ce căutam. Mesajul ei era însă cu totul diferit, ne beştelea pentru luminile aprinse ale maşinii. Cu buzele ţuguiate şi sprâncenele ridicate de indignare, ne acuza că îi rănim ochii. Bun, ştiaţi că în Franţa nu este obligatorie folosirea luminilor pe timp de zi? Noi ştiam dar ni se părea mult mai sigur să le ţinem aprinse. Le-am stins totuşi până am trecut de blesteme.

De ce am simţit nevoia să vă spun aceste două mici poveşti? E simplu, pentru că îmi este greu să reproduc poveştile din cartea Un englez la ţară fără să le stric farmecul. Şi sunt de cel puţin 10 ori mai amuzante decât ale mele. Fie că este vorba de grădinărit, legume, şoareci, limacşi, crăpelniţe, beţii, iubiri interzise sau dorinţe ţinute în frâu, autorul reuşeşte să le transforme într-un periplu încărcat de umor şi situaţii hilare. „Maiï-quel” Sadler, englezul, vine la ţară în Franţa, în vacanţă, minţind că este un grădinar pasionar. Aventura sa începe din grădină dar se extinde în tot ceea ce înseamnă relaţiile şi contactele pe care le construieşte cu ceilalţi, reuşind să creioneze nişte personaje atât de reale încât ai senzaţia că le vezi şi auzi.

Michael Sadler este dovada clară a ceea ce poţi păţi într-o călătorie, într-o vacanţă: să îţi placă atât de mult un loc, în ciuda dificultăţilor de adaptare, încât să vrei să nu mai pleci de acolo. Uneori destinaţiile ne devin a doua casă, iar cunoaşterea lor la nivelul profund, cunoaşterea vieţii celor care locuiesc acolo, este pe atât de frumoasă pe cât de „riscantă” – aviz amatorilor!

Până atunci însă vă îndemn să luaţi cartea şi să vă bucuraţi de o porţie sănătoasă şi continuă de râs. Nu veţi avea pagină fără motiv de a zâmbi măcar, vă promit!

Pe site-ul Humanitas găşiţi o mostră, dacă vreţi să vă convingeţi.


Dacă ești pasionat de lectură și vrei să primești recomandări de la Roxana, o dată pe lună, înscrie-te în:

Clubul Pasionaților de Cărți din LumeaMare.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.