Capacitatea de a aprecia un loc prea puţin faimos, poate „necunoscut” celor mai mulţi, mi s-a activat doar cu timpul. Am văzut mai întâi obiectivele turistice importante, cunoscute de toată lumea. Mi-au trebuit ceva ani să-mi las la sedimentat impresiile şi abia apoi am început să privesc mai departe de faima unui loc. Să descopăr tot soiul de colţişoare necunoscute şi fermecătoare, să gust la propriu şi la figurat specificul fiecărui loc prin care ajung. Să am curiozitatea de a le lăsa să mă atragă.
Dacă ai trecut de prima etapă obligatorie şi ai văzut deja Verona şi localităţile de pe lacul Garda, poţi face o escapadă la Valeggio sul Mincio, aflat la circa 30 km de oraşul îndrăgostiţilor. Poate eşti curios să vezi cum este în stare mâna omului să organizeze şi să disciplineze natura ca s-o transforme conform simţului său artistic şi întru propria încântare, şi te vei plimba prin parcul Sigurtà pe jos, cu bicicleta sau în spinarea harnică a unei maşinuţe electrice. După plimbarea prin sânul naturii, sigur o să te prindă foamea. Pe care trebuie să ţi-o potoleşti negreşit cu nişte tortellini care nu, nu sunt cei bolognesi pe care îi ştiai. Sunt specifici zonei. Mai puţin faimoşi, dar fără îndoială savuroşi, pentru cunoscători:
Tortellini di Valeggio
În Borghetto la restaurantul San Marco cu terasă şi vedere spre râu unde am poposit, de când m-am aşezat la masă, am încercat să îl provoc pe şeful de sală, să-i activez mândria locală ca să-l fac să îmi spună cât de multe. Mai întâi am vrut să aflu în ce constau diferenţele între tortellini di Valeggio şi cei di Bologna. Am primit mai multe amănunte decât aş fi crezut. Aluatul din care sunt făcuţi e mai fin, umplutura e diferită, însă cel mai important lucru este că cei din Valeggio sunt încă făcuţi cu mâna, unul câte unul de bătrânele din localităţile din jur, pe când ceilalţi se produc industrial.
Ca să fiu sigură că-i voi savura cum se cuvine în cât mai multe variante, am renunţat la al doilea fel şi mi-am comandat un tris, cum spun italienii. Adică câte o jumătate sau o treime de porţie de tortellini preparaţi în trei feluri diferite. Cum pe la noi deschizătoarea de drum e o supă, primii au fost tortellini in brodo, urmaţi la scurt timp de tortellini al burro fuso (cu unt) şi apoi cu sos roşu şi creveţi. O misiune taare greu de îndeplinit cu toată foamea de la început. M-a ajutat mult un lambrusco roşu prietenos uşor acidulat.
I nodi d’amore – legenda*
Pe coperta interioară a meniului am citit povestea apariţiei acestui tip de paste supranumite noduri de iubire. Legenda spune că pe la sfârşitul lui 1300 când în zonă se dădeau multe bătălii, Seniorul Gian Galeazzo Visconti din Milano ajunge pe malul râului Mincio unde îşi stabileşte tabăra. Bufonul seniorului le povestea soldaţilor, seara în jurul focului, legenda veche conform căreia în apele râului Mincio trăiesc nimfe preafrumoase. Acestea ies uneori şi dansează pe mal, însă un blestem vechi le constrânge să ia înfăţişarea unor vrăjitoare oribile. În aceeaşi noapte vrăjitoarele ies şi dansează printre soldaţii adormiţi. Căpitanul Malco se trezeşte şi le înfruntă. Fiind descoperite aleargă spre râu să se salveze. Una dintre ele este ajunsă din urmă şi îşi pierde mantia de sub care apare o nimfă splendidă. În cursul nopţii între cei doi se înfiripă iubirea şi îşi jură credinţă veşnică, dar nimfa Silvia trebuie să se întoarcă în râu înainte de răsăritul soarelui şi îi lasă lui Malco zălog de iubire o batistă înnodată.
