Poezia salvează biodiversitatea din România?

Deţineţi un patrimoniu cultural care nu este valorificat, iar acesta nu constă numai în aceste peisaje senzaţionale. În toată Europa mâncarea şi-a pierdut valoarea. Contează numai preţul. Nu se mai ştie diferenţa dintre valoare şi preţ, nimeni nu se mai concentrează asupra valorii.

De ce nu se mănâncă româneşte în restaurante? Asta e cel mai important lucru de făcut, în şcoli, în restaurante. Cum e posibil să merg la două restaurante din Bucureşti şi să nu găsesc nimic românesc? Doar produse franţuzeşti. Sau italieneşti, cum vine asta, italieneşti!

Carlo-Petrini-0106

Carlo Petrini e la microfon, la câţiva paşi de mine. Vorbeşte ca un revoluţionar pe baricade, într-o italiană limpede, răspicată, pune probleme şi întrebări, ridicând pumnul sau degetul ascuțit și acuzator în aer. E chiar el, acel Carlo Petrini pe care îl admir de ani de zile, cel care a lansat o întreagă revoluţie culinară, care a pus bazele mişcării Slow Food şi a repus o lume întreagă pe calea redescoperirii adevăratelor valori şi a alimentelor tradiţionale făcute cu gust, curat şi corect. E cel care în 1996 a lansat celebrul Salone del Gusto de la Torino şi în 2004 Terra Madre (apropo, evenimentul din 2016 va purta pentru prima dată numele de Terra Madre Salone del Gusto), care a înfiinţat Universitatea de Ştiinţe Gastronomice din Bra, omul pe urmele căruia am păşit cu emoţie prin Langhe (Piemont, Italia), simţindu-mă onorată şi privilegiată că văd locurile în care a început totul. Acum e aici, la Bucureşti, iar bătrânul sur cu profil de vultur, ce părea aproape invizibil la masa de alături, s-a transformat în judecătorul care ne întreabă de ce dormim pe asemenea valori. O voce din sală ridică problema lipsei de susţinere din partea guvernării, dar Carlo Petrini nu e impresionat. Cine îi cunoaşte puţin viaţa ştie că nici el nu a realizat totul cu uşurinţă. Aveţi guvernul pe care îl meritaţi, afirmă el, aproape bătând cu pumnul în masă. Voi tinerii puteţi face diferenţa, vorbind cu bătrânii voştri, încercând să vă redescoperiţi identitatea. De aici puteţi merge mai departe, către turism şi Uniunea Europeană. Sunteţi o ţară fantastică, nu vă blocaţi doar pe zone şi peisaje, ţăranii sunt cei care le-au făcut şi schimbarea trebuie să pornească din teritoriu.

Carlo-Petrini-0080

Carlo-Petrini-0090

Discursul lui Carlo Petrini, în cadrul conferinţei „High Nature Value: un răspuns la marile provocări ale comunităţilor şi peisajelor rurale româneşti”, nu va fi uşor uitat. Aplauzele au izbucnit la sfârşit şi cuvintele celorlalţi vorbitori au pălit, prin comparaţie. M-am gândit la ce scriam cu puţin timp înainte, la lumina din ochii străinilor ce descoperă şi iubesc pe loc România. Am recunoscut această lumină şi în ochii acestui mare om, am văzut-o strălucind şi în ochii altor vorbitori, reprezentanţi cu origine străină ai unor instituţii sau fundaţii. Din fericire am văzut o steluţă de mândrie şi în ochii câtorva români, mai ales cei care şi-au dat jos mantia discursului sforăitor sau adormitor şi au ales calea personală, entuziastă.

High-Nature-Value-0034

Mândria a fost unul dintre cuvintele cheie ale zilei. Pomenită de Petrini, dar şi de mulţi alţii, s-a arătat a fi una dintre cheile de care avem nevoie pentru a reuşi să schimbăm ceva în România, pentru a păstra sau a salva tocmai unul dintre cele mai importante motive pentru a fi mândri de ţara noastră: biodiversitatea. Studii ştiinţifice făcute în afara României au dovedit că suntem una dintre ţările cu cea mai mare biodiversitate, iar păşunile din apropierea Clujului deţin recordul pentru cea mai mare concentraţie de plante. Informaţia ne-a fost oferită – cu titluri din publicaţii străine drept dovadă – de către profesorul Laszlo Rakosy, al cărui discurs mi-a mers la suflet aproape la fel de mult ca cel al lui Carlo Petrini. Curioasă, am căutat pe internet şi informaţia s-a confirmat, însă tot nu îmi este clar dacă recordul acesta este valabil în întreaga lume sau în Europa. Conform unui articol pe care l-am găsit în National Geographic, România ar veni pe locul doi (vorbind strict de regiunea cu cea mai mare concentraţie de plante), după Argentina. Mai avem apoi specii unice în Europa, un fluture albastru de exemplu, dar nu sunt un specialist, aşa că nu voi spune decât că nu trebuie să fii biolog sau pasionat ca să ai acces la astfel de informaţii, că e păcat ca datele acestea să nu fie cunoscute şi promovate mai mult, că e şi mai păcat atunci când nici  cei care locuiesc printre fluturi şi flori nu ştiu ce au în jur.

