Un pas înainte, prin Bad Blumau si Graz

JURNAL DE CĂLĂTOR PE MOTOR CAPITOLUL III

Rogner Bad Blumau (Hundertwasser)

Nu erau mulţi kilometri de făcut până la următoarea destinaţie şi abia aşteptam să fac o baie în paradisul termal de la Bad Blumau, în timp ce privirea îmi va fi răsfăţată de minunata arhitectura Hundertwasser. Descoperisem acest spa din întamplare, combinând informaţiile meschine dintr-un ghid de călătorie cu descrieri şi promisiuni extrem de atrăgătoare de pe site-ul lor.

Distanţa mică a încurajat însă un licăr în ochii Ionelei, numit shopping la Pandorf. Deşi îmi plac hainele, ca un reprezentant al regnului feminin ce sunt, aş fi putut ignora uşor cântecul hipnotizant al sirenelor cumpărăturilor. Am convenit totuşi să trecem şi prin această experienţă şi s-au făcut promisiuni ferme că nu stăm mai mult de două ore. Eram cu toţii atât de serioşi încât aproape că ai fi crezut că ne vom şi ţine de cuvânt. Odată ajunşi acolo nu mi-a venit sa-mi cred ochilor. Văzusem complexul şi la venirea spre Neusiedler dar nu îmi imaginasem că tot acel spaţiu era ocupat de magazine. Un adevărat orăşel al cărui locuitori sunt toate mărcile inventate pe pământul acesta şi al cărui vizitatori se agită febril printre reduceri de preţuri şi cantităţi masive de marfă. Nu cred ca exagerez prea mult dacă afirm ca Pandorf e cel mai vizitat „oraş” din Austria. Îmi venea să fac cale întoarsă de cum am intrat, tocmai pentru că simţeam că de astfel de locuri ale pierzaniei trebuie să te fereşti singur, pentru că ele nu te vor ajuta în niciun fel să ieşi cu minţile în siguranţă de acolo. Bineînţeles ca am depus şi noi o sumă frumuşică de bani pe altarul cumpărăturilor, bineînţeles că abia plecasem în călătorie şi portbagajul se arăta deja neîncăpător, bineînţeles că am reuşit să ne enervăm cu toţii în timp ce am pierdut patru ore în loc de două. Iată cum plimbarea mea liniştită cu motorul se tranformase într-o plimbare înfierbântată şi frustrantă printre rafturi.

Într-un târziu am reuşit să ne smulgem de acolo şi am pornit, uitându-ne uşor îngrijoraţi la ceas, către Bad Blumau. Urma să căutăm locaţia în care să ne răsfăţăm din nou simţurile, după o zi atât de grea şi vorba reclamei … pentru că meritam. Din prezentările de pe interent nu înţelesesem noi foarte bine cum era acolo şi unde puteai să te cazezi prin împrejurimi sau dacă existau împrejurimi, iar preţurile în hotelurile aflate în cadrul complex erau destul de greu de digerat. Luându-ne după indicatoare am ajuns mai întâi la o intrare de unde ar fi trebuit sa urcăm cu un trenuleţ până sus. Era linişte şi se pare că eram singurii care mai aveam intenţia să intrăm la acea oră. Cu toate acestea am decis să nu ne grabim, mai ales atunci când am aflat că era deschis pentru vizitatori până la unsprezece seara, aşa că ne-am interesat de o pensiune. Doamna de la intrare nu ştia decât foarte puţină engleză însă avea foarte multă bunăvoinţă. Ne-a îndrumat zâmbind larg şi gesticuland generos şi am reuşit astfel să găsim două camere într-o pensiune căreia nu puteai să îi reproşezi nimic. Peste tot era foarte linişte, aşa cum e oriunde în Austria după ce trece de ora patru după amiaza. În curtea de lângă pensiune ai fi putut să îţi petreci ore privind un mic iaz plin de peşti. Vegetaţia ciufulită din jur se combina cu un gazon verde perfect iar un pod mic, curbat, aruncat în mod inspirat peste apă, aducea un farmec deloc întâmplător în întregul aranjament. Ne-am trezit repede din meditaţia care era pe cale să se instaleze, am făcut în grabă câteva poze, ne-am tras costumele de baie pe noi şi cu ajutorul proprietarului pensiunii am pornit-o pe o scurtătură către spa..

