Prima delegaţie ever (6)

Vineri am fost la ultimele cumpărături: am văzut un magazin Quelle (pentru ăştia mai mici – Quelle, Neckermann, Bader erau nişte cataloage de vânzare directă, şi părinţii voştri visau cu cărţoaiele alea în faţă la putreziciunea capitalismului). Habar nu aveam că au şi magazine, aşa că am intrat. Cruntă dezamăgire, de altfel – o dugheană plină cu nimicuri.

Fost la babă, plătit 24 de euro extra pe telefon (8 euro pe minut, răzbunarea ei), dat pe la Mihai să mă plâng ce m‑o futut baba, că plăteam banii ăia din buzunaru’ meu, nu se punea problema să acopere ferma alte cheltuieli decât cazarea, la care ăsta, păi hai să nu‑i rămânem datori. Îi lăsăm ciubuc, aşa, ca de mulţumire? Bă, ce ai, nu înţelegi că m‑o futut? La care ăsta, cu un surâs mefistofelic: păi nu tre’ să îi dăm bani. Io: ??? El: îi lăsăm nişte cutii de bere. Goale. Ca s‑o scurtez, s‑o trezit baba cu 2 plase super pline de cutii goale de bere,...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Trainer (tehnic) cu ochii larg deschişi spre lucrurile mari şi mici, cu credinţa de nezdruncinat că a dărui este o obligaţie, nu un privilegiu. A, da, pentru cei care se mai miră încă de ce nu îl văd pe Moş Crăciun: vine, da' vine călare pe un covor zburător, nu pe o sanie trasă de reni.