Încercând să facă termenul de biodiversitate mai accesibil publicului, Achim Irimescu (Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), a pus o întrebare simplă: câte insecte sfârşesc pe parbrizul unei maşini în mers în România şi câte în alte ţări? Iar Iman Boot (Senior Expert Research and Innovation, DG Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Comisia Europeană) a afirmat că străinii sunt gata să plătească o avere pentru a observa biodiversitatea din România. Dar a mai pus şi o întrebare: cum facem să ne asigurăm că beneficiile unui astfel turism se reflectă în viaţa comunităţilor rurale?

High-Nature-Value-0032

Am auzit de multe ori scuza că „nu putem face turism pentru că nu avem infrastructură”. În ultima vreme îmi vine să râd când aud asta repetându-se, acum când turistul european începe să caute tot mai mult aventura, drumeţia în natură şi puţinele oaze rurale, în care România se dovedeşte a fi încă bogată. Aşa zisul nostru handicap poate fi tratat ca un avantaj, dacă suntem suficient de atenţi la modul în care îl valorificăm. Apropo de handicap şi înapoiere, într-o discuţie purtată cu Carlo Petrini, în seara aceleiaşi zile, Vintilă Mihăilescu a explicat că, în comparaţie cu Europa, noi avem un avantaj competiţional prin înapoiere. Înapoierea noastră nu ne-a permis să distrugem de tot natura. Dar dacă nu folosim acum această bogăţie care ne-a venit prin sărăcie, ea va fi în cele din urmă distrusă definitiv.

România deţine încă unele dintre cele mai întinse terenuri agricole şi zone cu Înaltă Valoare Naturală din Europa. Dacă te-ai întrebat ce înseamnă High Nature Value Farms, îţi dau acum explicaţia organizatorilor şi oficialilor:

Terenurile agricole cu Înaltă Valoare Naturală sunt situate în Transilvania, Maramureş, dealurile subcarpatice şi sud-vestul ţării, unde agricultura de tip tradiţional este principala activitate economică şi un factor cheie în conservarea naturii. Aceste terenuri sunt caracterizate de prezenţa vegetaţiei naturale şi semni-naturale (păşuni, pajişti) foarte bogată în specii, şi sunt integrate într-un peisaj mozaicat extins şi neîntrerupt ce include elemente naturale (precum marginile de câmpuri, gardurile vii sau din piatră, zonă împădurite sau arbuşti, pâraie), petice de pământ cultivat şi livezi tradiţionale.

Aceste zone reprezintă peste 30% din totalul suprafeţei agricole din România şi sunt asociate cu ferme de mici dimensiuni, de obicei familiale. M-a surprins să aflu că fermele mai mici din România produc dublu faţă de cele mai mari şi că furnizează o gamă largă de locuri de muncă. Prin comparaţie, regiunile cele mai sărace din România sunt acelea în care se află cele mai mari ferme industriale din ţară. Cred că mi-ar fi plăcut să aflu şi numele acestor ferme mari, în jurul cărora creşte sărăcia.

Pornind de la mândrie şi ajungând la sărăcie s-a pus, în mod legitim, întrebarea: cum facem ca ţăranii să înţeleagă valoarea şi importanţa produselor muncii lor, produse cu înaltă valoare naturală? E imposibil să vezi asta când te lupţi cu sărăcia a răspuns Clunie Keenleyside (Institutul European pentru Politici Europene de Mediu), accentuând asupra importanţei recunoaşterii, recompensării şi acordării de sprijin financiar către fermierii care practică o agricultură cu înaltă valoare naturală. Pe de altă parte, vârsta ţăranilor este înaintată şi, aşa cum a atras atenţia şi Vintilă Mihăilescu, tendinţele noi în privinţa alimentaţiei nu sunt înţelese şi valorificate deocamdată decât în rândul unei elite, în rândul celor care trăiesc la oraş şi au un anumit nivel de trai sau educaţie. La sate tendinţele nu au ajuns şi e destul de greu să primeşti un altfel de răspuns decât: la coada vacii să stai tu! Mie mi-a ajuns. Trebuie cumva ca aceste valori să devină valori şi pentru cei care le produc.