Curtea pensiunii din Bad Blumau Curtea pensiunii din Bad Blumau Pensiunea din Bad Blumau

Nu cred că am fi putut alege un moment mai potrivit al întâlnirii cu orice piesă din arhitectura Hundertwasser decât clipele calde arămii ale sfârşitului de zi. Iar aici nu era vorba doar de o piesă ci de un intreg complex de clădiri, de un concept magic, de poveste, care învăluia privirea fascinând prin multitudinea şi ingeniozitatea detaliilor. Cerul era încă de acel albastru strident pe care doar vara ştie să îl picteze iar cladirile colorate şi cu forme neregulate se proiectau pe el, strălucind în razele piezişe ale soarelui. O cupolă aurie strălucea ireal iar cărările întortochiate erau atât de naturale încât abia când coborai realizai că te aflasei pe acoperişul unei alte clădiri. În timp ce îmi răsuceam capul în toate direcţiile şi trăiam intens magia locului am reuşit să ajungem şi la recepţia centrului şi să ne cumpărăm cu bani cash intrarea in rai, adică în locul unde se găseau piscinele termale. Chiar şi coridoarele interioare aceasta aveau podeaua în valuri şi aceasta pentru că un geniu, numit Hundertwasser, credea că pentru piciorul omului a merge pe suprafeţe neregulate e o adevărată simfonie. Adevărata simfonie de plăcere, forme şi culori am întâlnit-o însă imediat ce ne-am cufundat în apa caldă şi am început să ne rătăcim printre coloane şi pe sub jeturi de apă, pe sub poduri sau mici ascunzători. De afară se putea oricând intra în interior fără să ieşi din piscină, suprafaţa acesteia şi numărul impresionat de scaune, saltele şi locuri de relaxare dovedind o capacitate uriaşă de a primi oaspeţi.

Rogner Bad Blumau Rogner Bad Blumau Rogner Bad Blumau Rogner Bad Blumau Rogner Bad Blumau Rogner Bad Blumau Rogner Bad Blumau Rogner Bad Blumau

Am avut norocul să fim printre puţinii care îşi petreceau seara acolo, aşa ca ne-am simţit pentru un scurt moment din viaţă stăpânii raiului. Seara se lăsa repede şi răcoarea se făcea simţită în aer aşa că am pus pe noi halatele şi am decis să luăm masa înainte de a ni se face frig. Am mâncat bine şi am băut o bere cu evlavia adecvată locurilor “sfinte” în care ne aflam. Între timp ziua îşi închidea pleoapele la fel de frumos ca locul în care ne aflam. Ferestrele de diverse dimensiuni şi forme începeau să se coloreze în lumini calde, ca şi cum s-ar fi aprins un foc interior iar flăcări împotriva ţânţarilor se aprindeau în jurul piscinei. Un abur pufos se ridica deasupra acesteia, datorat contrastului dintre căldura apei şi aerul proaspăt ce se lăsa, odată cu întunericul, peste apă.

O bere rece dupa o baie calda Rogner Bad Blumau pe inserat Rogner Bad Blumau pe inserat Rogner Bad Blumau pe inserat Aburi in noaptea racoroasa Rogner Bad Blumau pe inserat

