Născut acum cinci mii de ani în Mesopotamia, vinul a intrat în istorie împreună cu împărați și soldați, bogați și săraci, la bucurie și întristare, în manifestări colective și în singurătate. Din antichitate, zeului grec al vinului, Dionysos, i s-au dedicat serbări rituale de anvergură; după cules, podgorenii duceau vase de vin, ciorchini de struguri, smochine şi un falus de mari dimensiuni simbolizând fertilitatea pământului, până la un altar. Se sacrifica un țap, aveau loc farse şi întreceri într-o atmosferă veselă. La Atena, sfârşitul lunii februarie marca momentul deschiderii vaselor de ceramică unde fermentase licoarea ultimei toamne. În martie, odată cu comemorarea morţilor, cortegii purtătoare de ulcioare, jocuri, întreceri de poezii și coruri, premii acordate celor mai performanţi băutori, dădeau strălucire sărbătorilor numite marile Dionysii. Romanii, inspiraţi de greci, au participat şi ei la mari petreceri devenite orgii ce aveau loc în cinstea lui Bachus, un substitut al lui Dionysos.
%%Sânge de taur|Dragostea de țară și dragostea de libertate pot fi atât de puternice încât 2 100 de luptători să reziste la 80 000 de dușmani. A fost un miracol. Turcii au crezut că vitejia din vin a provenit.%%
În toate epocile care au urmat vinul s-a produs, s-a băut, s-au dezvoltat noi soiuri și metode de a fi păstrat, regiuni întregi (Burgundia, valea râului Douro etc.) au prosperat datorită lui. Folosit cu măsură vinul alungă depresia și melancolia, revigorează. În situații limită ameliorează conflicte*, salvează vieți**, face minuni ca aceea povestită de o legendă referitoare la un eveniment din trecutul orașului ungar Eger: în 1552 orașul a fost asediat de turci. Istvan Dobo*** a dat soldaților săi să bea vin și atacul a fost respins. Eger și eroii lui au devenit simbolul patriotismului național. Turcii, uluiți, au numit acel vin „Sânge de taur” (Egri Bikaver). Aceste armate numeroase, bine instruite, gata să cucerească toată Europa, nu știau că dragostea de țară și de libertate pot fi atât de puternice încât 2 100 de luptători să reziste la 80 000 de dușmani. A fost un miracol. Turcii au crezut că vitejia din vin a provenit.
S-au retras, dar au revenit în 1959 când orașul apărat de mercenari a fost cucerit și a stat sub stăpânire otomană aproape 100 de ani. După care au fost alungați.
Vinul care s-a întâlnit cu istoria a continuat să existe, rămânând mândria orașului și a zonei.
Eger păstrează amintirile acelor vremuri: ruinele episcopiei fondată în secolul al XI-lea și transformată în fortăreaţă sunt restaurate. Expozițiile muzeului prezintă istoria, sistemul său de apărare subteran, monumentul funerar al lui Istvan Dobo, ruinele vechilor biserici și o galerie de artă. În piața centrală, Dobo pe numele ei, două monumente comemorează victoria din 1552. Un minaret, cea mai nordică urmă a imperiului otoman, se menține intact cu scara lui interioară de unde se vede tot orașul și împrejurimile, ca și de la fortăreață. Aproape de el este expoziția de marțipan creată de Lajos Kopcsik.
Edificii impresionante completează peisajul urban al Egerului: bazilica, singura în stil clasic, uriașă și solemnă, domină intrarea în oraș. Biserica Fraților minoriți din piața Dobo, liceul construit la comanda contelui Karoly Esterhazy, palate, primăria sunt marcate de stilul baroc, teatrul este construit în stil rococo. Au trăit meșteri iscusiți la Eger; când orașul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar și s-a construit în Laxemburg castelul Franzenburg, o sală a fost dedicată încoronării ungurești. Plafonul primăriei din Eger, o performanță a meșteșugului sculpturii în lemn, a avut onoarea să fie demontat și montat acolo.
