Aussie pie – doar atât

Aussie pie – doar atât

La început adăugăm un pic de istorie aburită: cine a creat prima plăcintă cu carne?

După unii, grecii au creat ceea ce se chema artocreas (cu grijă la căutarea pe Google că veţi da de o ciupercă întâi – Discosia artocreas 🙂 ), un fel de aluat pufos peste care este pusă carne. Tot din vorbe (sau scrisuri) romanii au adăugat şi partea de sus din aluat. Nu lăsăm nici egiptenii deoparte care adăugau, se pare, nuci, fructe şi miere într-un fel de aluat de pâine, o formă primitivă de aluat de patiserie. Revenind mai „aproape” de vremurile noastre, francezii şi englezii au la rândul lor, de prin vremuri medievale, variante ale plăcintelor cu carne şi peşte.

Coffins sau coffyn sunt considerate la englezi primele plăcinte cu carne. Putem constata că aveau chiar un rol foarte practic servind pe post de recipient de transport şi suport pentru servit în acelaşi timp. Probabil fiecare ţară, sau aproape fiecare, are o variantă de plăcintă „naţională”: empanadas, bourekas, pierogi, plăcinta dobrogeană sau poate poale în brâu :).

În Australia, plăcinta cu carne a fost un mijloc convenabil şi foarte la îndemână de a amesteca ingredientele. Pe vremuri, carnea de oaie era mai ieftină decât legumele. Plăcinta cu carne şi-a făcut timid apariţia prin meniurile  hotelurilor, pe la destinaţiile de vacanţă, evenimente sportive, pe stradă – The Pie Man, etc.  Anii ’60 au constituit declicul pentru consumul în masă a ceea ce a devenit pentru mulţi australieni  the national dish. Bănuiesc că cifrele nu sunt chiar exacte, dar s-ar mânca în jur de 500 000 000 de plăcinte în fiecare an.  Ne putem uita la The Great Aussie Meat Pie Contest şi putem vedea importanţa acestui fel culinar în cultura australiană.

Este foarte adevărat că acum putem vorbi de o cultură culinară un pic cosmopolită, s-au mai schimbat un pic lucrurile. Asta este.

Şi pentru că v-am „aburit” destul cu istoria hai să aburim nişte plăcinte.

De la început vă avertizez că varianta prezentată aici, la fel ca şi la Poveştile din LumeaMare ediţia cu numărul 18, este un compromis legat de modul de prezentare.  Dacă folosiţi o formă de tartă sau chiar un vas de ceramică care va fi acoperit cu aluat vă apropiaţi mai mult de ceea ce înseamnă Aussie pie. Carnea de vită este, încă, cea mai utilizată la prepararea acestui fel de mâncare.

Avem evident nevoie de carne, carne de vită. Eu prefer să o  cumpăr întreagă şi să o toc acasă. Chiar dacă în fotografii cantităţile  folosite vă par mari, reţeta de mai jos este pentru, să zicem, o găteală normală (echivalentul a aproximativ 12 -15 plăcinte).

Revenind, pe scurt:
Solide: carne de vită tocată (500 g), o ceapă, 4-5 căţei de usturoi, o linguriţă de piper negru măcinat, o linguriţă de coriandru măcinat, 2 linguri de făină.
Lichide: un sfert de cană de sos Worcestershire, la fel şi sos de soia, o cană de roşii pasate sau tăiate mărunt, o cană de sos de friptură, un sfert de cană de sos BBQ (aici nu am prea avut încotro, l-aş fi înlocuit fără a sta pe gânduri cu nişte condimente afumate, dar nu am găsit).

[Sosul de friptură  a fost rezultatul lichid al unei fripturi de vită făcută cu sos de roşii, usturoi, ulei, apă – la cuptor pentru o oră jumătate sau chiar două].

Ceapa  şi usturoiul se călesc uşor în 2-3 linguri de ulei, se adaugă carnea de vită (un feedback de la poveşti a fost că se obişnuieşte ca tocătura de carne să fie mai fină decât suntem noi obişnuiţi să o tocăm). Se amestecă uşor timp de 4-5 minute şi se lasă până ce carnea îşi schimbă culoarea. Se adaugă sosul de roşii şi făina şi se omogenizează. Se adaugă apoi sosul Worcestershire, sosul de soia, piperul şi coriandrul, sosul BBQ, se omogenizează şi se ţine la foc mic în jur de o oră sau până când amestecul rezultat este legat, să curgă ca o … miere vârtoasă (n-am găsit altă rimă, zău).

Se lasă la răcit compoziţia.

Pe o foaie de aluat (pentru că am primit întrebări tehnice – am folosit aluat de foietaj de la Bella – în care sunt 2 foi de aluat) împărţit în 6, se pune o lingură sănătoasă de umplutură, se lipesc capetele cu degetele ude şi se ung cu ou bătut. Se fac câteva găurele mici cu o scobitoare sau cu un beţişor de frigăruie.

Plăcintele se dau apoi la cuptor, la 200 grade, pentru 25-30 de minute.

Peste plăcinte am adăugat un ketchup de casă făcut după reţeta de aici (cu mult ardei roşu, morcov şi ţelină). Absolut delicios!

Şi un steguleţ.

Şi gata. Poftă bună!

P.S.: Puteţi pune umplutura în forme mici de ceramică, se acoperă cu aluat şi se sigilează de marginea formei. Se înţeapă şi … la cuptor cu ele. După ce s-a copt aluatul, se scot din cuptor, se pune ketchup de casă peste ele şi gata!

 

 

 

 

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.