„Masa fără vin este o zi fără soare”, spunea Louis Pasteur. La cât este de însorită Valea Moselei ar trebui să se cheme Valea Vinului; fără vin ea ar fi ca Valea Rinului fără Rin. Colinele orientate spre vest și sud-vest, solurile ce păstrează căldura, apa, și ea, nu se răcește și încălzește ușor, contribuie toate la un climat lipsit de extreme, favorabil dezvoltării și coacerii strugurilor.
Mai întâi au fost celții. Se presupune că ei cunoșteau metodele grecilor privind cultura viticolă. Romanii își aduceau vin italian. Când conflictele cu triburile germanice au perturbat legăturile comerciale, a început cultivarea viței de vie pe Rin și Mosela. Fără sfârșit.

Lor li se datorează „klemprich” numit și „elbing”, un excelent vin de masă. Soiul de bază al văii este rieslingul (60% din terenuri) Chermez. Extinderea suprafețelor după război a dus la transformarea sa din vinul preferat de nobili, într-un produs de masă fără un caracter distinct, individualitatea sa risca să se piardă. Totuși datorită unor viticultori dedicați, s-a pus din nou accentul pe calitate, vinul moselan ușor, elegant și tânăr a recâștigat teren. Este bun și după doi și după zece ani, din unele soiuri se produce vin sec, din altele dulce, până la dulce ca mierea. La toate terasele, vara și toamna, chiar exceptând zilele de sărbătoare, este lume cu un pahar de vin alb, roze sau roșu, pe masă.

Cum să faci cunoștință cu vinul? Mai departe de terase și restaurante, se fac degustări direct de la producători. Sărbătorile anuale dedicate vinului, din mai până în octombrie, fântânile cu vin, chermezele, serbările folclorice și religioase sunt prilejuri prielnice cunoașterii și delectării cu vin. Vinul este sursă de bucurie și bunăstare, el este personajul principal pe valea Moselei: o sărbătoare folclorică are loc în al doilea weekend din septembrie, la Schweich; la Reil este un concurs motociclistic în al doilea weekend din august.
Tot o sărbătoare locală și concurs de tir au loc la Hatzenport în primul weekend din august. Sărbătorile vinului, unele cu spectacole și artificii, au diferite denumiri: zilele cramelor deschise, fântâni ale vinului, târguri, Strada cu vin, Sărbătoarea Domeniilor Viticultorilor, Sărbătoarea Rutei Romane a Vinului, etc.
Calendarul sărbătorilor vinului indiferent de denumirile lor arată astfel:
Mai: prima duminică în satul Pohlich, al treilea weekend în Schweich
Iunie: al treilea weekend la Neumagen, a treia duminică la Zell, sărbătoarea vinului Schwarze Katz
În ziua solstițiului de vară în Hatzenport
Iulie: în primul weekend în satul Polich și orașul Reil, în al doilea weekend la Bruttig-Fankel, în ultimul weekend la Ellenz și Reil
August: primul weekend la Briedel, Bullay, Klotten, Ernst, al doilea weekend la Trittenheim și Bruttig-Fankel, al treilea weekend la Neumagen, Schweich, Ernst
La sfârșitul lui August în Hatzenport
În ultimul weekend din august și primul weekend din septembrie are loc la Winigen cea mai veche sărbătoare a viticultorilor din Germania, Sărbătoarea Moselei. Durează 10 zile; la Fântâna Vrăjitoarelor curge atunci în loc de apă, vin.
Septembrie: în primul weekend la Reil și Bremm (4 zile), în al doilea weekend la Bried, în al treillea weekend la Punderich, Ernst, Klotten, în al patrulea weekend la Schweich și Neumagen, în ultimul weekend la Ellenz
Octombrie: primul weekend la Schweich
Cele mai bune vinuri se obțin în jurul orașului Bernkastel-Kues, poziția geografică permițând viei cel mai lung timp de coacere. Aici se bea vinul „Doctor” a cărui denumire vine de la o poveste: în 1356 Boemundi II, arhiepiscop de Trier s-a îmbolnăvit de moarte; atunci, ca o ultima plăcere i s–a dat vin de Bernkastel și, surpriză, s-a vindecat! Orașul este un Sf. Emilion al Germaniei*

Alte vinuri celebre sunt: weekend – „Pisica neagră”, din Zell și Krover Nacktarsch – „Fundul gol”. Regii franci aveau la Kro un domeniu viticol. Șapte sate s-au reunit iar vinul lor a fost comparat cu divinul Nectar. De la acest cuvânt s-a format Naktarsch „fund gol”, subiect de glumă și băut cu veselie. Pe etichetă un părinte își bate copilul la fundul gol. Nu este la curent cu noile metode în educație.

Munca viticultorului pe terasele Moselei este grea, deși tehnica modernă a adus îmbunătățiri; se stropește via cu elicopterul. Rezultatele, însă, au făcut din această vale unul dintre cele mai frumoase și mai bogate regiuni din Germania.
La atâta activitate și dragoste de viță de vie nu se putea să lipsească muzeele vinului: la Neumagen, Bernkastel-Kues, Traben-Trarbach, Koblenz.
Poze 10
Sunt multe campinguri**.Turme de rulote albe și grase campează pe mal. Nu se face plajă, nici baie, presupun că sunt acolo pentru odihnă, plimbări pe Mosela și degustări. Nu v-ar plăcea să stați într-o asemenea căsuță pe roți, să vă luați bicicletele și, pe rând, în frumoasele sate și orașe, să degustați cele mai bune vinuri?
Despre măsură, în această plăcută îndeletnicire, folclorul german ne spune:
„Întotdeauna sunt necesare numai trei pahare: primul pentru sănătate și bună dispoziție, al doilea pentru creație și bună dispoziție și al treilea pentru somn și odihnă”.
Să luăm aminte.
Note
*Comună din Franța, centru viticol important în departamentul Girondei, aproape de Bordeaux
**Leiwen, Mehring Polich, Wintich, Klusserat, Konz, Trier, Neumagen – Dron
Citeşte şi
Natură şi arhitectură pe Valea Moselei
Arhitectură religioasă şi vestigii
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!