Venind dinspre Debrețin bazilica ne-a șocat prin grandoare, nu și prin culoare. I-ar fi stat mai bine în alb, decât în galben. Moda aceasta a culorilor apărută odată cu restaurările, a cucerit treptat în ultimii 30 de ani colombaje, case, primării, biserici, fapt în general plăcut privirii. Arhitectura clasică italiană, majoritatea bisericilor portugheze, s-au abținut de la acest curent și bine au făcut, nu chiar totul trebuie să fie neapărat galben, portocaliu sau verde. Prin constituția lor, catedralele gotice și-au păstrat sobrietatea și s-a impus să fie numai curățate de negreala poluării și a intemperiilor.
La Eger, am intrat pe strada Kossuth care duce direct la fortăreață, am parcat și drept la catedrală ne-am dus. Erau încă petale de trandafiri pe scări, urme ale unei sărbători abia trecute, cupole frumos pictate se sprijineau pe stâlpi roșiatici, gălbui, maronii; de la înălțime am privit elegantul palat episcopal, am coborât și am pornit pe lângă impunătorul Lyceum, pe străduțe medievale spre piața centrală. De la Roxana am aflat că merită o vizită la Observatorul din Lyceum, aflat chiar vis a vis de catedrală. Se pare că e o experienţă cu totul specială să vezi Egerul mişcând viu, pe o masă, în camera obscură.
În piaţa centrală, turci statui priveau și acum înspăimântați la falnicul Dobo, tot statuie. Biserica Fraților Minoriți, în curs de restaurare, era ascunsă de schele și plase. În interior statui albe cu gesturi largi priveau marile tablouri flancate de stâlpi cu capiteluri, uniți de arcade, sub bolți pictate. In cartierul fost turcesc, pe străzile pitorești, se înșirau magazine, terase, spiriduși suvenir, păpuși, statuete. Un cavaler în armură păzea sfârșitul străzii Kossuth.
Aproape de piață era urcușul spre fortăreață, numită de localnici „burg”. Cetatea, sub formă de ruine restaurate și bine îngrijite, a fost un important bastion de apărare. O spun tunurile, ferestrele înguste, zidurile groase. Muzeul era închis (era luni) ca și corturile special amenajate pentru comerțul obișnuit în asemenea locuri. Fântâna acoperită, fragmente din foste biserici, statuia episcopului Lambert care a obținut în 1248 de la regele Bela IV permisiunea de a construi la Eger un castel din piatră, panorama orașului, pot fi admirate pe îndelete la un preț. Pentru muzeu, altul.
Un loc aparte îl ocupă băile termale. Șase bazine în aer liber și unul acoperit parțial, piscina olimpică din apropiere, băile turcești, răsfață și revigorează ca și vinul prezent în cele 200 de pivnițe de pe Valea Frumoasei Doamne (o Venus a religiilor primitive, zeița iubirii) . Dar despre vinuri v-a povestit deja Alex în articolul Vinurile din Eger. Iar despre nişte băi termale speciale vă povesteşte aici Roxana.
Note:
*Când Rothenburgul a fost asediat, vinul adus ca simbol al ospitalității a destins atmosfera; agresorul i-a propus primarului să bea o măsură mărișoară (trei litri) dintr-o suflare, reușita acestuia a condus la cruțarea orașului de devastare, vezi mai multe în articolul Crăciun în fiecare zi.
** La întoarcerea din Troia, Ulise și tovarășii lui au fost adăpostiți de ciclopul păstor Polifem în peștera sa. Numai că acesta i-a sechestrat și a început să îi mănânce. Ca să scape cu viață Ulise a oferit vin uriașului, i-a străpuns unicul ochi cu un țăruș încins, și, prinși de blana berbecilor, pe dedesubt, navigatorii au ieșit teferi și au plecat cu corăbiile lor.
*** Dobo a fost numit voievod al Transilvaniei și stăpân al castelului de la Deva.
Foto: Alexandru Farca
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
