Înapoi spre casă – Poveste de miere (6)

O călătorie în luna de miere, pe două roţi.

Povestită de Vlad Ivan.

Partea a VI-a – Inapoi spre casă

De aici încolo mergem şi dormim. Să ne săturăm de plimbare. Plecăm dimineaţa din Villeneuve Loubet şi avem de parcurs cam 700 km până la Veneţia. Zis şi făcut. Pe drum o ultimă privire în urmă către Monte Carlo. La revedere apă albastră, mai venim.

Ajungem la Veneţia seara, ne cazăm că la noi acasă, cina la domnişoarele chelneriţe din România şi apoi nani. Dimineaţa, pentru că ne trezim devreme mergem să prezentăm onorurile unui tandem de vechi prieteni pe numele lor Hennes & Mauritz şi apoi, cu sufletele împăcate continuăm traseul pe “reverse”.

La ieşirea din Italia probleme de comunicare cu automatul de plată pentru autostradă. Intervine salvator domnul de la Client Service. El zbiară la mine din difuzor într-o engleză viciată, eu îi urez de tot neamul într-o română academică. Agariciul din spate claxonează o dată şi se calmează. În final aparatul îmi scuipă cardul şi un bon de un kilometru din care sintetizez: “MANCATO PAGAMENTO. Plătiţi în 15 zile pe internet sau vă spargem.” Dar măcar se ridică bariera şi putem pleca.

Slovenia ne întâmpină cu tradiţionala ploaie, asezonată cu vânt şi garnisita cu camioane (nu mai multe decât în Italia). Plus două blocaje însumând cam o oră pe autostradă. În final răzbim şi e deja seară când intrăm în Ungaria. Îi dăm bice şi într-un târziu ajungem la Budapesta. Somn de urgenţă. Mâine e cea mai grea zi.

Trezit, mâncat, ritual, plecăm. Blocaj pe centura Budapstei. Stăm. Două maşini mai în faţă se deschide uşa şi zboară o pungă de MacDonald’s. Mă gândesc că ăla sigur e român apoi brusc mă mustră conştiinţa că gândesc în şabloane şi am prejudecăţi ieftine. Apoi maşinile se mişcă şi îi văd numărul de Mehedinţi. Închid ochii şi îmi imaginez cum îi bag un picior în mufă prin geam de îşi înghite proteza cu tot cu un pumn de cioburi securit să nu-l taie la stomăcel. Nu e bine, mă încarc cu energie negativă. Da, dar mă şi pregătesc psihologic de întoarcerea în ţară.

La intrarea în România vameş maghiar. Studiază motocicleta, pe noi, ne întreabă unde am fost. E încântat:

– Ooo, departe. A fost frumos?

– Foarte frumos.

– Şi acolo în spate, totul bine?

– Da, aici e cel mai bine, îi răspunde vocea din casca lui Mari

– Eh, la mine prietena nu zice asta, adăugă el amărât.

Are şi el Transalp; modelul nou. Normal, mă gândesc. Eşti ungur şi mai eşti şi vameş. Ne urează drum bun. Cum spuneam, prieteni la tot pasul.

De-aici încolo, comutăm pe modul safe. Atât de safe încât luăm hotărârea să ne oprim la Sibiu. Plouă, e întuneric şi lumea se grăbeşte „înjurând cu flash-uri prin trombe de apă” cum bine zice un nene în revista Top Gear. E împărăţia TIR-urilor şi mersul nu mai constituie o plăcere aşa că mai bine mergem la culcare. După o negociere scurtă şi acră obţinem la Ibis o cameră de 60 de Euro cu prosoape pentru o singură persoană. Încă 20 min de aşteptat liftul şi călcat pe picioare cu ceva indivizi neprietenoşi şi suntem în sfârşit într-un pat călduţ, cu ochii la Asterix şi Obelix. Râdem cu lacrimi şi unde mai pui că ăştia vorbesc şi franceză. Visăm frumos. În fond se pare că vacanţa noastră refuză să se termine.

Dimineaţa ploaie. Weather.com prezice soare peste tot pe unde trecem şi probabil că aşa este, undeva deasupra norilor. La noi ploaie şi vânt. Dar ajungem la Bucureşti la timp pentru un prânz în familie. Aici masa ne aşteaptă cât vrem noi. Debarcăm în Pantelimon uzi şi mulţumiţi de isprava noastră. Încă uşor descumpăniţi de morocănosenia care ne înconjoară dar cu destulă miere în suflet cât să facem faţă ani buni de-acum încolo.

Şi aşa se termina călătoria noastră, sau începutul ei dacă vrem să fim poeţi până la capăt. Încălecaţi pe-o şa v-am spus povestea aşa cum am “înregistrat-o” pe tot parcursul. Sperăm că v-a plăcut şi că vă vom încânta şi cu altele cel puţin la fel de lungi şi de frumoase.

Mari & Vlad Ivan 🙂


Citeşte şi

Episodul 1

Episodul 2

Episodul 3

Episodul 4

Episodul 5