Am povestit pe undeva că nu am vrut să văd Muzeul de Egiptologie pe fugă, în prima zi, dorind să am mai mult timp la dispoziţie. Şi am avut dreptate, mi-au trebuit a doua zi cel puţin patru ore ca să văd ceea ce mă interesa şi trebuie să admit că nu am „scanat” tot şi că am ieşit simţind că aş mai fi stat dacă nu aş fi fost deja saturată de emoţie şi impresii. Muzeul în sine e clar că ar avea nevoie de o renovare sau reorganizare. De la prietenul nostru Cezar am înţeles că se pregăteşte o relocare a lui. Despre cel aflat în inima modernă a capitalei lumea zice că e mic, eu spun că e suficient de mare, ba chiar uriaş dacă stai să numeri exponatele găzduite. Anii au trecut peste el şi atmosfera în interior este una destul de obosită şi aglomerată. În unele locuri ţi-ai dori să pice altfel lumina, în altele ai senzaţia de improvizaţie sau de abandonare a unor piese poate mai puţin populare dar la fel de frumoase şi valoroase, dacă te gândeşti la vârsta lor.
Primul contact direct cu civilizaţia şi măiestria artistică egipteană l-am avut la Paris, în Louvre. Nu voi uita nici acum senzaţia pe care am trăit-o în faţa scribului, privirea aceea atât de vie, după mai bine de 3000 de ani. Am mai fost apoi şi la Viena, în Kunsthistorisches Museum, unde pe lângă secţiunea permanentă, am prins şi o expoziţie temporară cu bijuterii egiptene, fascinantă şi ea dar foarte aglomerată.
Egiptul a generat mode şi în ultima vreme cred că este din nou pe val. Au fost perioade în care Franţa, Germania, Anglia dar şi Statele Unite au fost pe poziţii aproape „inamice” în a face cele mai importante descoperiri arheologice, în lupta pentru înzestrarea propriilor muzee cu fascinantele dovezi ale acestei civilizaţii. Eu încerc să rămân pe o poziţie neutră, neştiind să spun dacă e corect că Egiptul a fost golit de o parte importantă din aceste descoperiri, sau dacă e mai bine aşa pentru că ar fi fost foarte multe şanse ca acestea să se vandalizeze, să se fure (aşa cum s-a şi întâmplat în multe cazuri); nu ştiu dacă operele înstrăinate ar trebui să se întorcă la un moment dat în ţara lor, sau nu… Istoria dovedeşte că oameni precum Napoleon, Champollion, Belzoni, Maspero, Mariette, Petrie, Davis sau Carter, fără să fie egipteni, au muncit în condiţii teribile, riscându-şi de multe ori viaţa pentru a scoate la lumină istoria şi civilizaţia acestei ţări. Fără ei, noi nu am putea să ne bucurăm astăzi de toate minunăţiile antichităţii. Nu cred că are sens să analizăm motivele pentru care au făcut-o, gloria pe care o urmăreau sau metodele primitive pe care le aplicau uneori. Important este ceea ce a rămas în urma muncii lor şi bucuria pe care omul de rând, ca mine sau ca tine, o simte în faţa unor exprimări artistice de un uluitor rafinament. Şi dincolo de artă, obiceiurile, tradiţia şi religia, toată nebunia şi desfăşurarea de forţe în jurul ritualului morţii, sunt motive la fel de importante pentru a uita neajunsurile unei civilizaţii acum apuse, transformată pe străzile şi în bazarele oraşului Cairo în milioane de manifestări ale kitck-ului, în motive pentru a te simţi permanent agresat. Omul interesat de cultură dar şi cel care are călătoriile în sânge va şti să facă diferenţa şi să se bucure de autenticitatea artei în timp ce gustă, într-un cu totul alt registru, din pitorescul vieţii.
Voi face o enumerare a lucrurilor care m-au fascinat şi care mi-au îmbogăţit cufărul niciodată prea plin al admiraţiei pentru artă şi civilizaţie.
Statuia lui Kefren din diorit, un material dur între marmură şi granit, inspirând putere, stabilitate, perfecţiune, este la fel de frumoasă cu cea mai veche statuie de lemn (aprox 2500 de ani BC), reprezentându-l surprinzător de realist pe preotul Ka-aper.
