Când aveam 17-18 ani umblam iarnă şi vară în bocanci, blugi, geacă de piele şi tricouri negre. Mama se temea că o să mă mărit în această ţinută, ceea ce, între noi fie vorba, regret că nu am făcut-o 🙂 În orice caz, deşi niciodată nu am avut o mutră dură şi o inimă de metal, sufletul meu a rezonat cu muzica rock ceva mai agresivă iar la vremea aceea chiar eram convinsă că sunt o dură şi jumătate.
Pe la 22 de ani am devenit “responsabilă”. Job, carieră, lăsat bocancii, cumpărat sacouri şi fuste. Ascultam muzică rock veche, de calitate.
Acu, la frageda vârstă de 38, mă dau cu motorul, port din nou cel mai des bocanci, ascult în continuare orice fel de muzică rock şi mă impresionează până la lacrimi un copil care cântă la pian. Şi vă jur că îmi dau lacrimile nu doar la al meu ci la toţi pe care îi văd urcând pe scenă, cu emoţiile lor mari şi mânuţele lor mici, înfăptuind ceea ce este un miracol: muzica!
Asta e declaraţia mea de fericire!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!