Prin Arad nu pe lângă Arad!

Aşa cum am anunţat şi aici, în weekend am avut şansa de a vizita un oraş pe care până acum îl vedeam doar ca pe un prag de trecut, nu ca pe o destinaţie. Dacă Arad era un fel de punct de salvare, locul în care ştiam că am scăpat de cea mai grea parte a traseului (drumul prin România) acum ştiu că poate fi un loc în care te poţi plimba şi vedea lucruri frumoase, un loc în care aş vrea să revin pentru a reîntâlni prieteni. Aşa cum spune şi titlul, am fost prin Arad nu am trecut doar pe lângă el!

Haideţi aşadar să vă povestesc cele mai importante lucruri pe care le-am aflat şi făcut în aceste două zile.

Carpatair este o companie foarte faină, a fost prima dată când am zburat cu ei, într-un avion mic. Personalul este cu adevărat amabil şi chiar dacă aeronava e miniaturală şi vrând nevrând mai dai cu capul de chestii, eşti consolat de stuardeze că şi ele păţesc aşa chiar dacă zboară atât de des…. Cu toate acestea ai loc suficient pentru picioare, lucru extrem de util atunci când trebuie să stai locului pe un scaun, chiar şi pentru 50 de minute. Iar revista are articole excelente, le-am devorat pe cele ce povesteau despre Crimeea sau Atena şi nu numai. Da, Carpatair a fost unul dintre sponsorii acestui tur însă cuvintele mele de laudă sunt sincere.

Deşi atât de aproape de vest, Aradul păstrează contrastele specifice României: arhitectură veche frumoasă, cu arome vieneze (de care arădenii sunt foarte mândri, numindu-şi oraşul Mica Vienă), în mare parte lăsată să se piardă. Vedeţi mai jos câteva imagini ilustrative, specifice tristeţii care te cuprinde în orice oraş din ţară, contrastând cu umorul şi inventivitatea specifice acestui popor, în felul în care s-au acoperit, de exemplu, nişte pereţi exfoliaţi.

Tot la capitolul creativitate, am găsit în Arad şi ilustrarea perfectă a masculinităţii la o maşină. Vă rog să priviţi unde trebuie, adică între roţi!

La polul opus, clădirile frumoase din centru chiar te transportă cu gândul în alte părţi din Europa, sau poate mai corect spus într-o Românie aşa cum ar putea să fie. Mi-au plăcut în mod special Gara, Primăria şi clădirile din jurul ei, Catedrala Catolică sau statuile din Piaţa Reconcilierii.

Gazdele noastre din Arad s-au dovedit a fi oameni extraordinari, ne-au prezentat oraşul şi multe detalii din culisele istorice ale acestuia, făcându-se să ne simţim aproape ruşinaţi de ignoranţa noastră. Adrian a fost un ghid ideal iar Cristina şi Daniel ne-au însoţit indiferent de caniculă, oră târzie sau matinală, cu o enegie şi pasiune care ne-au molipsit şi ne-au făcut să ne simţim şi mai apropiaţi de acest oraş.

Turul a pornit de la Gară, a cărei arhitectură a reuşit cumva să scape de tendinţele comuniste, continuând pe lângă caterdala ortodoxă ce a distrus un parc (din spusele lui Crazy, al patrulea arădean care a înfruntat căldura alături de noi), apoi pe bulevardul cu liniile de tramvai străjuite de copaci, ajungând la impunătoarea clădire a BNR sau alba Primărie.

Spectaculoasa Catedrală romano – catolică mi-a rezervat o mare surpriză, în plus faţă de frumuseţea ei: pe frontispiciu se poate vedea o copie după Pieta lui Michelangelo, un grup statuar pe care încă nu am avut ocazia să îl admir la Roma (deşi îmi doresc asta foarte mult) dar uite că am reuşit să îl văd aici! Mulţumesc Arad!

