Am suferit cât a durat izolarea. Cu cafenelele de specialitate închise și cu limitările autoimpuse, de bun simț cred eu, mi-a fost teribil de dor de un espresso bine făcut. Oricât m-am dat peste cap să regăsesc gustul acela citric, intens, cu mijloacele de acasă nu mi-a mers. Am băut mai multă cafea decât ar fi trebuit, încercând. Apoi m-am enervat și am făcut o pauză de douăzeci de zile. Până s-au redeschis cafenelele, în varianta „to go”.
Am cana mea de cafea, portabilă, din porțelan. După ce să sunt pretențioasă la modul de preparare sau origine, nu-mi place nici influența pe care o are cartonul asupra gustului. Mi s-a părut totuși că generam un stres în plus, când îi rugam să-mi pună în ea. Era un risc, am acceptat asta. Așa că o perioadă am renunțat la cana mea și am mers pe varianta de compromis. Am acceptat cartonul, cu un preț: mi-am propus să nu-l irosesc degeaba și să țin pe el un jurnal. Să desenez ceva ce mi-a sărit în ochi fie pe drumul înapoi spre casă, fie prin activitățile de zi cu zi. La început mi s-a părut incomod să lucrez pe o suprafață așa mică și curbată, dar plăcerea ritualului a învins.
Se poate vedea mai jos ce a ieșit. Nu am trecut chiar pe la toată lumea bună a cafelei și pot spune că am mers pe jos o grămadă pentru o cafea bună, așa că dacă tot a venit vorba, care e cafeneaua ta preferată?
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!