Jurnal vienez de Advent, extrem de subiectiv (1)

Partea 1 – Piaţa de Crăciun din faţa Primăriei vieneze

Când vă scriu rândurile astea, Viena alunecă încet-încet în Adventul cel adevărat, încercând să se scuture, ca de un vis urât, de nebunia comercială care ne impune „spiritul Crăciunului” încă de la finele lui octombrie. N-aş şti să spun exact ce se schimbă odată cu intrarea in Advent, dar ceva e diferit. Mi se pare că lucrurile intră într-un fel de normalitate mult aşteptată, oamenii încep să se bucure cu adevărat de apropierea Crăciunului şi turiştii încep să invadeze oraşul. Pată de culoare neapărat necesară Vienei, miile de oameni veniţi de peste mări şi ţări să vadă şi să simtă Crăciunul austriac fac parte din peisaj, iar eu nu-mi pot închipui oraşul fără ei. Cu toate astea, mă bucur de câte ori am ocazia să merg la piaţa de Crăciun din faţa Primăriei vieneze în timpul zilei, când ea aparţine mai mult localnicilor şi mai puţin turiştilor. Desigur, asta poate că e doar o iluzie a mea, generată probabil şi de mulţimea de copii austrieci care vin cu şcoala să mănânce turtă dulce şi să bea Kinderpunsch, sau de bătrânelele gătite la patru ace, care se plimbă agale, ţinându-se de braţ şi povestind aprins – probabil despre ultimele aventuri ale nepoţilor năzdrăvani.

Mai puţin strălucitoare pe timpul zilei, Christkindlmarkt am Rathausplatz rămâne totuşi fermecătoare, iar pentru mine e cu atât mai atrăgătoare cu cât am impresia că mă bucur de ceva interzis, de luxul atât de rar de a mă plimba acolo în timp ce majoritatea oamenilor sunt la serviciu. De aceea, orice zi în care reuşesc să poposesc aici îmi pare că-mi oferă o vacanţă concentrată într-o oră, pe care o trăiesc cu toate simţurile la maxim. Zumzetul potolit al celor care, ca şi mine, au privilegiul de a fi acolo la o oră neobişnuită, dar şi mirosurile încântătoare de castane coapte, Punsch sau ciocolată caldă, mă învăluie şi mă fac să mă simt din nou copil fără griji.

Ieri a fost o zi din asta, în care m-am putut plimba în voie, cu aparatul foto de gât, admirând globuri care mai de care mai frumoase, ronţăind migdale prăjite stropite cu miere şi schimbând amabilităţi cu vânzătorii dornici de conversaţie. La plecare, am întors capul spre o inimă de turtă dulce agăţată într-o vitrină şi-am citit, aproape cu glas tare: „Ich liebe dich… Wien”.

Citește mai departe aici.

Gânduri şi foto de la: Zazuza

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!