Pe oriunde te-ar purta paşii prin centrul oraşului, e imposibil să nu găseşti pe cineva care să cânte. Când cauţi un restaurant pe strada boemă Skadarlija, chelnerul care te ademeneşte din poarta restaurantului fredonează uşurel o melodie. Nici cât te serveşte nu se opreşte. Un alt chelner foarte simpatic şi binevoitor, la o recepţie cu fast organizată în Palatul Primăriei, cânta şi el. De aceea impresia cea mai pregnantă care mi-a rămas din Belgrad e pe note muzicale. Să facem aşadar un traseu cu cântec sau hai să îţi spun cum poate să arate o zi reuşită în Belgrad.
Înainte să plec către târgul de turism de la Belgrad, te-am rugat să mă ajuţi să descopăr şi alte atracţii sau experienţe în Belgrad, în afară de Fortăreaţa Kalmegdan sau boema Skadarlija. Nu am aflat nimic nou, fapt care mi-a spus că nu sunt prea mulţi români care să fi călătorit şi să fi stat mai mult de o zi la Belgrad. Iar când am ajuns la hotel, am luat la puricat pliante şi materiale şi am găsit, bineînţeles, activităţi ingenioase sau diverse motive pentru care Belgrad ar trebui să primească mai mult decât o zi din partea ta. Voi încerca să ţi le spun şi ţie la sfârşit dar, pentru că eu am picat în timpul săptămânii şi dorinţele mele nu s-au potrivit cu orele şi programul celorlalte activităţi pe care le-aş fi făcut, am „eşuat” pe traseul clasic: strada pietonală Knez Mihailova, Cetatea Kalmegdan, prânzul la Tri Sesira (Trei pălării) de pe Skadarlija şi plimbarea spre enormitatea cu numele de Catedrala Sfântul Sava. „Eşuat” este pus între ghilimele, chiar m-am bucurat de traseu şi de o vreme care s-a arătat îngăduitoare, spre deosebire de previziunile meteo care anunţau ninsoare şi de ceea ce a urmat într-adevăr, în zilele următoare.
Undeva, chiar la intrarea în Piaţa Republicii pe Knez Mihailova, am întâlnit primul cântăreţ, un copil. E de la sine înţeles, dacă te uiţi la imagine, ce m-a impresionat în această compoziţie.
Nici nu am apucat să mă depărtez foarte mult când am dat de cântăreţul aflat la celălalt capăt al sforii vieţii, acordeonistul care mi-a zâmbit şi căruia i-am mulţumit pentru fotografie.
Şi un tandem:
Am mers mai departe cu ochii pe sus. Am învăţat asta cu mult timp în urmă, în Bucureşti: că trebuie să nu uiţi să priveşti în sus pentru a descoperi adevăratele frumuseţi ale unui oraş, pentru a fi deschis către detalii care te pot încânta, pentru a avea încredere în tine. Făcând fotografii mai poţi descoperi un secret, acela că trebuie mereu să te uiţi şi în urma ta, că nu se ştie ce ratezi.
Ceva mai încolo o doamnă cânta la o chitară. Singurul ei public era alcătuit dintr-o mămică şi un copil mic, pentru care îşi adaptase tonul cântecului, transformându-l într-unul jucăuş şi vesel.
La capătul străzii, asfaltul era din nou un podium suficient de bun pentru încă un acordeonist puţin plictisit şi trist. Oare care o fi fost povestea lui şi ce îl aducea acolo? Nu ştiu, nu mi-a trecut prin minte să-l întreb.
La ieşirea de pe stradă m-am bucurat să găsesc clopoţeii pe care îi fotografiasem acum câţiva ani. De data aceasta am luat unul pentru LumeaMică ca să nu îi mai văd doar în fotografii.
Parcul mare din faţa cetăţii era foarte liber, ca şi interiorul, fiind o zi normală de lucru, în timpul săptămânii. Sunt sigură că, dacă ar fi fost weekend, aş fi găsit pe cineva cântând şi acolo, dar aşa m-am bucurat de linişte şi de priveliştea cuprinsă de un abur rece: Dunărea întâlnindu-se cu Sava şi partea nouă a oraşului.
