Festivalul de turism – o parte serioasă și una în care mă fac de o cacao absolută

Am două povești separate care merită un loc în față în seria întâlnirilor mele cu Thailanda. Una o să fie despre mâncare (nu, nu rețete, acolo ar fi fost nevoie de Alex…). Însă despre cum e să te trezești cu ceva pe limbă, fără să știi ce e, cât de iute e, sau ce sunete a scos animalul înainte să-și dea obștescul sfârșit întru fericirea papilelor tale. Moment în care toți analizorii intră în alertă maximă: „ce e mă? Din ce e?! Ustură?? A, nu, asta nu… Aaa, ba da  fir-ar, e cu efect întârziat!”

Toate acestea în condițiile în care numele mâncării e scris cam așa:

Ce mancare o fi?
Ce mancare o fi?
Dar aici?
Dar aici?

A doua o să fie despre șocul întâlnirii cu o cultură nouă, la care stai și te miri ca curca în bătătură… Ce să fac eu cu spoiala de cultură europeană și cele 5-6 volume citite, scrise de autori de prin partea aceea de lume? Puțin probabil că or să mă ajute să pricep într-adevăr unele dintre cele văzute.

Despre acestea două însă, am să povestesc separat, că merită. Cu ambele șocuri (și cel cultural, și ăsta cu papilele) m-am întâlnit prima oară la Festivalul de Turism din cadrul TTM+ 2013.

Dacă partea de târg a fost serioasă, îmbrăcată în costum și pe ici-colo, scorțoasă, în partea cealaltă la festival, toate culorile și ghidușiile își aveau locul.

Festivalul de Turism
Festivalul de Turism

Am fost și eu condusă spre zona minune și la rândul meu am cărat două persoane: o jurnalistă din Japonia, drăguță și parțial vorbitoare de limbă engleză, pe lângă care m-am aciuat în prima zi de târg. A doua, o poloneză care are un rol foarte important în povestea noastră. Imediat vezi de ce.

Înainte de asta, însă, o ultimă incursiune în partea serioasă a poveștii, că am rămas datoare de data trecută: festivitatea de premiere Friends of Thailand, a 8-a ediție, la care cu mândrie patriotică (cam ca aceea cu menționarea Sibiului la conferință) am asistat la înmânarea premiului domnului Cătălin Gruia, redactor șef al National Geographic Traveler România și redactor șef adjunct al National Geographic Romania. El, emoționat și încântat, eu împiedicându-mă printre cârdurile de jurnaliști să ajung în față și blestemând printre dinți limitările aparatului foto pe care îl am, că nu-mi intrau personajele în cadru ba pe lat, ba pe înalt (așa-s unii, mai lunguți, și nu vorbesc de gazdele evenimentului), am apucat după premiere să-i zic un „Felicitări!”, am primit un mulțumesc și-apoi dânsul s-o evaporat. Cât era de lung.

premiant
premiant

Nu ne-am mai văzut în cadrul târgului, așa că mi-am văzut de festivități în continuare: prăjituri, băuturi, poze, mâncare din cele patru colțuri ale Thailandei (nu, tot nu-ți povestesc acum despre mâncare), și la sfârșit un fel de vedet local care sigur a câștigat vreun concurs de talente, și care cânta surprinzător de plăcut pentru cum arăta…

o tanara speranta
o tanara speranta

Terminat evenimentul cu ștaif, acum hai maică să ne facem de bășcălie, căci adevărat îți zic ție cititorule: „Never take life seriously, nobody gets out alive, anyway”. În traducere liberă: hai să nu ne luăm pe noi înșine foarte tare în serios.

De ce?

Zona festivalului – remarcabil de întinsă, conținea standuri din toate regiunile Thailandei. Unele cu sigla OTOP – care va să zică ceva de genul „One Tambon (sub-district) One Product” , respectiv un proiect guvernamental care susţine realizarea şi comercializarea unei game largi de produse tradiţionale, incluzând obiecte de artizanat, din bumbac, din mătase, ceramică, bijuterii, chiar şi alimente. De la mătase la mâncare, de la mașină de Formula 1 la desene care dau efecte 3D când te pozezi cu ele, la mult sclipici (Mult. Lucios. Sclipitor. Ceva deosebit.), la pagode și meșteșuguri tradiționale, toată măiestria Thailandei era acolo. Și dansurile. Cum să uităm tocmai dansurile?

Ceea ce mă aduce la Daria… Poloneza de mai devreme.

Fac întâi o paranteză ca să ți-o prezint pe fată. Ne-am cunoscut și cumva împrietenit în cadrul târgului, am avut ceva activități cultural-artistice împreună, printre care și mersul la Siam Niramit, un spectacol de pomină.

Și-acum vreau să-ți povestesc cum te bate karma peste gură dacă ești nepoliticos.

