Cursul de fotografie

Cred că în ultimii ani mi-am făcut o profesiune de credinţă să caut să văd pe unde e frumos: prin ţară, pe la alţii prin ţară, printre oameni, prin poveşti, prin lucrurile pe care (vreau să) le învăţ, prin muzicile care mă mişcă te-miri-pe-unde, de la picioare pân’ la suflet, etc. Cândva vă mai povesteam eu şi că-s un om tare norocos, sau cel puţin sub lumina asta îmi îmbrac eu experienţele.

Fără a se-nţelege că trăiesc aşa în vreo stare de beatitudine continuă (ferească-sfântul, că am auzit eu că cei ce sunt continuu fericiţi îs probabil complet idioţi), am totuşi impresia că de ce cauţi mai mult şi mai mult către frumos şi către bine, de-aia te caută şi ele la rândul lor.

Şi-acu să intru în subiect că prea mă-nvârt pe lângă. Cumva, de prin copilărie citire, de când aveam vreo 8 ani şi developam filme cu tata în debara, sau de când mi s-a părut că nu mai e de-ajuns să point and shoot, m-a ajuns ideea din urmă şi m-a îndemnat către a mă duce la un curs foto. Plus că aveam DSLR de vreun an şi ceva, și el, surprinzător, nu voia să facă fotografiile (bune) în locul meu. Nu ştiu câţi dintre voi or fi simţit la fel…

Nefiind deloc vreo autodidactă care să buchisească internetul din filă-n filă şi să găsească singură drumul, am zis că-mi trebuie niţică lumină călăuzitoare. (Lumină, ha? Observaţi jocul de cuvinte…)

Şi m-am apucat să-ntreb, în stilul Toma Caragiu: „n-ai pe cineva…?” pe la toţi pe care-i vedeam că mânuiesc vreun aparat foto mai cu dexteritate şi lejeritate. Inutil să povestesc cât l-am zăpăcit pe Alex sau pe alţi prieteni cu tot soiul de întrebări aiuritoare.

Într-un final, s-au aranjat planetele şi am nimerit, absolut întâmplător peste Cursul de Fotografie – RGB Photography. De-aia zic, noroc, pentru că am ajuns aici fără vreo recomandare neapărat (după aceea am început să găsesc printre cunoscuţi tot mai mulţi care făcuseră acelaşi curs).

Cu toată inima vă-ndemn (la fel cum în articolele cu concerte mă strădui să vă scot din casă), dacă vreţi un curs bun de foto, dacă vă atrage subiectul şi vreţi să învăţaţi despre fotografie, să mergeţi fix la acest curs. Sigur, sunt şi altele, sigur că oferta pe piaţă e mare. Dar o să explic un pic de ce mi-a plăcut mie aşa de mult. Şi de ce a fost da capo al fine o bucurie: am învăţat să mă uit la fotografii, am învăţat de ce una îmi place şi alta ba, am văzut care-s elementele care fac o imagine bună şi alta proastă. Am râs, am căscat gura, am avut nenumărate momente de „Aaaaaa!”, spus din toţi rărunchii (în momente în care pricepeam în sfârşit de ce nu făcea camera focus, de ce nu ieşea cum mă aşteptam eu o fotografie, şamd). Am văzut ce înseamnă să-ţi educi văzul, să observi cel mai mic detaliu, am rămas de multe ori ca la dentist când Răzvan Buluş, lectorul nostru, găsea câte un detaliu în poze de tipul: „uite-gărgăriţa-pe-o-floare-în-câmpul-de-maci”. Sau aşa ceva. Am plecat de la zero, de la „ummm… what does THIS button do???”, ca Deedee din desenele animate, şi cu răbdare şi explicaţii care ne ţineau în scaun câte trei ore (a, nu v-am zis? E de muncă aici!), am trecut prin toate etapele şi-am ieşit la lumină cu înţelegerea conceptelor care mai demult mă lăsau confuză şi neconsolată.

E drept că totul stă în practică şi ăsta e singurul lucru la care cursul nu avea cum să ne ajute: depindea doar de noi cât exersam teoria învăţată. Am avut însă teme de fiecare dată şi, ca atare, mi s-a părut foarte ciudat când am aflat de alte cursuri care nu dau teme. Păi cum ştiu ce-am făcut şi cât am progresat altfel, dacă nu vin cu fotografii făcute de mine să le discutăm? Și pentru că vorbim de teme: domnule, unele mai trăznite ca altele! N-aș vrea să vă stric surpriza, așa că n-am să le dezvălui, însă trebuie să vă spun că unele au fost de-a dreptul probe de perspicacitate!

Apoi, dacă nu eşti aşa talpă de opincă precum eram eu (observaţi timpul trecut: acum sunt undeva pe la nojiţe!!), există şi alte module, nu numai pentru începători: de avansaţi, de creativitate şi educaţie vizuală sau de fotografie alb-negru. Dacă am uitat ceva găsiţi toată oferta pe site.

Poate n-am reușit să redau în cuvinte aici întreaga bucurie pe care mi-a făcut-o acest curs. Dar eu știu că am cunoscut oameni noi și faini, m-am amuzat teribil cu colegii și am deschis o ușă către un subiect extrem de vast, fotografia. Și ce să vezi? După ușa asta-s altele…

Mulțumesc studioului Dynaphoss pentru că ne-a pus la dispoziţie spaţiul şi modelul (mulţumesc şi Mariei!) pentru fotografia de mai sus.

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.