Maramureşul magic – 12

Am greşit când v-am spus că episodul 11, cel cu multe fotografii, ar fi ultimul din serial. Pentru că simt nevoia să vă povestesc şi despre ultimele două zile petrecute acolo, chiar dacă nu voi mai lăsa naraţiunea să curgă ci voi presăra doar câteva gânduri şi idei răzleţe, fără o strictă ordine cronologică.

Am ajuns din nou la Săpânţa. Cred că am văzut prima dată Cimitirul Vesel atunci când eram o idee mai mare decât Petra. Şi mai cred că am fost la fel de puţin impresionată ca şi ea, am înţeles în mare despre ce e vorba dar nu mi s-a părut mare sfârâială că unii se distrează pe seama morţii. La vârsta copilăriei cred că te simţi mai relaxat în faţa dispariţiei tale de pe pământ, în orice caz îţi e clar că mai ai mult timp până acolo… Acum foarte mulţi ani cimitirul era neîngrijit, culorile păliseră de pe cruci. Acum spectacolul de culoare e diferit şi crează alt impact. Iar pentru noi adulţii percepţia are nunaţe despre care nu voi mai povesti acum, pentru că am făcut-o deja în episodul 3.

Maramures, Cimitirul Vesel

Am oprit puţin să admirăm Păstrăvăria Alex dar nu am avut inspiraţia să mâncăm acolo, nu prea ne era foame. Locul arată bine şi ulterior am aflat că e şi foarte bun. Ne-au întristat totuşi prezenţa, peste drum, a poneiului ce convieţuia cu o căprioară prinsă în lanţ, sper că era doar o soluţie temporară şi că Bambi avea să nu devină o atracţie turistică ci să îşi regăsească libertatea în natură.

Maramures, Pastravaria Alex

Mi s-a recomandat să merg să văd Certeze. Că e musai să ajung acolo şi atât, nu mi s-au dat alte explicaţii. Iar eu, la vremea respectivă, recunosc cinstit că nu ştiam la ce să mă aştept. Aşa că ne-am văzut bucuroşi de drumul frumos, cu serpentine, peisaje şi… deja obişnuitele gropi.

În cele din urmă, am ajuns şi acolo. Şoc şi groază! Vile cu etaj, lift la interior (am aflat ulterior asta), porţi cromate şi maşini de lux. Căsoaie care în ciuda opulenţei lor nu prea folosesc nimănui, în general aceste “muzee” sunt doar o formă de statut, nu locuinţă pentru femeile rămase în ţară sau ceva bătrâni ai căror fii lucrează pe bani mai buni în locuri mai calde din lumea mare. Într-o conversaţie pe care am avut-o cu Maia Banciu la telefon, mi-a povestit că a întrebat o astfel de bătrânica: “De ce faceţi casele astea?” iar răspunsul a fost “Apoi aşa, ca sa fie…“. Nimic de adăugat.

Certeze

Ploaia se pare că mă urmăreşte cu insistenţă, oridecâte ori fac o excursie mai lungă cu motorul. Cred că voi scrie un articol dedicat despre asta.

pe doua roti prin ploaie

În fine, la plecarea de la Secret Garden a început să plouă. Mult, hotărât şi rece. Pornisem ţintit să vedem Tânjaua Hotenarilor sau Tânjaua de pe Mara, o sărbătoare maramureşană foarte importantă. Atât de cunosută încât chiar şi politicienii se simt obligaţi uneori să participe. Nu şi anul acesta, am mari îndoieli că s-a grăbit careva să îşi strice pantofii de marcă prin noroiul ce cuprinsese dealul.

M-a impresionat totuşi faptul că festivalul îşi urma cursul, că veniseră atât de multe formaţii să cânte, să danseze, iar cel mai tare m-au emoţionat micii protagonişti care şi-au jucat jocul până la capăt, deşi ploua şi scena nu avea nicio urmă de acoperiş.

În rest un fel de bâlci plin de produse chinezeşti de proastă calitate. E şi asta o atracţie, ce să zic… Iar prin public costumele populare alternau cu piese de rezisteţă cu tocuri înalte şi colanţi… , altă atracţie, pentru alte gusturi!

Am revenit şi la familia ce m-a găzduit în primele zile prin Maramureş. Ne-am bucurat cu toţii de ospitalitate şi bucate naturale, copiii s-au jucat, Petra a văzut animalele sau a fost păpuşă de îmbrăcat cu ţinute tradiţionale. Clipe minunate în sânul unor oameni pe care i-am simţit imediat ca familie, deşi îi cunoşteam de atât de puţin timp..

Mica maramureseanca

Dar Maramureşul  în sine e ca o familie. Un loc primitor şi cald, cu peisaje minunate indiferent de vreme, cu oameni care îţi sunt dragi fără să fie nevoie să fie perfecţi, o zonă în care în care trecutul trăieşte chiar dacă bolile prezentului încep să afecteze tradiţiile. Un cămin în care poţi încă să te retragi, pentru liniştea aceea pe care o simţi atunci când te-ai întors acasă.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.