„Dacă viețile noastre sunt dominate de căutarea fericirii, poate că puține activități dezvăluie atâtea despre dinamica acestei căutări – cu toată ardoarea și paradoxurile ei – în afara călătoriilor noastre. Ele exprimă, oricât de neclar, o înțelegere a ceea ce viața ar putea fi, în afara constrângerilor profesionale și a luptei pentru supraviețuire. Totuși, rar sunt călătoriile considerate a prezenta probleme filosofice – vreau să spun, probleme care reclamă gândire, alta decât cea de ordin practic. Suntem copleșiți de sfaturi despre unde să călătorim, auzim puține despre cum și de ce ar ar trebui să o facem – deși arta de a călători pare să dea naștere în mod natural unui număr de interogații, nici simple, nici triviale, al cărui studiu ar putea, în feluri modeste, să contribuie la înţelegerea a ceea ce filosofii greci frumos numeau eudaimonia sau împlinirea umană”.

Acesta ar fi, pentru Alain de Botton, suportul pe care și-a construit cartea „Arta de a călători”. Plecarea și întoarcerea dintr-o călătorie în Barbados devin paranteze care închid între ele cugetările unui ego cultivat, sensibil, creativ și cu mult umor. El lansează propriile-și întrebări despre tipurile de călători și călătorii, motivele de a porni la drum, transformările interioare ale protagoniștilor în deplasare, căutarea și însușirea frumuseții căutate. În jurul a două noțiuni, „artă” și „călătorie”, se produce o navigare lentă între gândurile și experiențele unor oameni de cultură celebri, concepțiile autorului derivate din asimilarea celor dintâi și descrierea propriilor trăiri, uneori cu precizia unui aparat de filmat.

A face o artă din a călători este posibil. Ca și în oricare alt domeniu, aceasta presupune cunoaștere, îndrumare. Cine sunt profesorii, numiți metaforic „ghizi?” Mai curând lentile prin care putem privi și descoperi altfel lumea: poeți, prozatori, filosofi (Pascal, Nietzche), pictori (Van Gogh), Biblia, teoreticieni ai artei (Ruskin). Aflăm de la ei că unii visează doar la a pleca oriunde, doar ca să scape de plictisul rutinei (Baudelaire), alții, fascinați de exotism, își schimbă pentru un timp domiciliul și felul de viață (Flaubert), alții preferă spațiile limitate, cum ar fi propria locuință și călătoresc doar cu gândul.

Se întâmplă ca un călător să se simtă copleșit de mulțimea traseelor ce ar avea de străbătut și să prefere să nu mai iasă din hotel. Iar pe altul, curiozitatea, plăcerea de a descoperi să-l mâne pe alte continente unde să contribuie, prin observațiile sale, la dezvoltarea științelor și cunoașterea planetei (Humbolt). Tablourile unor pictori pot deschide ochii altora spre a vedea frumusețile unei regiuni (Van Gogh) sau, a locurilor de tranzit (gări și trenuri, benzinării, baruri – pictorul american Edward Hopper). Un film, fotografii, tablouri, te pot trimite unde niciodată nu te-ai gândit să mergi.

Autorul ne atrage atenția asupra unei mari transformări: a călători înseamnă acum a interacționa cu mijloace moderne. Se naște astfel o nouă poezie: a hotelurilor și motelurilor, avioanelor, pistelor lor și aeroporturilor, zonelor industriale, trenurilor suspendate, clădirilor de birouri, străzilor, parcurilor, fără ca natura să-și piardă locul important ca țintă a călătoriilor.

Esența „învățăturii” rezidă în a-ți educa privirea și percepția folosind unele „lentile” ce ți se potrivesc. Și însușirea frumuseții.

Sunt puncte de vedere despre Egipt, Amsterdam, Provența, Madrid, Districtul Lacurilor – Anglia, deșertul Sinai, abordate din unghiuri complet diferite, față de ghidurile „oficiale”, cărți de artă, tratate de istorie, arhitectură, deși toate aceste domenii sunt atinse discret și minimal.

Nu este în discuție călătoria „tradițională”, cu vizitarea a cât mai multe monumente dintr-un oraș, țară, regiune, ci dezvăluirea unor moduri personale de a-și crea amintiri despre locuri și oameni, prilejuri de reflexie, de colectare a unor imagini care să revină, salvatoare, în secvențele neplăcute ale vieții urbane, unde, cel mai adesea obișnuința ne transformă în orbi, nu mai vedem ce este frumos în jurul nostru.

Succinte biografii, citate din „ghizii” amintiți, date statistice, informații istorice, descrieri, fragmente din opere literare, istorice, filosofice, analize de text, se unesc armonios într-un mozaic admirabil.

„Arta de a călători” este o lectură plăcută, cu surprize, ca un dulăpior prețios Roentgen, unde apeși pe niște butoane sau răsucești chei și descoperi alte locușoare unde Alain de Botton a depozitat minunății.


Arta de a călători, Editura Vellant 2015, București

Arta de a calatori


Dacă ești pasionat de lectură și vrei să primești recomandări de la Roxana, o dată pe lună, înscrie-te în:

Clubul Pasionaților de Cărți din LumeaMare.

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.