High-Nature-Value-0035

High-Nature-Value-0018

Problemele sunt multe, de la plecarea tinerilor la oraş sau în alte ţări până la legile deloc adaptate pentru micii producători, finanţările insuficiente sau reticenţa localnicilor la ideea de cooperativă, unica soluţie pentru a creşte puterea şi veniturile, pe plan local. Dincolo de toate acestea, una dintre cele mai grave probleme mi se pare lipsa educaţiei gustului. M-am bucurat când Monia Martini (Coordonator proiecte Economie verde WWF România) a menţionat acest aspect şi a dat chiar un exemplu foarte bun. La un moment dat s-a organizat o testare în orb cu mai multe sortimente de miere, de la cea cumpărată din magazin până la cea bio. Bineînţeles că cei care au gustat, fără să ştie ce au în faţă, au declarat că cea mai sănătoasă şi gustoasă miere era cea din supermarket. Iar eu cred că atât timp cât gustul nu va fi educat şi nu va exista o cerere suficientă, degeaba va crede ţăranul român în valoarea minunat de înaltă a produsului la care a trudit atât de mult şi pe care nu are cum, unde şi cui să-l vândă, la preţul pe care îl merită.

Şi totuşi lucrurile se pot mişca înainte, pe un drum bun. Există proiecte şi iniţiative tot mai multe al căror succes începe să se simtă. Dezvoltare rurală şi Terenuri Agricole cu Înaltă Valoare Naturală este un proiect implementat de Agridea (Elveţia) şi 3 ONG-uri din România: Fundaţia ADEPT Transilvania, WWF-România şi Fundaţia ProPark. Cei patru parteneri principali au cooptat parteneri din şase zone din România, au pregătit oameni, au oferit instruire şi instrumente de marketing, reuşind astfel să arate că prin viziune, eforturi reunite şi accesul la informaţie se pot crea produse ce vor îmbunătăţi viaţa comunităţilor rurale. Zonele de studiu au fost:

  • Zarand (între Arad şi Hunedoara, vezi Asociaţia Zarand),
  • Târnava Mare (vezi Fundaţia ADEPT),
  • Târnava Mică (văile dintre râurile Târnava Mică şi Niraj, vezi grupul Milvus),
  • Pogany-havas (valea bazinului Ciuc până la Bacău, vezi asociaţia Pogany-havas)
  • Valea Barcăului (N-V Transilvaniei, Valcău de Jos, Şinteu, Băile Boghiş, rezervaţia Barcău-Tusa, Halmăşd, Plopiş, vezi fundaţia Agapis sau proiectul www.coltulromanesc.ro)
  • Mara-Cosău-Creasta-Cocoşului (N Maramureşului, vezi Asociaţia Apavie)

High-Nature-Value-0025

High-Nature-Value-0038

High-Nature-Value-0122

High-Nature-Value-0027

High-Nature-Value-0031

Mi-a mai plăcut intervenţia lui Attila Sárig, de la Pogany-havas. Acesta a povestit despre gustul bucatelor de acasă şi a spus că de multe ori simte că este tratat ca un rege, la masă. Pentru că regii aveau la masă ce e mai bun, nu e aşa?

High-Nature-Value-0040

High-Nature-Value-0022

A fost o conferinţă cu multe întrebări şi nevoi fără răspunsuri sau soluţii clare, dar şi cu raze de speranţă pentru salvarea a ceea ce ne face unici în acest moment. A fost o conferinţă cu emoţii şi cu multă poezie. S-a debutat pe versuri de Eminescu, mai târziu Erika Stanciu (Secretar de Stat, Ministerul Apelor şi Pădurilor) a citat din Ana Blandiana, iar spre final Iman Boot a spus că atâta poezie la o conferinţă nu a mai auzit niciodată, dar că entuziasmul participanţilor e bun şi că ar trebui pus odată la treabă. Iar la conferinţa de seară ţinută de Carlo Petrini şi Vintilă Mihăilescu, Carlo Petrini a încheiat astfel:

Dacă vi se spune că suntem nostalgici, că suntem utopici, că facem poezie, răspundeţi: DA. Poezia are puterea de a schimba lumea, la fel ca şi viziunea.

 

Vintila-Mihailescu-0185

Carlo-Petrini-0169

M-am bucurat să văd oameni cu viziune, oameni care dacă nu pot schimba lumea, aşa cum a făcut-o Petrini, poate reuşesc măcar să schimbe ceva în România. Felicitări organizatorilor pentru eveniment şi sper ca astfel de ocazii să fie cât mai dese şi mai disponibile publicului larg, acolo de unde trebuie să înceapă educaţia pentru un gust bun şi o viaţă mai aproape de natură.


Eveniment organizat de Fundaţia ADEPT Transilvania, WWF-România şi Fundaţia ProPark, cu sprijinul Agrideea şi Fundaţia Orange.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.