Ca să îmi fac cu adevărat o poftă aş fi dorit să îmi înmoi oasele pe acolo măcar trei zile. Dacă mă ademeniseră prezentări iscusite în a căror adevăr nu crezusem sută la sută – deformaţie profesională, după mulţi ani în publicitate nu mai crezi nimic – când am plecat mi-am dat seama că până şi mie îmi va fi greu să redau în cuvinte relaxarea si răsfăţul ce te cuprinde în acest mic paradis pe pământ. Hundertwasser spunea că oamenii sunt înconjuraţi de trei rânduri de „piele”: cea naturală, hainele pe care le poartă şi casa în care trăiesc. Frumos gând şi frumos mod de a pune aceasta credinţă în practică, prin arhitectura pe care a creat-o! Şi este adevărat că dacă am reuşi să uităm convenţiile şi tendinţele cu iz milităresc ale modei, dacă am şti să ne ascultăm mai bine şi să ne exprimăm personalitatea mai bine, lumea din jurul nostru ar fi mult mai veselă, mult mai surprinzătoare. Iar simplul fapt de a ne regăsi în cele mai apropiate lucruri din jurul nostru ne-ar oferi confortul şi liniştea de care avem nevoie în fiecare zi,  luptând împotriva stresului şi convenţiilor ce se coalizează în a ne îndepărta de cine suntem cu adevărat.

Graz

Când suntem într-o excursie care presupune vizitarea a mai multe locuri, nu avem decât două şanse ca să ne bucurăm de tot ceea ce vedem: prima variantă ar fi să avem un timp nelimitat la dispoziţie, a doua ar fi să limităm cât putem obiectivele. Bineînţeles că nimănui nu îi reuşeşte pe deplin niciuna dintre variantele de mai sus aşa că rămâne la latitudinea hazardului ceea ce vom reţine din locurile prin care am trecut în grabă. Iar asta ar fi cea mai mica problemă până la urmă, oricând putem să luăm un ghid din bibliotecă şi să bifăm cu mândrie: am fost şi aici, am fost şi dincolo, dar e foarte posibil ca sufletul nostru să nu vibreze la vederea imaginilor. Oricât de mult ne-am dori, mintea noastră nu este o bibliotecă bine organizată după categorii, titluri şi autori. Mintea noastră este mai degrabă un mijloc de a ne stoca amintirile şi informaţiile ce ne aduc un câştig, fie el de natură materială sau spirituală. Aşa suntem construiţi, aşa suntem educaţi. De mici copii învăţăm şi asimilăm cu scopul precis de a ne face înţeleşi sau admiraţi. Mai târziu ne căznim să memoram cantităţi uriaşe de informaţii cu dorinţa de a lua examene, de a dobândi o diplomă, de a folosi ceea ce am învăţat pentru a ajunge la obiectivul suprem: leafa! De aceea mă întreb: de ce ne grăbim să înmagazinăm în ritm alert informaţiile din locurile pe care le vizităm? La ce ne vor folosi ele ca simple înregistrări, lipsite de plăcerea liniştită a savurării, de pătrunderea în spiritul oraşelor sau naturii respective? Cum spuneam, informaţiile brute le putem oricând dobândi şcolăreşte din cărţi. Senzaţiile, bucuria, aroma şi specificul fiecărui colţ de lume sunt însă adevăratul nostru câştig, este dobânda la investiţia pe care am făcut-o în ceea ce am văzut. Iar investiţiile cer timp.