Foamea începea să lucreze şi punga de popcorn de pe strada Knez Mihailova nu îmi fusese suficientă. Pe alocuri se simţeau mirosuri atrăgătoare de fripturi sau alte mâncăruri, dar am hotărât împreună cu Loredana, partenera mea de plimbare şi una dintre fetele de la TravelGirls.ro, să răbdăm până ajungem pe Skadarlija. Am bâjbâit puţin şi am greşit cu hotărâre direcţia, activitatea stomacului gol o preluase pe cea a creierului. În cele din urmă, am ajuns în renumitul cartier boem din Belgrad şi am mai păcălit puţin foamea pentru a face câteva poze.
Şi iată-mă ajunsă la alt cântăreţ, chelnerul de care îţi povesteam la începutul povestirii. Restaurantul Tri Sesira se pare că îşi merită laudele şi are acel aer vechi, cu fotografii de acum 100 de ani expuse pe pereţi şi chelneri mândri de locaţia lor. Muzica e în general ceea ce trebuie, pentru a păstra atmosfera tradiţională, cu mici erori moderne când şi când. Iar pljeskavica sau pleşcaviţa sârbească a fost nu numai enormă, ci şi foarte bună.
După masa îndestulătoare, am încercat să urmez al treilea sfat, să ajungem la Catedrala Sfântul Sava. Pe asta nu o văzusem aşa că mi-am spus că e perfect, mai adaug ceva nou. Ce să spun, merită drumul până la ea, pe strada ce trece pe lângă palate (Palatul vechi – Stari dvor şi Palatul nou – Novi dvor) şi multe clădiri monumentale şi frumoase. Bulevardul cred că se cheamă Kralika Milana şi e drept înainte, se interesectează cu „uliţe” ce coboară sau urcă, înfăţişând ochilor şiruri fluide de maşini. Iar la o gură de metrou ghici peste ce am dat? Alt cântăreţ! Pe acesta însă am uitat să-l imortalizez şi să îl fac celebru. Revenind la destinaţie, Catedrala Sfântul Sava nu merită văzută, odată pentru că interiorul nu e nici pe departe gata, apoi pentru că este uriaşă, greoaie şi urâtă. Şi se pare că asta nu e doar părerea mea, când am comparat-o cu o Casa Poporului în variantă ortodoxă mai multă lume mi-a dat dreptate.
Nu ştiu dacă tu vei putea încheia ziua cu o recepţie la Primărie (aflată în Palatul vechi) şi sincer nici nu-ţi doresc asta. Dacă nu ar fi fost chelnerul vesel care fredona uşurel în timp ce plimba tava de colo-colo, aş fi spus că nu am înţeles nimic din acel eveniment. Sunt multe locuri în Belgrad unde poţi să mergi în blugi, unde nu trebuie să stai pe tocuri vreo două ore şi unde nu trebuie să aplauzi la discursuri pe care nu le auzi pentru că toţi, dar chiar toţi cei prezenţi, vorbesc între ei.
Iar dacă mai ai o zi şi se apropie weekendul, te-aş provoca să încerci şi să îmi spui şi mie dacă merită:
– Palatul Regal şi Palatul Alb, pentru care trebuie să faci rezervare înainte, la oficiul de turism din Piaţa Republicii;
– Muzeul etnografic (nu ştiu cum e, dar mie personal îmi plac muzeele de genul acesta);
– Tururi de genul Belgrad Underground, Rakija Tour, Wine Tour;
– Turul iBike, la care ai ghid, biciclete şi un traseu bine stabilit.
Dacă mă gândesc bine, Belgrad e chiar un oraş perfect pentru un city break, vezi esenţialul într-o zi, în a doua alegi experienţe şi totul se poate întâmpla fără să te grăbeşti şi fără să pleci frustrat că nu le-ai putut face pe toate.
Iar la final, te îndemn să te inspiri din veselia şi dinamismul oraşului, să cânţi şi tu, să fredonezi cu voce tare câte o melodie şi, cine ştie, poate te duc drumurile într-o zi la Belgrad! Chiar dacă nu vrei acolo, nu rişti decât… să te simţi mai bine!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
