În culisele Pastéis de Belém

Pentru că astăzi, recunosc, am fost leneș, dar pofticios în același timp m-am gândit să te introduc puțin în culisele uneia dintre cele mai renumite patiserii din Lisabona – Pastéis de Belém.

Anul trecut s-au împlinit 175 de ani de la deschiderea Pastéis de Belém. Rețeta este preluată de la mănăstirea Jeronimilor, îmbunătățită și păstrată secretă până în zilele noastre.

Există, totuși, două versiuni privind apariția și succesul acestor dulciuri. Una pornește de la călugării mănăstirii care, într-un moment în care aveau nevoie de bani, au decis să vândă pe stradă produsele de patiserie la care erau oricum maeștri. Ideea i-ar fi aparținut lui Manuel da Silva, cofetar șef. A doua variantă spune că rețeta a pornit de la caporalul Jose Vicente da Silva Pinto, care a părăsit armata în 1841 pentru a se retrage în afaceri mult mai liniștite și profitabile, cum ar fi o patiserie. A decis apoi să vândă rețeta lui Domingo Rafael Alves, cavalerul său de onoare. Acesta a devenit la rândul său faimos, furnizând dulciuri chiar și Palatului Regal.

Cert este că afacerea a mers bine mai departe, nu neapărat pe linie de familie, dar astăzi doar trei maeștri bucătari știu rețeta și sunt legați să nu o destăinuie nimănui. Aici se prepară compoziția, în camera secretelor.

Pasteis_de_Belem_02781

Exceptând umplerea cu cremă, tot procesul se desfășoară manual. Nu e ușor mai ales că, într-o zi „proastă”, se fac aproximativ 10 000 pasteis. Pentru că nu poate orice cumpărător să pătrundă în bucătăria acestei afaceri, îmi face plăcere să te invit la o trecere, in imagini, prin procesul de preparare a renumitelor pasteis de belem. Peste tot în Lisabona se pot găsi pasteis de nata, sunt asemănătoare la gust dar nouă ne-au plăcut mai mult cele din Belem. Pasteis de Belem a devenit totuși un brand puternic și îți garantez că nu vei trăi senzația că ai fost la pomul lăudat fără să-ți umpli sacul, produsele chiar sunt delicioase!

Pasteis_de_Belem_02791

Pasteis_de_Belem_02787

 

Pasteis_de_Belem_02815

 

Pasteis_de_Belem_02906

Pasteis_de_Belem_02834

 

Pasteis_de_Belem_02923

Dacă ți-e poftă, poți încerca și tu să le faci și tu. Poți vedea aici cum (deh, atunci am fost mai harnic 🙂 ).

Vizita la Lisabona a fost susţinută de TAP Portugal România şi Biroul de turism al Lisabonei şi  face parte din proiectul Destinaţile copiilor. Mulțumim gazdelor noastre Pasteis de Belem  pentru primire şi ghidare prin culisele patiseriei.

Fotografiile au fost făcute cu un NEX-6 de la Sony Romania.

 

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.