Ambele statui reprezentand scribi pot concura cu cel din Paris, unul dintre ei avand, din nou, o privire specială, atât de vie, atât de inteligentă, încât ai avea senzaţia că mâna îndreptată spre papirus se va mişca şi va aşterne cuvintele considerate atât de importante în viaţa de după moarte. Dupa mai bine de 4000 de ani, te înclini în faţa acestor reprezentări şi simţi respectul pe care egiptenii îl arătau faţă de cea mai nobilă îndeletnicire.
Aştepţi apoi să îţi vină rândul să priveşti cuplul nobil Rahotep – Nofret, care au înspăimîntat lucrătorii atunci când au fost descoperite; statuile atât de bine realizate şi păstrate păreau reale. Ambii au mâna dreaptă aşezată pe piept, lângă inimă, locul considerat a fi centrul înţelepciunii. Rochia pictată sugerează transparenţă, lucru care la vremea aceea era considerat semn de bogăţie.Sunt sigură că mulţi şi-ar dori şi astăzi să vadă femeile bogate astfel înveşmântate!
De o frumuseţe deosebită este şi statuia din lemn reprezentând-ul pe Ka, cu ochii săi vii, din cristal şi cuarţ.
În mod incredibil s-au păstrat picturi ale căror culori sunt deosibit de frumoase, ca cele reprezentând păsări sau cele de pe pereţii capelei lui Tuthmosis al III-lea. Un strămoş al vacilor pictate din Cow parade, stă în faţa acestei capele, alăptându-l pe copilul Tuthmosis (sau Amehnotep? – informaţiile găsite sunt contradictorii), reprezentând zeiţa regină Hathor.
M-a impresionat şi capul unei femei care are sub bărbie căpuşorul unui copil, o reprezentare destul de modernă, păstrând proporţiile reale (de obicei copii erau realizaţi la dimensiuni mult reduse) şi exprimând o sensibilitate deosebită.
Am ajuns apoi la cultul soarelui şi Akhenaton, o perioadă de mari schimbări religioase, marcată şi de o mai mare libertate artistică. Aici oamenii nu mai sunt atât de perfecţi, ei par mai apropiaţi de modelele reale. M-am înmuiat toată în faţa a două statui, culmea, neterminate: prima este un cap al reginei Nefertiti, care încep să cred ca era totuşi foarte frumoasă, în ciuda obiceiului egiptean de a-şi idealiza conducătorii. Ah, cât aş vrea să văd şi renumitul portret de la Berlin! A doua e o statuie mică, pe care o poţi trece cu vederea, reprezentându-l pe Akhenaton care o ţine pe fetiţa sa în braţe, iar postura este de „bot în bot”, o atitudine mai puţin obişnuită în arta veche. Sărutul antic, chiar dacă nefinisat, nu poate să nu te impresioneze şi să nu te facă să simţi, mai mult ca în alte realizări „oficiale”, că în spatele regilor zei erau totuşi nişte oameni.
În acelaşi spirit este arătat şi Ramses al II-lea, cu degetul în gură – zice eticheta, deşi eu aş spune mai degrabă că este un gest copilăresc de nesiguranţă, de curiozitate, degetul nefiind chiar în gură ci îndreptat înspre aceasta.
Fascinante sunt şi miniaturile puse în scene ce reprezintă viaţa din Egipt, mărturii atât de clare şi de preţioase pentru cercetători. Modelele sunt extrem de bine şi de minuţios lucrate, arătând până în cele mai mici detalii cum aveau loc diverse activităţi: pescuitul (există inclusiv plasa şi peştii), transportul pe barca funerară, ţesutul, tâmplăria sau numărarea vacilor. Grădini de smochini sau casele în care locuiau ilustrează şi ele viaţa de zi cu zi a Egiptului de acum 4000 de ani. Bucuria descoperirii culminează cu regimentul de arcaşi nubieni sau infanteria egipteană. Nici unul dintre soldaţi nu seamănă unul cu altul, fiecare are propriile sale caracteristici, detalii diferite în îmbăcăminte sau decoraţiuni si altă expresie.
O vizită în camera cu podoabe va smulge un oftat fiecărei doamne; chiar şi dupa atâta vreme frumuseţea acestora este şi poate rămâne o inspiraţie pentru bijutierii din toată lumea.
Nu am uitat nici de mumii sau de tezaurul lui Tutankhamon, acestora le voi dedica un capitol separat pentru că vreau să vă povestesc puţin şi despre credinţele vechilor egipteni privind moartea şi viaţa veşnică cât şi despre cum a fost descoperit mormântul lui Tutankhamon.
Continuarea aici
Foto (exponate interior): Jon Bodsworth
Articole similare
Despre Cairo: Wellcome to Cairo, my friend
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
