Frumusețe frapantă în mijlocul sălbăticiei: în vizită la tribul Datoga

Ne întorceam din tufișurile în care întâlnisem primitivul trib Hadzabe, cu mirare și îndoială în suflet. Urma să vizităm fierarii (Blacksmith), apoi o familie Datoga.

Fierarii erau, de fapt, o mână de oameni la marginea unui drum. Deși păreau să lenevească lipsiți de griji, când am apărut noi au început să se anime. Au reînsuflețit focul, au topit niște cuie vechi, cine știe de pe unde procurate, și ne-au arătat cum se naște vârful ascuțit al unei săgeți ce putea fi vândută către oamenii din tribul Hadzabe. Undeva într-o parte, pe o masă, erau expuse brățări primitiv și totodată delicat lucrate, din cupru sau fier. Chipul unei femei înfășurate într-un șal vișiniu ne-a atras atenția, prin ochii verzi și trăsăturile de o frumusețe frapantă. Ne-a luat ceva până când, la un gest care i-a dezvelit picioarele, am realizat că tânăra era un frumos tânăr.

Blacksmith_01681

Blacksmith_0038

Blacksmith_0051

Blacksmith_0086

Blacksmith_0088

Blacksmith01690

Blacksmith01704

Blacksmith_0045

Blacksmith_0093

Blacksmith01709

Nu am stat foarte mult și am pornit mai departe, către adevăratul trib Datoga. Fierarii sunt doar un fragment de mult desprins din acesta. Mă așteptam să ajung într-un sat, așa cum poți vedea la masai, dar am fost opriți în fața unei singure case. Copii în fundul gol ne-au întâmpinat, bucuroși de oaspeți. M-am gândit că aveam de a face cu un fel de birou turistic, dar atenția mi-a fost imediat atrasă de frumusețea femeilor. Bărbatul Datoga poate avea mai multe neveste, așa că am dedus să suntem cu o familie în care partea masculină nu era prezentă, fiind plecată cu animalele, la pășunat. Nu am înțeles dacă locuiesc în sate sau izolat, nu-mi aduc aminte să fi primit un răspuns clar. Țin minte că am întrebat totuși dacă fetele erau îmbrăcate așa pentru că aveau oaspeți sau asta e ținuta lor de zi cu zi și mi s-a explicat că da, așa se îmbracă. Le-am admirat rochiile de piele frumos decorate și felul în care acestea se întindeau pe pielea lor ciocolatie. Trupurile lor aveau acea vigoare și senzualitate naturală a tinereții pe care o femeie din Europa ar da bani grei și ore de muncă la sală, sperând să o dobândească. Chiar dacă nu știau deloc engleză, fapt care m-a mai liniștit cumva în temerile mele că asistăm la un spectacol regizat, gazdele noastre se purtau timid, dar primitor, așa că ne-am simțit imediat bine în preajma lor.

Datoga_0183

Datoga_0213

Deși originea sau istoria lor e greu de estimat, se spune că triburile Datoga au ajuns acum 3000 de ani în regiunea lacului Eyasi. Ca și cei din tribul Hadzabe, pe care îi vizitasem înainte, viața lor este primitivă, opunându-se încă educației sau altor avantaje ce ar putea veni din civilizație. Spre deosebire de Hadzabe, care trăiesc în tufișuri, cei din tribul Datoga au locuințe, dar chiar și așa, condițiile de viață sunt grele iar lipsa de igienă duce la o mortalitate infantilă destul de mare. Doar 5% vorbesc swahili, limba oficială a Tanzaniei, ceea ce îi izolează și mai mult. Asemănându-se în tradiții și obiceiuri cu tribul Masai, vitele și caprele au fost și sunt foarte importante pentru Datoga. Totuși ei au renunțat la viața nomadă și au învățat să cultive pământul, dacă au cum, dat fiind că trăiesc în arii extrem de aride.

Am intrat în casa lor, am încercat – și am văzut cât de greu e! – să macin grâne cu piatra, am vrut să înțeleg cum trăiesc acolo și nu am reușit, apoi am cumpărat un colier făcut de ele, fără să mă simt presată să o fac, de plăcere. Îl am și acum și îl port, amintindu-mi se frumusețea lor simplă, făcând în ciudă parcă mediului ostil și modului de viață atât de dificil.

Datoga_0133

Datoga_0129

Datoga_0137
Afară, în bătătura uscată și goală de animale, la ora prânzului, Petra ținea în brațe un ieduț abia născut. Se atașase de el și îmi era greu să îi spun că e abandonat și că nu se știe dacă va apuca să prindă întoarcerea mamei lui, de la păscut. Bietul de el încerca să sugă ceva din degețelele Petrei, disperat de foame. Imaginea asta îmi dădea fiori, ca și chipul indiferent al tinerei mame, așezată pe jos, în colibă, cu puiul ei de om în brațe. Care era șansa lor de supraviețuire? Mică, așa cum spun statisticile.
Am încheiat totuși vizita într-o notă veselă, femeile din Datoga cântându-ne ceva tradițional, asemănător cu dansurile de la masai, parcă ceva mai melodios, apoi încurajându-ne să cântăm și noi ceva românesc. Ne-am dat seama cât suntem de goliți de tradiție când am văzut că nu găsim nimic relevant și când am sfârșit, ușor penibil, cântând “aseară ți-am luat basma”. Eram acolo în uscăciunea Africii, față în față, cântând, dansând, fotografiindu-ne, apoi despărțindu-ne cu zâmbete calde, două lumi care se întorceau la viețile lor, atât de diferite între ele.

Datoga_0116

Datoga01718

Datoga01732

Datoga_0165

Datoga_0174

Datoga_0221

Datoga_0224

Datoga_0229

 

Text: Roxana Farca

Foto: Alexandru Farca

Fotografiile de mai sus au fost realizate cu un Nikon D90 şi un mirorless Sony Alpha A6000 (fotografiile de ansambul şi de interior), pentru care mulţumesc Sony Romania.

Mulţumim 1001 adventures pentru experienţa deosebită pe care am trăit-o şi pentru şansa de a vă aduce azi spre citire aceste rânduri. Mai multe detalii despre programul pentru Tanzania şi Zanzibar aici.

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.