Puţin mai încolo este Teatrul clasic la a cărui deschidere a fost prezent însuşi Franz Iosef al Austriei. Vedeţi, ne apropiem din ce în ce mai mult de Austria…

După ce ne-am târât efectiv pe lângă Biserica Ortodoxă veche, am încercat o mică oprire la umbra Statuii Libertăţii din Piaţa Reconcilierii, cunoscută şi ca Monumentul celor 13 generali. Nu am reuşit să rămân prea mult la umbră, frumuseţea acesteia făcându-mă să vreau să îi dau ocol. Statuia a fost realizată cu ocazia comemorării morţii a 13 generali din armata maghiară, executaţi de către autorităţile din Viena. Am citit ulterior că silueta feminină centrală simbolizează Ungaria iar cele 3 grupuri alegorice reprezintă spiritul de luptă, sacrificiul, moartea eroică şi forţa regeneratoare. Grupul statuar a fost dezmembrat pe timpul comuniştilor şi ţinut, dacă puteţi să credeţi, într-un grajd şi în cetatea care este totodată şi unitate militară. Poveştile continuă şi sunt foarte interesante şi controversate, însă nu vreau să vă plictisesc (puteţi citi un articol cuprinzător în Revista 22). Eu una mă bucur pentru că am văzut monumentul din punct de vedere artistic, aspectele politice mă afectează mai puţin. Vis a vis se află replica, un monument dedicat românilor – de unde vine şi ideea de reconciliere.

Căldura ne-a doborât aşa că ne-am bucurat să ajungem din nou la răcoare în cafeneaua Boema, pentru întâlnirea bloggerilor. Aici limbile s-au dezlegat destul de greu, abia am reuşit să spunem cine suntem şi ce vrem noi de la viaţa şi blogurile noastre. Preiau şi eu lista participanţilor de la Daniel, mi-a fost greu să reţin pe toată lumea: Lucian ValeriuMaddy, Denis, Crazy, Gabi de la WWMP, Adi Pica , Bernadette , Tomckat, Vasile de la Vestic

Diploma de cetăţean doipedoi ne-a mai înviorat puţin, atât cât să reuşim să ajungem în răcoarea de la hotel pentru un duş şi un somn stilul buştean, de cel mult două ore.

Spre seară am poposit pe malul Mureşului, într-un ştrand animat şi plin de terase. Am stat chiar lângă apă, am mâncat ceva bun şi am râs cu lacrimi observând felul în care online-ul a pătruns chiar şi în limbajul de restaurant. Chelnerul nostru, un tip spontan pus pe şotii şi poante, ne-a tratat cu expresii de genul “brb” sau “you got mail” la sosirea notei. Unice în toată experienţa mea de mers prin restaurante au fost petalele fresh şi cât se poate de reale, de trandafir, găsite în notă.

Spuneam că Adrian a fost un ghid extraordinar? Pot să o mai spun încă o dată, pentru că după o zi atât de lungă şi după ce toţi ceilalţi au cedat şi s-au dus la culcare, a continuat să meargă doar cu noi doi, într-o incursiune nocturnă destul de lungă, prin acelaşi Arad.

Aşadar încă o noapte cu prea puţine ore de somn… după care am halit omleta din dotarea hotelului şi am pornit fuga spre Muzeul de artă, unde la galeria Clio am prins o expoziţie foto foarte interesantă. Mai aveam ceva planuri ce includeau muzeul de istorie dar am realizat că nu mai este timp şi ne-am încheiat periplul la înălţime, prin amabilitatea celor de la Hotelul Astoria care ne-au lăsat să mergem în turmă pe terasa unui restaurant gătit de nuntă, pentru a face ceva poze panoramice.

Cam asta a fost… Am început în avion şi am finalizat tot acolo, nevenindu-ne să credem că a fost atât de scurt! Ne-am întors aşadar în Bucureşti, eu şi Alex plus ceilalţi 3 călători – invitaţi din Bucureşti, alături de care ne-am simţit excelent: Adrian Ciubotaru, Corina Georgescu şi Bogdana Dumitru.

La final vreau să îl felicit pe Daniel pentru că s-a zbătut mai mult decât vă puteţi imagina pentru a pune în practică această incursiune în oraşul său. Îi mulţumim din suflet aşa cum mulţumim Eximtur, Carpatair sau Glsa, cei care au înţeles că promovarea României, chiar şi cu paşi mici, poate fi un lucru benefic pentru toată lumea. La mai multe astfel de manifestări şi să ne revedem cu bine Arad! E clar că de acum înainte nu te vom mai ocoli!

Voi încerca să pun mai jos impresiile tuturor, pe măsură ce apar, sper să nu uit pe nimeni. Oricum nu vă jenaţi să mă trageţi de mânecă sau să mă completaţi în comentarii.

În primul rând, un set mai amplu de imagini marca Alex găsiţi aici. Cu această ocazie vă reamintim că imaginile nu pot fi preluate şi folosite fără acordul prealabil al autorului!

Alte poveşti şi imagini:

Doipedoi, glsa, Maddy’s blog, Adrian din Arad, Cristina Dima, Crazy, Adrian Ciubotaru, Corina Georgescu

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.