Nu pot înţelege un oraş în câteva ore decât dacă am mare noroc, dacă ceva din starea mea de spirit rezonează suficient de profund cu locul respectiv. Cu Graz n-am rezonat şi nu aş putea spune de ce, atât timp cât i-am remarcat foarte bine frumuseţea. Poate pentru că nu făcusem decât aproximativ 70 de kilometri şi nu aveam chef să mă opresc? Poate pentru că se afla pe drumul spre destinaţa mea de suflet, Hallstatt, locul de care îmi era dor şi spre care mă grăbeam inconştient? În orice caz, oricare ar fi fost motivul, m-am plimbat prin oraş şi l-am admirat cu toată sinceritatea, dar acum, când încerc să îmi aduc aminte, am mari dificultăţi în a găsi un sentiment care să îmi definească trecerea pe acolo. Şi totuşi ar fi ceva, nu tocmai unic dar destul de pregnant: am simţit Graz ca pe un oraş în care trecutul cu prezentul se îmbină firesc deşi contrastant. Am traversat Altstadt – oraşul vechi – admirând frumoasele clădiri vechi, culorile, picturile şi stucaturile de pe ele, iar în timp ce mergeam spre Schlossberg privirea mi-a fost lovită de Kunsthaus, muzeul de artă modernă a cărui formă futuristă e greu de definit în termeni pământeni. Privit de jos nu îi înţelegeai cu adevărat locul între piesele imperiale de arhitectură, trebuia să urci mai departe ca să înţelegi. Şi totuşi între a urca spre Schlossberg pentru a admira panorama şi a mă ancora în prezent am ales prezentul, lăsându-mă furată de extraterestru. Fiind singura dispusă să intru în cladirea de sticlă dedicată artei, ne-am hotărât să ne întâlnim mai târziu şi să încercăm să nu ne pierdem unii de alţii. Îmi dau seama acum că imaginile care mi-au rămas imprimate în memorie, legate de Graz, sunt turnul cu ceas decupat pe cerul albastru şi silueta muzeului răsărind ciudat dar totodată inspirat printre acoperişurile portocalii. Imagini pe care nu am avut ocazia să le văd personal dar pe care Alex le-a surprins pe aparat în timp ce eu cutreieram printre opere abstracte şi instalaţii. Iar acum consider că sunt cele mai frumoase imagini şi amintiri ale oraşului. Faptul că nu am fost acolo şi nu am văzut cu ochii mei îmi pune teoria în încurcătură. Sau o susţine? Poate este posibil să admirăm un oraş prin ochii altcuiva dar, dacă vrem să avem propria noastă experienţă, aceasta trebuie fie mai mult decât o înregistrare mecanică a unor imagini. Şi pentru aceasta trebuie să invoc iarăşi pe inamicul nostru numărul unu: timpul!

Gata de drum Altstadt - Graz, Austria Altstadt - Graz, Austria Altstadt - Graz, Austria Altstadt - Graz, Austria Altstadt - Graz, Austria Altstadt - Graz, Austria Altstadt - Graz, Austria Muzeul de arta moderna, Graz Spre Schlossberg, Graz Spre Schlossberg, Graz Schlossbert - Graz, Austria Graz, Austria Graz, Austria Schlossbert - Graz, Austria Graz, Austria Graz, Austria Graz, Austria

Şi în acest caz timpul s-a scurs repede şi deja nu mai ştiam la ce oră vom ajunge la Hallstatt. Teoretic ar fi fost suficient ca să sosim pe lumină însă nu ştiam cum e drumul, mai ales pentru că aveam de gând să ocolim cât se poate autostrăzile şi să alegem drumuri virajate şi bine asfaltate, aşa cum sunt peste tot in ţările locuite de oameni cărora le place să îşi facă bine şi durabil treaba. Doream să avem timp pentru a ne bucura de peisaj, de localităţi mici şi cochete, de aerul de munte şi mirosul de fân şi de vaci. Şi am avut din toate pe săturate, pe parcursul întregii noastre excursii. E adevărat ca distanţele de multe ori ne-au păcălit, două sute de kilometri însemnând deseori mult mai mult pe un drum virajat şi îngust decât pe autostradă dar nu am regretat niciodată decizia de a le urma, iar liniştea şi frumuseţea locurilor prin care am trecut au făcut ca tot acel timp consumat în plus să se transforme în timp câştigat. Am convingerea că astfel de privelişti au un efect secundar de prelungire a vieţii şi nicio altă doctorie miraculoasă de pe pământ nu poate fi mai eficientă decât o plimbare cu motocicleta prin astfel de tablouri.

Despre un astfel de drum poţi citi în Episodul următor>

<Episodul anterior

Poţi urmări mai uşor toată povestea în Cuprins

Impresii scrise de: Roxana

Perioada călătoriei: Iulie 2008

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.