Zburând prima dată la capătul lumii, cu KLM

Aşa a fost să fie: pe la începutul anului trecut, Moş Crăciun s-a îmbrăcat în haine albastre şi ne-a adus deja cadoul pentru finalul anului 2014: biletele de avion pentru mult visata călătorie la capătul lumii, în Chile. A fost pentru noi prima decolare către continentul American, a fost pentru mine primul zbor de atâtea ore, cu o aeronavă cât un vapor. Mă vei ierta că nu îţi spun date tehnice, aş putea să caut şi să le trec aici, dar ştii, eu sunt genul acela clasic de femeie care se uita mai mult la culori şi dimensiuni, decât la specificaţii tehnice şi putere. Oricum ar fi, în momentul în care am intrat printre primii în avion, după escala la Amsterdam, nu mi-am putut stăpâni un strigăt de surpriză şi admiraţie. Iar surpriza şi impresia mea plăcută nu a fost diminuată cu nimic din ceea ce a urmat. A fost greu? Nu, a fost mai uşor şi mult mai plăcut decât m-am aşteptat. Iar diferenţa de fus orar? Abia s-a simţit, am fost ca anesteziată de bucuria de a ajunge acolo, apoi de treburile multe care mă aşteptau când am ajuns înapoi acasă. Dar hai să îţi dau ceva mai multe detalii, ca să înţelegi mai bine ce spun şi, poate, să ştii şi tu la ce să te aştepţi sau cum să compari zborul meu intercontinental într-un avion KLM cu propriile tale experienţe.

Cum spuneam, în primul rând ne-am pregătit psihic pentru un drum lung. Cam aşa de lung:

Ne-am pregătit mai bine decât era necesar, am constatat ulterior. Pentru că ai destul de multă „treabă” în avion cât să nu ai foarte mult timp să te plictiseşti. Pe ecranul de pe spătarul scaunul din faţă am văzut filme, concerte şi documentare foarte bune, şi a fost foarte greu să aleg, tentaţiile erau multe. Aveam şi ceva cărţi de acasă, care au completat programul cultural. Iar dacă am vrut să îmi odihnesc ochii, am ascultat muzică.

Când mi-a fost sete, sigur a trecut cineva cu un stoc proaspăt de sucuri şi apă. Foame nu a apucat să îmi fie, mesele au fost îndestulătoare şi bune, iar zâmbetul şi umorul însoţitoarelor de bord, care trebuiau sa servească atâta omenire, impecabil – chiar şi atunci când Alex a vărsat într-o clipită, pe mine, tot sucul lui de roşii. Am folosit baia cea mare, pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru a-mi spăla parţial pantalonii, norocul meu a fost că alesesem să rămân cu perechea de munte, neagră şi impermeabilă. Aviz amatorilor!

Cu somnul a fost puţin mai dificil, deşi la un moment dat se stinge lumina şi se face linişte, lumea din jur începe să sforăie pe diverse tonuri, iar bebeluşii se trezesc răcnind, din când în când, cum e bunul lor obicei. Un chinez tătic, care îşi cedase locul pentru a oferi mai mult spaţiu pentru somn copilului, picotea în picioare la capătul unui culoar iar la un moment dat a dispărut discret în spatele unui rând de scaune, pe jos. Nu i-a ţinut figura şi a fost îndrumat cu blândeţe către locul potrivit. M-am bucurat totuşi foarte mult să văd numărul mare de copii din avion, de cele mai variate vârste, dovadă că se poate şi că ne facem mai multe probleme decât trebuie, atunci când decidem să lăsăm copilul acasă, spunându-ne că „ar suporta greu drumul”. Dar să nu divaghez şi să revin la somn, pentru că aici eu mai am încă de învăţat. Cândva nu puteam dormi deloc altfel decât culcat, observ însă că am început să mă dau pe brazdă. După multe foieli, amorţeli şi încercări de a găsi o poziţie confortabilă pentru odihnă, am reuşit să adorm. Cu întreruperi pentru alăptat (nu eu, nici Petra, bebeluşul din spatele nostru), dar am dormit. Am primit pături şi perne, dar nu am primit dopuri de urechi sau mască. Am avut totuşi la noi aşa ceva, „piese” economisite de pe la alte zboruri. Pot fi de ajutor, dacă le suporţi. Am avut parte chiar de o altă premieră, la întoarcere, după escala de zece ore în Amsterdam. Când m-am aşezat în avionul către Bucureşti, mi-am pus pătura şi masca şi am adormit pe loc, ratând decolarea şi sărind cât colo în sus, când Alex şi Petra m-au bătut pe umăr pentru că aveau nevoie să treacă de mine. Dacă mă lăsau, cred că ratam si aterizarea. Încep să cred că sunt pe calea cea bună, deşi nu aş spune nu niciodată unui zbor la Business Class, unde poţi să te întinzi şi ai mult mai mult loc. Dacă eşti abil, poţi prinde şi la Economy locuri cu mai mult loc în faţă dar pentru noi nu sunt o opţiune – de obicei sunt în dreptul ieşirilor de urgenţă, unde copiii nu au voie. Mai există o clasă intermediară, Economy Comfort, la care se lasă scaunul mai mult pe spate şi ai mai mult spaţiu pentru picioare. Mai multe opţiuni şi detalii găseşti aici. E bine de ştiut că pe acest zbor noi ne-am putut alege locurile chiar de la început, din momentul rezervării. Şi bine am făcut, avionul a fost plin, aşa mare cum e el!

Zbor peste lumea mare:

La dus am avut plăcerea de a testa şi cum e în lounge-ul KLM de la Amsterdam, la care pot avea acces cei cu carduri Flying Blue Gold şi Platinum, dar şi cei cu Silver, contra unei taxe. Dar despre experienţele în aeroport şi în lounge îţi povestesc data viitoare.

Chiar înainte de a scrie acest articol am aflat că am zburat până la capătul lumii cu cea mai sigură companie aeriană din Europa, conform unui raport întocmit de JADEC (vezi detalii aici). La decolare căpitanul a transmis următorul mesaj, în difuzoare: „dacă vedeţi doi piloţi circulând prin avion, nu vă îngrijoraţi, sunteţi în siguranţă. Pe acest zbor sunt patru piloţi!”.

Mulţumim KLM Royal Dutch Airlines! Orice zbor, oricând de lung, devine mai plăcut cu puţin umor!

Nu ştiu ce anume te-ar mai interesa să afli legat în primul rând de zbor, singur sau cu copilul, aşa că te invit să mă întrebi, voi face tot posibilul să îţi răspund (iar Alex se va ocupa de partea tehnică, în caz că mă încui pe mine cu o întrebare pe care nu o pot duce). Sau dacă ai mai multă experienţă în zborurile intercontinentale ca mine, te invit să mă completezi sau să îmi împărtăşeşti din experienţele trucurile tale.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!