A doua zi la recepţia dată în onoarea unor soli, nişte fete frumoase dansează pentru oaspeţi. Căpitanul o recunoaşte printre ele pe Silvia care, îmboldită de iubire, ieşise pe pământ şi încerca să înfrunte lumea oamenilor. Mânată de gelozie, Isabela, o nobilă îndrăgostită de căpitan, o denunţă pe nimfă ca fiind vrăjitoare. Petrecerea este întreruptă şi se dă ordin ca Silvia să fie arestată. Malco se interpune între iubita lui şi gărzi dându-i acesteia posibilitatea să se salveze în apele râului, după care el se predă soldaţilor.
Spre seară, în temniţă, nimfa reapare şi îi propune căpitanului singura cale de ieşire ca să-şi trăiască iubirea: aceea de a o urma în apele unde vieţuiesc nimfele, deoarece printre oameni le-ar fi imposibil să fie împreună. Gărzile contelui încearcă să îi împiedice pe cei doi îndrăgostiţi să fugă, dar Isabela spăşită îi opreşte pe soldaţi şi le cere înţelegere pentru o dragoste care nu cunoaşte limitări. Ajuns pe malul râului la puţină vreme după ce îndrăgostiţii au sărit în apă, contele găseşte pe mal batista de mătase aurită, înnodată de cei doi în amintirea iubirii lor eterne.
În zilele de sărbătoare, fetele şi femeile din acele timpuri, întru amintirea iubirii celor doi, făceau o pastă subţire ca mătasea pe care o înnodau ca pe o batistă adăugându-i o umplutură fină.
Sub vraja legendei cred că mi-am supraestimat capacitatea stomacului cu mâncatul de tortellini. Pentru o mai bună digestie a atâtor carbohidraţi, am făcut câţiva paşi prin Borghetto. O bijuterie minusculă străbătută de râul Mincio unde poţi pierde vreo trei, patru ore. Să străbaţi pe-ndelete cele câteva străduţe ale burgului, să vezi fostele mori, să descoperi unghere delicioase numai bune de imortalizat. Nu sunt maşini, se odihnesc şi ele în parcarea din apropiere. Plimbarea e de voie, fără agitaţia şi graba la care te silesc oraşele cu obiective turistice faimoase de bifat, unde trebuie să ajungi şi acolo, şi dincolo, să vezi cutare piaţă, să te pozezi cu nu ştiu care fântână, statuie sau bazilică.
Opreşte-te pe podul de lemn ca să-ţi laşi gândurile purtate repede de apa cristalină a râului spre unde vrei tu. În faţa ochilor ţi se înfăţişează podul construit la sfârşitul secolului al XIV-lea de Gian Galeazzo Visconti, ducele de Milano. În jur casele medievale, apa care se aruncă pe sub ele, câteva raţe şi lebede încadrate în peisajul verde te vor destinde. Vara şi la sfârşit de săptămână vei găsi destui semeni în căutarea unei zile de relaxare care să le încarce bateriile pentru reîntoarcerea într-un cotidian stresant şi citadin, cât să nu ţi se pară un loc nepopulat.
La Borghetto, natura şi istoria creează un ansamblu idilic unde să-ţi petreci în tihnă câteva ore şi să savurezi semnele iubirii din legendă întruchipată-n delicaţii tortellini de Valeggio. Ca să afli că, parafrazând un proverb, dragostea poate sfârşi în stomac.
* după o idee de Alberto Zuchetta
Notă:
Recenzia şi recomandarea restaurantului este valabilă la data publicării. Nu putem verifica păstrarea calităţii de-a lungul timpului decât dacă mai ajungem pe acolo. Vom anunţa schimbările, dacă apar şi suntem la curent cu ele. Sau te rugăm pe tine să ne scrii, într-un comentariu, dacă părerea sau experienţa ta a fost diferită de a noastră.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!