călătoria ca mod de viaţă sau viaţa ca o călătorie |
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
Mar
2010
O călătorie culinară cu sushi
Aşa cum aţi citit deja aici, la poveştile din LumeaMare am preparat sushi. Contrar percepţiei deja întipărite în străfundurile cutelor noastre cerebrale, sushi nu înseamna numai peşte crud. Pentru multi dintre noi sushi este ceva ce mâncăm la restaurant sau mai nou găsim prin rafturile supermarketurilor.
Considerată o mâncare exotică la fel ca şi ingredientele sale (sau mai bine zis, unele dintre ele – cele mai importante), sushi este o mâncare uzuală cu posibilităţi infinite de a combina ingredientele, nefiind obligaţi să le folosim doar pe cele tradiţionale. Aşa cum am citit într-o carte Sushi sau zushi hrăneşte corpului, imbogăţeşte creierul şi încântă ochiul.
A prepara sushi nu este nici greu dar nici uşor. După cum se spune pentru a ajunge un sushi-chef experimentat îţi trebuie cam 17 ani. Nu a fost prima dată când am facut asta, dar nu sunt nici pe departe aproape de ceea ce reprezintă un chef. Oricum a fost pentru prima dată când am preparat ceva pentru 50 de persoane. Mulţumesc de pe acum sfaturilor post-degustare oferite de Carmen Okabe.
Aşadar ce este sushi? Menţiunile din timpuri străvechi fac referire la peşte sărat pus pe orez preparat la aburi. Aşa cum spuneam la început asocierea dintre sushi ca termen şi peşte crud ca fel de mâncare este doar parţial corectă. Este de fapt ceea ce se cheama nigiri-sushi. Varianta cea mai apreciată la o prim degustare, până să te obişnuiesti cu ideea şi cu gustul de a mânca peşte crud, este maki-sushi. Principiul de bază este combinaţia dintre orez-ul asezonat cu oţet şi umplutura.
De ce spuneam de ingrediente exotice? Pentru că la noi găseşti nu foarte uşor şi la îndemână ingredientele de bază. Şi asta pentru că orezul este un orez special pentru sushi, oţetul este de fapt un amestec de oţet de orez cu sake şi evident algele sau mai bine-zis alge marine prăjite şi care se prezintă sub formă de foi pătrate. Se adaugă wasabi (un fel de hrean verde, dar e mult mai mult decât ceea ce pare) şi sosul de soia. Cam aşa arată:
Să începem deci:
Orezul - se spală orezul de 3 ori cu apă curgătoare şi se ţine în apă curată timp de 30 de minute. Se pune la fiert astfel: la 0 parte orez se adaugă 1,5 părţi apă şi se aduce la fierbere. După 2 minute se acoperă vasul şi se ţine pe foc mic timp de 15 minute. Se dă la o parte şi se mai lasă încă 10 minute să se odihnească după care se întinde fie într-un vas special de lemn sau ceramică (nu metal) cu ajutorul unei linguri speciale (sau nu, dacă nu aveţi – dar cu grija că va lipi) pentru a se răci şi a stopa fenomenul de coacere al orezului.
Între timp se prepară un amestec din oţet de orez, zahăr şi sare (125 ml / 1 lingură şi jumătate / 1 linguriţă) care se pune pe foc pâna ajunge aproape de fierbere. Se dă la o parte, se lasă la răcit un pic şi se adaugă peste orezul călduţ în porţii mici amestecând uşor (oarecum tăind orezul cu lingura), cu grijă pentru a nu face praf boabele de orez.
Se lasă în pace până se răceşte.
Până îşi lasă căldura să iasă pregătim “umplutura”. Aşa cum am spus se pot face combinaţii nenumărate. În mod tradiţional se utilizează castravetele, avocado, ceapa verde, ardei, surimi etc. Eu am folosit şi mango care nu e tradiţional, probabil industria americană este responsabilă de aceste adăugiri (faimoasele California rolls).
Se întinde covoraşul de bambus (ca o paranteză ce este – se acoperă covoraşul de bambus cu un strat de folie de plastic – pentru a evita lipirea boabelor de orez de covoraş), se pune foaia de alge, iar cu mâna udă se pune un strat de orez. Se pun ingredientele şi se rulează.
Cu un cuţit bine ascuţit se taie ruloul format în 8 bucaţi. Am obţinut ceea ce se cheamă futomaki. Dacă după ce am întins orezul, presărăm seminţe de susan prăjite şi întoarcem foaia astfel încât orezul să se afle la exterior şi foaia de alge la interior obţinem în final uramaki.
