Spre Timişoara, înainte!

Spre Timişoara, înainte!

Călătoria la Timişoara fusese stabilită de ceva vreme şi nu voiam sa o ratez ca pe cea de la Cluj pentru că riscam să fiu ţintuită la stâlpul infamiei. Numai că, în acea dimineaţă de sâmbătă, după doar câteva ore dormite, entuziasmul meu dispărea undeva în zări îndepărtate. Sun la Ina şi cer o păsuire de o zi. Nu şi nu, că duminică e musai şi neapărat să fim în Oradea. După negocieri dure, îmi acordă totuşi un răgaz de câteva ore. Pe care le-am dormit. După ce mă trezesc a doua oară în aceeaşi zi, încropesc repede bagajul (chiar, din ciclul „Ce mai cară unele femei în geantă”: evident că spray-ul de uns lanţul, voi ce credeaţi?), beau o cafeluţă fierbinte şi aromată, îl rog pe îngerul păzitor să nu zboare mai repede decât Hondita mea şi hopa sus în şa.

Lăsăm în urmă, pe rând, agitaţia şi aglomeraţia din Bucureşti, autostrada, Dealul Negru, Valea Oltului şi ne oprim împotriva voinţei noastre în apropiere de Sibiu. Accident. Hait, zic în gând, să nu ne gândim la semne rele şi alte cele. După ce primim undă verde, ne reluăm drumul care ne poartă pe lângă Alba Iulia. Acolo, alt accident. Nu, nu, nu ne gândim la ghinion, noi ne ţinem de planul nostru, Oradea e acolo şi ne aşteaptă. Parcurgem cei 42 de kilometri din vestita A3 şi căutăm un loc să înnoptăm căci noaptea, frigul şi oboseala îşi spuneau cuvântul. A doua zi, ne trezim dis de dimineaţă că doar nu degeaba eram în concediu. În plus, tot omul cinstit ştie că cine se scoală de dimineaţă ajunge mai repede la Oradea. Afară ne întâmpină o toamnă autentică: ploaie, frig şi ceaţă. Ne luăm inima-n dinţi şi plecăm, doar nu ne împiedicăm noi de cei 130 de kilometri rămaşi până la Oradea. Teoretic, căci practic am ajuns îngheţate şi ude (eu cel puţin aşa eram). Noroc că pe lumea asta mai există şi oameni bucuroşi de oaspeţi, care ne-au primit cu drag în casa lor şi au avut grijă de noi şi de căluţii noştri (mulţumiri Judith şi Joszi). Despre Oradea numai de bine, am să o las pe partenera mea de drum să dezvolte acest subiect.

Marţi, drumul ne poartă spre Arad şi Timişoara. În Arad ne preia Tunde Dinnyes, colega noastră de breaslă (motociclistă carevasăzică), căreia îi mulţumim că a fost ghidul nostru întru ale locului şi că ne-a însoţit pe întortocheatul drum către ieşirea din oraş.

În scurta noastră incursiune prin Arad, ne-am plimbat prin Piaţa Primăriei unde se află Palatul Administrativ din Arad care adăposteşte Primăria şi Consiliul local al municipiului. În turnul clădirii se află un ceas de construcţie elveţiană, instalat în anul 1878. Trebuie să menţionez şi Biserica Evanghelică, al cărei turn are o înălţime de 46 de metri, Catedrala romano-catolică, pe al cărei frontispiciu se regăseşte o copie a sculpturii Pieta a lui Michelangelo şi al cărei turn depăşeşte 56 de metri, precum şi Teatrul Clasic „Ioan Slavici” construit în anul 1874. Paşii ne-au purtat şi la Ştrandul Neptun, considerat a fi cel mai mare din sud-estul Europei şi în incinta căruia se află numeroase terase și restaurante.

Spre seară, ajungem în sfârşit la Timişoara. Zic în sfârşit pentru că de multă vreme îmi doream să ajung acolo. Despre Timişoara nu ştiam decât ce ştie toată lumea, şi anume că este primul oraş din Europa cu străzi iluminate electric. Hmm, ba mai ştiam câte ceva. De exemplu, aici a fost atestată cea mai veche fabrică de bere din România, a funcţionat primul serviciu telegrafic si prima reţea de telefonie din România, a fost asfaltată prima stradă din România, a mers primul tramvai electric şi au avut loc primele proiecţii cinematografice din România. Totodată, este singurul oraş european cu trei teatre de stat în limbile română, maghiară şi germană.

Ca şi Sibiul, Timişoara te îmbie la plimbare pe străduţele sale înguste, dezvăluindu-şi farmecul, la fiecare pas. Eşti acaparat de ineditul locului şi, animat de curiozitatea celui care vine pentru prima dată aici, priveşti entuziasmat în stânga şi în dreapta şi descoperi aici o clădire pitorească, acolo un balcon cochet, dincolo un felinar interesant şi aşa mai departe. Nu poţi rămâne indiferent la amalgamul de stiluri şi influenţe care oferă un aer cosmopolit oraşului.

Nu am venit la Timişoara cu gândul să bifăm neapărat obiectivele turistice (nici nu am avut timpul necesar pentru aşa ceva, mai ales că patrimoniul arhitectural al oraşului numără nici mai mult nici mai puţin de 14 500 de monumente istorice, fiind cel mai mare din ţară), dar nici nu le-am putut trece cu vederea pe unele dintre ele.

Aşadar, Catedrala Mitropolitană, la inaugurarea căreia, în 1946, a participat şi regele Mihai, are 11 turle (cea mai înaltă de aproximativ 84 de metri) şi 7 clopote despre care se spune că s-ar auzi în tot oraşul. Domul romano-catolic este considerat cea mai reprezentativă construcţie barocă a Timişoarei, cu o acustică deosebită, aici ţinându-se concerte de orgă (replică a orgii din biserica St. Suplice, Paris). Sinagoga de rit mozaic este o construcţie masivă cu două turnuri impunătoare, cedată Filarmonicii care, în schimbul folosirii sinagogii ca sală de concerte, suportă cheltuielile de renovare a clădirii. Cât despre Teatrul din Timişoara, acesta împarte aceeaşi clădire cu Opera.

Cu soarele de partea noastră, ne-am plimbat pe îndelete prin Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii şi prin împrejurimi, am făcut poze şi am zburătăcit porumbeii. Şi ne-am promis să revenim să mai descoperim câte o părticică din Timişoara şi să mâncăm musai o pleskaviţa bănăţeană. Atunci nu s-a putut, pentru că … primeau marfă, să zicem, iar noi trebuia să înhămăm caii şi să luăm drumul spre Dunăre. Dar asta este cu totul altă poveste…

 

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Lorena este absolventă de filologie şi lucrează ca traducător. Călătoreşte pentru că îi place să descopere locuri, să cunoască oameni şi să experimenteze lucruri noi. Pentru ea călătoria este o sursă nepreţuită de cunoaştere şi se bucură să îşi împărtăşească impresiile de drum cu alţi călători din lumea mare.