Galop prin Portugalia (2)

Galop prin Portugalia (2)

LISABONA

Şoseaua puţin circulată trecea prin sate modeste, cuminţi, curate: case simple, joase, cu uşi „la stradă”, eucalipţi, grădini de legume, plantaţii de stejari de plută şi plută recoltată aşezată în stive, suprafeţe cultivate, suprafeţe părăsite. Portugalia este prima producătoare de plută pentru dopuri din lume. Plantaţiile se întind pe 700 000 de hectare.

Un mare pod a însemnat că intram în Lisabona; integraţi într-un fluviu de maşini, ne-am trezit în piaţa Marquis de Pombal, reconstructorul oraşului după marele cutremur şi autorul multor reglementări care au făcut din Portugalia o ţară modernă. Pe o coloană, el era înfăţişat cu doi lei alături şi privea cu mândrie la hotelurile de lux şi largile bulevarde. Eram obosiţi şi prinşi în aglomeraţie aşa că ne-am zăpăcit şi în loc să căutăm Etap-ul la care sperasem, ne-am oprit la Hotel National (parcare subterană, dichisit, mic dejun, ascensor, privelişte urâtă, 75 de euro, vai, cam mult dar central!). Un tânăr şi-a părăsit postura de stâlp şi ne-a condus până la cameră, onoare de care nu beneficiasem până atunci şi pe care am comentat-o cu voce tare, în ascensor („oare tipul acesta se va ţine tot timpul după noi?”). În faţa camerei am avut o surpriză:

– Şi eu sunt român, de pe lângă Cernăuţi…

– Ah, da????!!!

– Lucrez în Lisabona de câţiva ani.

– Atunci ne puteţi îndruma în descoperirea oraşului.

– Oh, nu cunosc deloc oraşul! Am o rugăminte: nu vorbiţi cu mine româneşte în public! Vă doresc şedere plăcută!

Carevasăzică el lucra şi atât. I-am respectat dorinţa şi l-am salutat cu bom dia şi adeus.

A doua zi am pornit pe Avenida da Liberdade admirându-i arborii, fântânile, statuile şi pavajele din piatră cubică alb-negru, ingenios „desenate” şi urmând denivelările solului. Am trecut prin pieţe largi, un teatru cu palmieri într-o logie şi monumente. Eram în Baixa: străzi perpendiculare, pietonale, bănci, magazine cu ceramică şi suveniruri, un arc de triumf la capătul străzii Augusta şi lângă Praca do Commercio. În gara Rossio mari azulejos înfăţişându-i pe descoperitori, dar şi pe sfântul Anton de Padova copil, împodobesc pereţii, iar cu scările rulante (ascensorul costă 8 euro) am urcat gratuit în Chiado şi Bairro Alto. Aici sunt cafenele, restaurante, magazine, teatru, operă (modestă în exterior), biserici şi statuile unui actor şi ale unui poet aşezat pe scaun, ca în Loule, în fața cafenelei preferate. Din gara Rossio am luat trenul pentru o zi la Sintra.

Tot din Baixa am urcat pe străduţele înguste şi şerpuite din Alfama pe unde tramvaiul vechi, cu un singur vagon, îi plimba pe turişti. De acolo se vedea răul Tejo şi panorama oraşului. Am intrat în atelierele unde se pictează faianţă manual, în sobra catedrală Se care a supravieţuit în mod miraculos marelui cutremur. Lângă ea este o bogat împodobită biserică ridicată pe locul naşterii lui Ferdinand de Bouillon (1195-1231), cel care şi-a dăruit viaţa credinţei creştine, a devenit predicator, făcător de minuni, doctor în teologie şi, după moarte, Sfântul Anton de Padova. Alături, muzeul dedicat vieţii şi cultului lui, o mare încăpere în vitrinele căreia erau expuse picturi, gravuri, azulejos, altare, veşminte, statuete şi partituri de muzică religioasă. Îi văzusem mormântul în bazilica din Padova şi după contactul vizual cu relicvele unui sfânt care nu era desprins dintr-un trecut înceţoşat, ci avea o biografie clară mi-am dat seama că am lacune mari în ceea ce priveşte religia creştină. În copilărie, pe lângă Moş Gerilă suprapus peste Moş Crăciun, în familie, abia dacă vreo bunică povestea nepoţilor câte ceva din Biblie.

Am ajuns apoi în Belem, această suburbie aerisită (aici a poposit Columb la întoarcerea sa din Lumea Nouă, în drum spre Spania, de aici a plecat Vasco da Gama) şi m-au impresionat turnul Belem şi Monumentul Descoperitorilor care evocă momente importante ale istoriei Portugaliei.

În secolul al XV-lea pe drumul deschis de Henriques Navigatorul au pornit Bartolomeu Diaz, Vasco da Gama şi Pedro Alvares Cabral. Între 1419 şi 1497 portughezii au ajuns la Capul Bunei Speranţe, în Mozambic, India şi Brazilia; în cinstea curajoşilor exploratori s-a înălţat monumentul alb, impresionant, în formă de caravelă cu velele umflate. Figura dominantă este Henriques şi este urmat de Camoes, poetul naţional, cavaleri, oameni de ştiinţă, oameni de artă, 32 de bărbaţi care privesc cu speranţă şi curaj spre viitor şi spre estuar, într-o mişcare ascendentă. În spatele monumentului se aşterne pavajul ce înfăţişează o busolă, continentele şi traseele descoperitorilor, donat de Africa de Sud Portugaliei la aniversarea a 500 de ani de la moartea lui Henriques. În toată Lisabona erau afişe mari cu un portret şi textul „Obrigado (mulţumesc) Henriques”.

Lisabona are un însufleţit Centru Cultural şi multe muzee pe care nu le-am văzut. Am reuşit să intrăm numai la singurul muzeu de talie mondială a capitalei, Museu Calouste Gubenkian fondat de un armean, magnat al petrolului, mare iubitor de artă. Este expusă aici arta egipteană, greco-romană, islamică şi armeană, arta orientului îndepărtat, arta europeană – pictură şi sculptură, mobilier, porţelanuri, bijuterii, tapiserii, din epoci şi ţări diferite. Câteva nume: Ghirlandaio, Franz Hals, Rubens, Van Dyk, Rembrandt, Renoir, Rodin, Houdon, Fragonard, Manet, Degas, Monet. Nu este prea mare, este plăcut de parcurs şi cuprinde lucrări valoroase.

Am urmat cam acelaşi traseu ca Maria şi nu am vrut să repet informaţiile scrise de ea aici. Iar Roxana mă va completa în curând cu propriile sale imagini şi impresii, dar şi cu viziunea asupra Lisabonei ca destinaţie pentru familiile cu copii.

Galopul nostru a început în Algarve, s-a oprit azi în Lisabona şi va continua, în episoadele următoare, cu Alcobaca şi Batalha, Fatima, valea râului Douro, Porto, Guimaraes, Braga şi Bom Jesus.

Citeşte şi episodul anterior sau episodul următor.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.