Se mănâncă în mod tradiţional cu mâna (sau cu beţişoarele) trecând uşor rulourile prin sos de soia şi o atingere de wasabi.
Poftă bună!
PS: Mulţumesc aici şi pentru aprecierile primite.
Articole similare:
- Scurtă cronică de restaurant japonez
- Hummus bi tahini, Kufta, Ruz Ma Shayreeyeh
- O nouă călătorie cu gust
- La food court în Singapore
- Pelerinaj către sufletul Japoniei (1)
9 Comentarii la “O călătorie culinară cu sushi”
Lasa un Comentariu
trafic
LumeaMare in zelist
[...] This post was mentioned on Twitter by Alexandru Farca. Alexandru Farca said: si link-ul bun
prima compozitie culinaro-literara http://bit.ly/98RmQ0. Pofta buna! [...]
Ce postare frumoasa!:)
Daca imi permiteti, eu as adauga ca trebuie sa fim atenti ca orezul sa nu aiba prea multa apa sau sa se gateasca prea tare. Altfel, devine “mushy”, aproape obtinem mochi ( e un soi de galusca de orez care-mi place foarte tare, dar ei i se adauga tot felul de ingrediente astfel incat nu mai este asa inecacioasa cum ar fi orezul prea fiert/prea umed).
De multe ori imi doresc sa fi avut un rice cooker care iti scoate orezul de fiecare data perfect…Eu fac sushi cam o data pe saptamana si mi s-a intamplat de cateva ori sa nu apreciez bine momentul in care e perfect, mai ales la cantitati mai mari (cand invit prietenii
) – as recomanda sa se gateasca orezul in mai multe transe sau intr-o oala mai inalta si mai mare.
Cand am invatat sa fac sushi in Japonia, mie mi s-a spus ca se folosesc cantitati egale de apa si orez. Pentru 2 persoane eu folosesc, de exemplu, o cana 1/2 de orez si o cana 1/2 de apa. Daca spalam orezul de mai multe ori sau il lasam in apa rece sa se inmoaie, el o sa mai absoarba apa, asa ca as reduce putin cantitatea de apa la gatire. Asta este numai parerea mea, din tot ce mi s-a spus in Japonia, cum era sushi-ul acolo si ce am mai citit apoi despre subiect
In orice caz, asa bogatie de ingrediente n-am folosit pana acum, este o sursa de inspiratie si pentru mine postarea aceasta. Felicitari lui Alex! ^_^
Foarte frumos! Si eu as adauga ceva, si uite asa dezvoltam reteta!
Dupa ce iau orezul de pe foc, eu personal il pun intr-un vas de lemn intins si il amestec cu betisoarele, in timp ce cu cealalta mana il aerisesc cu un evantai (asta e cea mai grea operatiune dupa mine, si am invatat-o de la Kasuga-san, japonez get-beget, care mi-a mai vandut un tip, si anume sa amestec in otetul de sushi si putin sos special de peste, dar care din pacate se gaseste extrem de rar). Nori, makisu, si toate celelalte se gasesc relativ usor. Si am mai observat ceva: nu s-a mentionat ghimbirul murat, care da tot fasonul. 
Mi-ati facut pofta. In wkend imi pregatesc un nigiri sushi cu ton rosu…
Foarte faine completari, mai vrem!
@misaki Mulțumesc. Da așa e cu orezul. Se recomanda un cooker special pentru orez. Din cate stiu se găsește la magazinul chinezesc din Colentina (cum mergi spre Carrefour pe dreapta). Orezul trebuie să-și păstreze integritatea. Am vazut și eu varianta cu 1:1.
@Yoshi Kumine Mulțumesc. Așa e. Recomandau chiar folosirea unui ventilator mic pentru ca orezul să se răcească mai repede, pentru a se evita ca orezul să devină “overcook”. Sos de pește se cam găsșete, dar nu știam că se folosește și aici. De ghimbir știam dar am uitat de el
.
[...] O călătorie culinară cu sushi [...]
Sushi Buckhead thanks for this. It always helpful to fund information on sushi
[...] revenim. Ce comandăm? - vreau sushi la fel cum faci tu (am auzit un cocoş prin jur?). LumeaMică alege, ce altceva decât - Sushi menu. Eu plusez cu o [...]
[...] Din Japonia: o călătorie culinară cu sushi [...]