9 zile la Lisabona (5) – şi animalele vorbesc

O zi ploioasă la Zoo încălzită cu vin de Porto şi delicatese culinare

Sigur o să plouă, constatăm noi imediat ce ieşim de la metrou, în dreptul Grădinii Zoologice din Lisabona. Dar ne vedem de plan dacă tot am ajuns aici. După ce salutăm mama raţă şi boboceii ce se ţin şir după ea, traversând grăbiţi prin faţa noastră, LumeaMică se repede în grabă mare către cabinele care plutesc pe deasupra întregii grădini. Urmează să aflăm că ăsta e poate cel mai bun motiv pentru a vizita grădina zoologică, altfel un amestec de colţuri frumoase şi elemente educative cu detalii care îţi cam rup inima. Da, ştiu, orice grădină zoologică îţi poate rupe inima, cu animalele sale captive, dar am văzut şi variante mai bune şi mi-am expus altădată părerea legată de asta.

Ne suim aşadar în cabinele plutitoare şi facem o vizită aeriană, pe deasupra cuştilor şi animalelor. Noi şi păunii pe care îi vedem cocoţaţi pe acoperişuri şi îi auzim strigându-şi strident superioritatea.

După tura la înălţime ne coborâm iarăşi la nivelul nostru biped şi facem o plimbare. Grădina zoologică din Lisabona e frumoasă ca amenajare. Colţuri verzi, bănci decorate cu plăci de faianţă pictate, case frumoase pentru câteva specii, spaţii mari pentru norocoşi şi meschine pentru ghinionişti. Elefanţii îmi par înghesuiţi pe un petec de asfalt, câteva maimuţe nu au nici ele ocazia să vadă mult verde. Poate că de vină e ziua mai puţin veselă în care ne-am nimerit acolo, poate că asta ne face să remarcăm timpul scurs pe tencuieli şi privirea tristă a animalelor. La un moment dat un pelican se zgâieşte fix la noi de pe o bancă. LumeaMică se simte responsabilă şi aleargă să semnaleze evadarea, nu sunt sigură în ce limbă, unui supraveghetor. Vine înapoi cu informaţia că nu-i nicio problema, aşa sunt ei, liberi. Deci s-au înţeles cumva. Asta îmi mai ridică puţin moralul şi mă amuză să-l văd plecând plictisit, legănându-şi coada grasă.

Burniţa uşoară se transformă în ploaie serioasă, dar noi nu ne dăm bătuţi şi asistăm la un mic show cu lei de mare, alături de alţi vizitatori rătăciţi într-o zi neprielnică.

Şi, ca să înveselim puţin atmosfera, punem gânduri ghiduşe în mintea animalelor, după cum poţi vedea şi tu, mai jos.

Lisabona_Zoo_ 10

Lisabona_Zoo_01-001

Lisabona_Zoo_02-001

Lisabona_Zoo_05

Lisabona_Zoo_04-001

Lisabona_Zoo_06

Lisabona_Zoo_09-001

Lisabona_Zoo_09

Lisabona_Zoo_01

Lisabona_Zoo_ 3

Lisabona_Zoo_05-001

Lisabona_Zoo_03-001

Lisabona_Zoo_02

Lisabona_Zoo_07

Lisabona_Zoo_04

Lisabona_Zoo_0

După toată maimuţăreala şi ploaia de la Zoo, revenim în centru şi urcăm cu Elavador da Gloria în Bairro Alto, unde noi ăştia mai adulţi şi mai responsabili (oare?) degustăm nişte vin de Porto (unde şi ce anume găseşti aici), apoi ne delectăm cu bunătăţi culinare la Peixe em Lisboa, cel mai important eveniment culinar din Portugalia.

Şi uite aşa îi făcem în ciudă ploii şi petrecem încă o zi frumoasă în Lisabona.

Episodul anterior

Episodul următor

Vizita la Lisabona a fost susţinută de TAP Portugal România şi Biroul de turism al Lisabonei şi  face parte din proiectul Destinaţile copiilor
Fotografiile au fost făcute cu un NEX-6 de la Sony Romania.
Ca de obicei, opiniile, „condeiul”, talentul foto şi copilul ne aparţin :) .

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.