Dacă joacă nu e, nimic nu e…

Cât de importantă e joaca şi Muzeul Copiilor din Amman

Articolul acesta aşteaptă de mult să fie scris dar, cum lumea în care ne învârtim e alcătuită dintr-o serie de coincidenţe fericite şi deloc întâmplătoare, fix aseară a fost să fie să ajung la un demo al cursului de Playful Parenting. Am plecat de acolo înţelegând foarte bine un adevăr care e sub nasul nostru zi de zi, dar pe care educaţia şi asumarea rolului de adult ne face să îl îngropăm: dacă joacă nu e, nimic nu e! Unul dintre participanţii la curs, un adult, un domn, a spus ceva de genul: “daca eu nu mă mai joc simt că s-a terminat totul”. Cred că era singurul adult sănătos la cap dintre noi, toţi ceilalţi afirmând, într-o formă sau alta, că se plictisesc, că obosesc sau că au anumite nemulţumiri  în timpul jocului cu cei mici. Am aflat că există studii care dovedesc faptul că oamenii care reuşesc să se joace până când sunt adulţi pot să înveţe mai uşor, că în momentul în care ai încetat să te mai joci ţi-ai tăiat singur capacitatea de a învăţa. Ştim cu toţii că orice fiinţă învaţă prin joc, de la animale până la om. Nu vrem să înţelegem însă că singurul limbaj pe care copiii îl înţeleg este cel al jocului. Că ei nu pot să priceapă, nici dacă ne aşezăm în cap, cerinţa noastră de a pune capăt jocului pentru a deveni “serioşi”, “copii mari” sau toate celelalte etichete prin care nu reuşim decât să îi facem să se simtă inadecvaţi sau neacceptaţi.

Copiii învaţă prin joc. Credem că ştim asta, o citim peste tot dar uităm să o aplicăm. Uităm să ne jucăm când mâncăm, pentru a deprinde bunele maniere la masă, uităm să ne jucăm când ne culcăm, pentru a adormi mai uşor, uităm să ne jucăm când ne facem temele. De ce? Când cu puţină implicare şi imaginaţie am putea să găsim idei care să transforme momentele plicticoase în sursă de amuzament! Mai fac o singură paranteză şi după aceea trec la subiectul acestui articol. Aseară am luat un exemplu de-al Mirunei şi ne-am jucat de-a liliecii. Am zburătăcit aiurit prin casă speriindu-ne de obstacolele ce ne ieşeau în cale, speriindu-ne de lumină, pentru a ne retrage apoi în peşteră, în dormitorul întunecat. După care am făcut concurs de “cine stă mai mult treaz” fără să scoată niciun cuvânt (pentru că liliecii nu dorm noaptea dar nici nu vorbesc!). Cred că vă daţi seama că am fost prima care m-am dat bătută! Aşa că eu am putut să ajung la mine în pat fără să mai aud miorlăieli timp de cel puţin o oră, fără să mai aud niciun cuvânt legat de frica de întuneric şi aşa mai departe.

Nu avem tot timpul inspiraţie dar uite, bine că mai există câte un curs sau bine că există chiar şi o carte în care putem găsi o groază de idei: Reţete de jocuri, de Lawrence J. Cohen (Playful parenting în titlul original)

Bun, pornind de la această idee, se pare că unele societăţi au înţeles atât de bine rolul jocului în procesul de învăţare încât l-au ridicat la statut de muzeu. Ma gânsesc la Cite des sciences din Paris, la Haus der Natur din Salzburg, Technishes Museum WienZoom Kindermuseum tot din Viena, şi, o surpriză pentru mine, Children’s Museum din Amman. Toate acestea sunt locuri în care nu este nimic “expus” doar pentru a fi privit, ci totul este acolo pentru a fi experimentat, pipăit, încercat. Cunoştinţele sunt multe şi nu pot fi toate accesate la orice vârstă, tocmai de aceea un astfel de loc poate fi vizitat şi re-vizitat de oricât de multe ori, dacă ai ocazia. Sunt convinsă că sunt foarte multe în lume, de aceea am să te şi rog să completezi tu lista.

Muzeul copiilor din Amman este o organizaţie non-profit, realizarea reginei Iordaniei, Queen Rania, o femeie care luptă pentru dreptul copiilor la şcoală şi învăţare. (Nu are legătură dar nu mă pot abţine să nu vă atrag atenţia asupra faptului că regina are site, blog şi conturi de facebook şi twitter). În 2011 au putut accesa gratuit muzeul aproape 100.000 de vizitatori, din şcolile publice şi alte instituţii. Ca simpli turişti noi am plătit 3JD de persoană şi ne-am bucurat de fiecare descoperire din interior sau exterior.

Revenind vizita la aceste muzee este o experienţă în sine aşa că te las să o ghiceşti din fotografii:

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.