Iubim anumite locuri aşa cum iubim anumite fiinţe: pentru că rezonează cu noi, pentru că există o chimie care ne leagă, pentru că reprezintă anumite emoţii sau amintiri, pentru că există o conjunctură unică la prima întâlnire sau pur şi simplu pentru că sunt frumoase.

Eu iubesc Londra probabil pentru toate aceste motive la un loc – pentru că a fost prima ieşire într-un oraş “adevărat”, pentru că eram foarte tânără, pentru că iubesc limba engleză cu toate nuanţele şi subtilităţile ei, pentru că am o chimie clară cu englezii, pentru că am prins Londra prima dată într-un septembrie extraordinar de frumos, pentru că acolo am avut primul contact cu muzee de calibru greu, pentru că e variată şi vie, dar mai ales pentru că e frumoasă.

Nu ştiu nici pe departe cât ar trebui să ştiu despre acest oraş şi nici n-am văzut nici pe departe cât aş fi vrut şi cât ar fi meritat. Aşa că unul dintre visele pe care le-am trecut pe lista moşului anul asta e să merg la Londra mult mai des.

Până atunci, am zis să vă povestesc şi vouă câteva lucruri interesante sau doar amuzante pe care poate nu le ştiaţi despre Londra.

• Cel mai mare ceas din Londra nu este ceasul Parlamentului din turnul Sf. Ştefan (greşit numit Big Ben aşa cum am mai spus), ci ceasul de pe casa Shell Mex din Strand care în 1933 era sediul firmei Shell Oil.
• În 1696, Anglia se afla în criză financiară datorită războaielor cu Irlanda şi de pe continent. William al III-lea a avut atunci o idee de a mai căpăta ceva bani la vistierie (la bugetul… regal) şi a inventat o taxă pe ferestre care trebuia plătită de către toţi cei care aveau case cu mai mult de şase ferestre. Un fel de taxă pe lumină. Taxa a dispărut în 1851 şi a apărut o taxă de proprietate pe imobil. Nu mai e nevoie să spun că mulţi au fost cei care şi-au zidit o parte din ferestre în acea perioadă!
• House of Commons (Camera Comunelor) este singura clădire din regat unde regina nu are voie să intre pentru simplul motiv că nu e membru.
• Cei născuţi în East End, Londra sunt numiţi Cockney, termen folosit pe vremuri de clasele superioare pentru a-i caracteriza pe cei din clasa muncitoare. Se spune că un grup de copii de muncitori, născuţi la oraş, care nu văzuseră niciodată animale de fermă, au întrebat pe un gentleman dacă cocoşii nechează (do cock neigh?) – de aici… cockney.  Termenul a început să fie folosit de clasele superioare pentru a denota pe cineva mai “simplu” (mai prostuţ) aşa cum îşi imaginau că sunt mai toţi muncitorii. Cum Londra era plină de astfel de muncitori…

• Există o lege care obligă toate taxiurile din Londra să care un balot cu fân.  Taxiurile sunt înregistrate ca “Hackney Carriage” încă de pe vremea când erau trăsuri cu cai (însemnând atunci tras de cai). Legea spune să nu ţii caii flămânzi şi, prin urmare, orice trăsură trebuia să care un balot cu fân pentru cal. Legea n-a fost niciodată abrogată. Evident însă că nu se respectă. Ar fi amuzant să-ţi pui bagajul de la aeroport pe un strat de fân în portbagajul taxiului.
• În metroul din Londra se pierd anual cam 80 000 de umbrele.
• Primul refugiu pe mijlocul străzii a fost instalat în Londra în 1864, pe strada St. James, de către Colonelul Pierpoint care se temea că va fi călcat când traversa strada către clubul Pall Mall. Ironia a făcut ca acesta să fie călcat de un taxi exact la inaugurare, cănd s-a repezit în stradă să-şi admire realizarea.
• Poetul Ben Johnson are o piatră funerară foarte mică în Westminster Abbey şi asta pentru că era atăt de sărac încât n-au fost bani pentru un loc normal de mormânt aşa că a fost înmormântat în picioare.
• În Anglia în general, evident poţi bea în baruri şi cârciumi, dar n-ai voie să te îmbeţi. Asta nu e chiar rău, nu? Tare mă tem că este o lege care se respectă tot atât de mult ca şi cea cu fânul la taxiuri. Scoţienii sunt însă mai amuzanţi: nu ai voie să te îmbeţi şi să fii în posesia unei vaci!!!!!
• Având în vedere că Londra a găzduit Jocurile Olimpice în 2012, oraşul a devenit astfel primul din lume care a găzduit trei ediţii, după cele din 1908 şi 1948.

Mai am multe poveşti din astea despre Londra, dar le mai ţin un pic… aşa de suspans, până data viitoare.

Londra este oraşul adoptat de Anca, în răspuns la campania noastră de adopţii.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!