Dacă ziua trecută am dedicat-o istoriei oraşului şi podgoriilor din apropierea Lisabonei, o nouă dimineaţă ne găseşte cu poftă de drum şi cu planul de a ajunge la Azambuja, pentru o plimbare călare. Pe Tiago (Coudelaria Henrique Abecasis) l-am cunoscut la târgul de turism de la Lisabona şi m-a impresionat atât de mult povestea şi pasiunea sa pentru cai încât i-am promis că voi reveni în Portugalia, împreună cu familia, şi că sigur vom include o vizită la herghelie în program. Am aranjat toate detaliile pe mail şi iată-ne gata de o zi călare.
Reuşim cu chiu cu vai să ne pregătim şi să ieşim din casă pe la prânz, iar trenul e uşor de luat, chiar din staţia de la Santa Apolonia, în apropierea căreia suntem cazaţi. „Comboaie rejionale” cu diverse destinaţii sosesc în gară, după cum ne informează vocea din difuzor, făcându-ne să râdem de limba aceasta dulce şi frumoasă.
Gara din Azambuja, cât e ea de mică, ne întâmpină cu un frumos azulejos, un tablou alcătuit din faianţe pictate ce împodobeşte un perete lateral. În timp ce aşteptăm maşina ce ne va duce la herghelie începe să plouă. De unde aveam emoţii că voi călări, acum mă cuprind emoţiile că nu voi călări. Tiago nu pare foarte impresionat de câţiva stropi, cel puţin nu aşa de tare cum au fost alţi muşterii ce au anunţat că nu mai vin. Am rămas doar noi şi patru cai frumoşi ce se pregătesc de drumeţie.
Cum spuneam, eu am ceva emoţii ştiind că niciunul dintre noi nu este vreo centură neagră în călărie: eu una tot încerc de vreo trei ani să învăţ, dar nu am niciodată suficient timp, suficienţi bani sau, ca să fiu sinceră, suficient curaj pentru a-mi duce visul până la capăt. Uneori mă imaginez călărind precum amazoanele, cu pletele fluturând în vânt pe malul mării. Sau prin pădure. Sau cu casca pe cap şi fără plete, fie şi aşa. Dar acum mi-e frică. Tiago îmi promite că vom merge uşurel, că are cai blânzi şi că nu am de ce să am emoţii. Nu i-am spus că am emoţii, dar faţa mea nu ştie să le ascundă. Aşa că ne supune la o probă, ne roagă să ne suim pe cai şi ne învârtim prin manej, cred că vrea să se asigure că putem măcar sta în şa.
Apoi facem o vizită la mânji şi la iepele care sunt atent monitorizate de veterinar în vederea unei fructuoase „blind date” cu armăsarii. Coudelaria Henrique Abecasis are o herghelie de cel puţin 100 de cai portughezi, lusitano. LumeaMică e foarte curioasă, vrea să vadă cum se verifică iepele, chiar dacă nu înţelege prea bine ce e povestea asta cu fertilitatea. Procedura e simplă: medicul îşi pune o mănuşă până la umăr şi tot până acolo bagă mâna în fundul iepei, scoţând mai întâi fecalele şi apoi cercetând cu ecograful situaţia. Sper că nu mâncai tocmai acum, dragă cititor.
Între timp caii noştri sunt gata aşa că ne întoarcem, ne echipăm şi hopa sus la drum. La începutul traseului pământul e moale de la ploile din zilele anterioare, iar caii nu par foarte încântaţi. Nici călăreţii nu sunt foarte convingători aşa că la o cotitură e nevoie să culeg un pai de pe jos pe post de crevaşă. Nu e cine ştie ce, dar funcţionează, calul meu o ia din nou din loc. Urcăm o pantă abruptă, mai evităm, atât cât se poate, ferindu-ne de crengi, câteva zone cu noroi, apoi drumul devine mult mai bun şi caii merg docili, unul după altul. Armăsarul pe care îl călăreşte Tiago pare că a mâncat jar şi că ar vrea să zboare, dar călăreţul îl ţine bine la pas şi nu pot decât să îi mulţumesc pentru asta.
Urcăm, coborâm, trecem prin păduri apoi priveliştea se deschide în faţă arătându-ne viile şi localitatea care a rămas mult în vale. Nici nu mi-am dat seama când am urcat atât de mult. Norii s-au împrietenit cu noi şi o parte chiar s-au retras cuviincioşi pentru a nu ne strica bucuria.
Ne întâlnim cu ţărani sau cu un păstor ce-şi mână caprele. La un moment dat o tăiem chiar prin mijlocul viei, în timp ce aflăm că în turele de o zi se poate organiza şi un picnic cu degustare. Alex încearcă să facă poze şi să ţină pasul şi cu noi, iar LumeaMică face tot posibilul, în engleza sa aproximativă, să-l avertizeze pe Tiago de fiecare dată când observăm că tati a dispărut din peisaj.
Îmi vine să râd. De bucurie sau de noi, nu ştiu exact, dar mi-e bine şi aş vrea ca starea asta de bine să nu dispară. Peste vreo oră îmi dau seama că fundul meu e de altă părere, aşa că nu mă plâng prea tare când încep să recunosc peisajul şi-mi dau seama că cercul se închide.
La doar 50 de kilometri de Lisabona avem parte de dealuri, de vii, de aer proaspăt şi de o Portugalie rurală verde de care ne ataşăm la fel de mult, dacă nu cumva chiar mai mult.
Dacă ploaia ne-a lăsat să savurăm ziua asta, Lisabona ne aşteaptă udă şi hotărâtă să se răzbune că am trădat-o. Ne simţim prea bine ca să ne afecteze asta şi, în lipsă de alte idei mai bune, luăm tramvaiul 28 din Bairro Alto şi facem cu el o tură completă, până la piaţa Martim Moniz, locul în care cu două zile înainte ne-am bucurat de soare şi relaxare.
Martim Moniz e capătul, tramvaiul e şi el ultimul care a circulat, ziua se apropie şi de sfârşit, aşa că pornim uşor spre metrou şi spre casă. La călcâie îmi zăngăne pintenii şi pletele îmi flutură în vânt…
Vizita la Lisabona a fost susţinută de TAP Portugal România şi Biroul de turism al Lisabonei şi face parte din proiectul Destinaţile copiilor.
Fotografiile au fost făcute cu un NEX-6 de la Sony Romania.
Ca de obicei, opiniile, „condeiul”, talentul foto şi copilul ne aparţin 
.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
