O zi la Kidzania
Oricât de frumoasă ar fi Lisabona, nu poate să bată Kidzania. Ce-o mai fi şi Kidzania asta? Unde pot încerca copiii noştri diverse meserii şi să mai primească şi bani pentru asta, pe care să-i cheltuiască necicăliţi şi după cum le doreşte inima? Vei afla în acest articol.
Kidzania e un oraş al copiilor, aflat la scurtă distanţă de Lisabona, într-un mare Mall numit Dolce Vita. Este deocamdată singurul din Europa (sub acest brand, mai există idei similare în Spania şi nu ştiu dacă nu cumva şi în Franţa), alte 14 aflându-se în lume, de la Tokio sau Bangkok până la Dubai, Mumbai sau Mexico şi Santiago. Pe website-ul oficial se anunţă parcuri noi, în viitor, printre altele la Istanbul sau Londra, ceea ce poate fi o veste foarte bună.
Din tot ce a trăit LumeaMică prin Lumea asta Mare, Kidzania a fost una dintre cele mai fascinante experienţe, după sau alături de Disneyland, nu ştiu exact în ce ordine. Oricum conceptul e complet diferit, aşa că nu merită să facem comparaţii.
Am ajuns la Kidzania în a şasea zi de vacanţă la Lisabona şi ne-am nimerit fix joia, când era program scurt şi se închidea la 3 (vezi la sfârşitul articolului* mai multe detalii şi linkuri către informaţii actuale). Să mă jupoaie LumeaMică şi alta nu, mai ales că nu dădusem în brânci cu graba de a ajunge şi am făcut ceva vreme pe drum, cu metrou plus autobuz**, în total aproximativ o oră.
În fine, am ajuns, a primit brăţara, am primit şi eu brăţara mea, o modalitate foarte simplă pentru a ne rătăci şi a ne regăsi în voie.
Noi am cutreierat Kidzania alături de Marta, de la PR, iar LumeaMică s-a descurcat singură, chiar dacă nu ştie decât cuvinte de bază în engleză, iar de portugheză nici nu putea fi vorba. Iar când doream să ştim pe unde e copilul prin oraş şi ce muncă prestează, trebuia doar să lipim ceasul de ecranul unui dispozitiv pe care ne arăta imediat unde suntem noi şi unde e ea. Simplu şi eficient. În aceeaşi manieră ar fi putut şi ea să ne găsească pe noi, în caz că ar fi avut nevoie. Nu, n-a avut, prin urmare atunci când a venit a doua oară (da, nu am scăpat, a trebuit să o mai aducem o dată), am lăsat-o singură pe acolo şi noi ne-am întors să ne plimbăm precum doi porumbei liberi şi îndrăgostiţi prin oraş. Dar asta e altă poveste, din altă zi, să revin la primele impresii.
Prima impresie pe care o ai este că ai pătruns cu adevărat într-un oraş la ceas de seară. Atmosfera este atât de reală nu numai prin felul în care sunt realizate clădirile, ci şi prin firmele luminoase pe care le recunoşti imediat: Pizza Hut. McDonald’s (iartă-mă cititorule, pentru cuvântul urât, nici mie nu-mi place, dar asta e realitatea, include şi astfel de branduri), Sony, Chocapic, un lanţ de supermarketuri cunoscut în Portugalia, o fabrică de sucuri şi aşa mai departe. Pe lângă tine trece salvarea, în grabă spre spital sau, din când în când, maşina de pompieri fuge să stingă un incendiu. Peste tot sunt copiii care par să-şi ia treaba foarte în serios, iar adulţii sunt foarte atenţi şi prezenţi, dar doar ca îndrumători.
Bun, după ce caşti gura mirat nevenindu-ţi să crezi, începi să vezi amănuntele. Şi vezi copiii având grijă de bebeluşi, la etajul spitalului, în sala de neonatologie. Alături, o echipă de mici chirurgi face un transplant de organ, adus în cutie frigorifică, ca la carte. Un copil păpuşă cu multe carii îşi aşteaptă stomatologul. Alţi copii şi-au pus salopetele şi ridică un zid, în timp de electricienii verifică instalaţia. Farmaciştii fac soluţii şi creme, fotografii au aparate adevărate şi reporterii îşi strâng materiale alergând de colo colo, iar la final îşi pot tipări propriul articol în ziarul pe care îl vor păstra ca amintire.
Pentru munca lor primesc bani, pe care se grăbesc să şi-i pună în bancă, în contul la care au ataşat şi un card bancar. Să vezi pe final de program ce cozi la bancomate! Bineînţeles, trebuie să menţionez că nu e vorba de bani adevăraţi şi că sumele nu pot fi cheltuite decât în interiorul Kidzania sau la magazinul special din interior, unde oferta e mai mică, dar alegerile se fac de către copii, părinţii neavând voie să intre. La magazinul mare de suveniruri de la ieşirea din Kidzania, în schimb, plătesc părinţii, cu euro, iar tentaţiile sunt multe.
Când se instalează foamea, copiii migrează către Pizza Hut sau cel-al-cărui-nume-nu-l-mai-rostesc încă o dată şi îşi prepară singuri mâncarea, după reţeta şi procedura originală a brandului. În aşa fel muncesc şi îşi asigură şi masa. La fel se întâmplă şi la fabrica de sucuri sau la Chocapic. Mi s-a părut cam aiurea că nu-şi pot lua apă de nicăieri, asta se găseşte doar la cafeneaua pentru părinţi şi trebuie bani adevăraţi.
Iar când se plictisesc de muncă se pot duce la discotecă, la stadion, la coafor, la şcoala de modă, la căţărări sau pot face şcoala de şoferi, de la care primesc carnet de plastic cu poză – fireşte că toţi îşi întreabă părinţii, apoi: „acum dacă am luat carnetul, pot conduce şi afară?”
Kidzania e ok şi pentru cei mai mici, părinţii pot rămâne în preajmă, în locul creat special pentru ei (cu TV, reviste şi computere cu acces la internet).
Ceea ce am povestit eu aici e puţin din câte se întâmplă pe acolo. Şi tu, ca părinte sau om mare, ai vrea să te joci. Culmea e că uneori chiar poţi, odată pe lună parcă sunt acceptaţi şi părinţii la joacă. Pardon, la muncă!
În concluzie nu poţi, chiar nu poţi să ajungi la Lisabona cu copilul şi să nu te duci la Kidzania, e de neconceput! Abia aştept să îmi spui că ai fost şi că am avut dreptate!
Informaţii utile:
*Program: urmăreşte programul actualizat aici, poate să difere de la o lună la alta.
**Cum ajungi acolo cu transportul public:
Iei metroul până la staţia Pontinha (pe linia albastră), iar de acolo, chiar la ieşirea de la metrou, autobuzul 231 către Dolce Vita.
Preţuri:
Ca să nu stai la coadă, biletele se pot cumpăra şi online, vezi aici.
Pentru mai multe detalii consultă website-ul oficial Kidzania.pt
Vizita la Lisabona a fost susţinută de TAP Portugal România şi Biroul de turism al Lisabonei şi face parte din proiectul Destinaţile copiilor.
Fotografiile au fost făcute cu un NEX-6 de la Sony Romania.
Ca de obicei, opiniile, „condeiul”, talentul foto şi copilul ne aparţin 
.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