La spectacolul cu pricina, într-un intermezzo, vine momentul când este chemat pe scenă un nevinovat din public. Urma să interpreteze ceva cântecel, a ieșit
foarte amuzantă toată povestea, însă… cum a urcat omul ăla pe scenă e ceva demn de film. Umeri căzuți, o mină tristă și nefericită… iar eu îi traduceam Dariei ce vedeam pe chipul lui: „știam eu de ce nu vreau să vin. Dar parcă te înțelegi cu nevastă-mea?! Ea nu și nu, să mergem! Și-acum poftim. M-a luat ăsta pe scenă. Mă fac de râs. Or să mă știe toți prietenii. Or să mă vorbească toți. Ce fac eu aici?!

Și dă-i hihihi și hahaha, eu „traducând”, Daria râzând, eu nemiloasă cu remarcile, omului nostru îi ajunsese bărbia undeva pe la nivelul sternului… ce mai încoa’ și-ncolo, veselie maximă.

Închei paranteza, ne întoarcem la festivalul nostru.

Daria, mare pasionată de dansuri, că acolo ne oprisem, zice să stăm un pic și să pozăm. Ne băgăm cu aplomb în față pe o canapea de piele, că doar aveam atârnate de gât două legitimații cât casa pe care scria „media”. Eu una mă cam grăbeam un pic că voiam să mă întorc in Bangkok să apuc să văd ceva din oraș. Nu prea apucasem. Eu grăbită, ea stai să vedem și următorul număr, ne foiam pe canapea… când ne trezim cu domnița prezentatoare a numărului de dansuri că vine chitită pe noi și ne întreabă. Ce, numai ea știe, că discursul era majoritar în thailandeză. Mai încearcă, ne înfige un microfon sub musteți, pricepem așa parțial că ne întreabă de unde suntem…

Moment în care mi s-a decis soarta.

Daria ia microfonul, și-ntr-o engleză curgătoare pe care jur, nu știu dacă o înțelegeau nici doi oameni din public, explică, foarte frumos de altfel, de unde suntem, ce-am văzut noi în țara lor, cât de tare ne-a plăcut, ce faini sunt oameni, și alte amabilitățuri preț de vreo 5 minute.

Observati privirea ingrijorata...
Observati privirea ingrijorata…

Tăntița prezentatoare prinde o pauză de respirat, înșfacă microfonul înapoi, și mă invită politicos pe mine pe scenă.

Oroare. Îl mai știi pe ăla săracul de care făceam mișto ceva mai devreme? Mic copil. Aș fi luat-o pe sub mochetă dacă puteam. Ce să refuzi? Nu există. Am încercat, n-a mers.

Cred că în capul tăntiței prezentatoare calculul a fost simplu: o iau pe asta blondă, frumoasă și înaltă, dă bine la public. Aoleu, nu, că îmi fură microfonul de la gură, eu cum mai prezint?! Nu se poate. Eh, bine, hai cu astalaltă, nu-i la fel de decorativă, dar măcar e cuminte.

Sau așa ceva. Cert e că mă trezesc pe scenă, pe lângă mine se adunau alți „voluntari”… Ce-aveam de făcut nu-mi era clar, ăștia mici nici vorbă să-mi explice. Apare o doamnă, salvarea mea, știa ceva engleză și-mi explică: trebuie să dansăm. Când se oprește muzica, ne oprim brusc, cine mișcă a pierdut.

cu my minions
cu my minions

Așa am făcut. Nivelul penibilului e greu de redat, nu înțelegeam neam instrucțiunile, din când în când doamna drăguță îmi mai dădea o mână de ajutor, ăștia mici picau ca muștele, eliminați. Cred că publicul s-a distrat. Sper că am ajuns măcar pe vreo televiziune locală, erau și camere de filmat acolo. Pozele nu-s așa strălucite că Daria mea n-a găsit unde îmi era blițul.

La sfârșit, rămân în finală cu doamna drăguță? Și acum? Now we have to go really crazy. Ei, ce-ar fi nou… atacăm, și pierd la mustață locul întâi. Am câștigat un rucsac, doamna drăguță un rucsac mai șmecher, toată lumea fericită, eu m-am întors la loc și i-am zis Dariei că singurul motiv pentru care n-o ucid e rucsacul cu pricina (din cauza ei rămăsesem acolo, sitting ducks, că voia ea să pozeze echipele care dansau…).

Ce-am învățat noi de aici?

A nu se mai face miștouri de nefericiții care sunt târâți pe vreo scenă întru amuzamentul publicului.

Câteodată merită să te faci de marea cacao, am un rucsac de milioane: Swiss Gear cu broderie thai. Deh, globalizarea asta.

 

 

 

 

 

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.