Vestul mai mult sau mai putin salbatic 1

Vestul mai mult sau mai putin salbatic 1

All you can eat – daca ai curaj
Mancarea e mai mult decat dubioasa – totul e in sistem “bufet”, “all you can eat” – si atat de ieftin, ca nu poti sa nu te-ntrebi, cum e posibil sa ofere “all you can eat” lobster sau steak pentru $8, sau chiar $5 de persoana? Daca esti curios ca mine, intri, te uiti, si intelegi – “dubios”, cum am spus, descrie calitatea mancarii, curatenia, si intreaga situatie de altfel. Singura exceptie in tot Vegas-ul la capitolul mancare e gelato la Venetian – Amaretto cu cirese mai exact.

Pe strada, exagerarea continua – ne-am impiedicat, de exemplu, de o bomba care vindea hot-dogi de o treime de kilogram (la 30 de cm de caciula). Sean n-a putut sa se abtina, si ne-am pomenit cu ditamai hot-dog-ul de nici nu putea sa-l tina singur, daramite sa-l manance – asa ca ne-am facut toti trei cu cina vrand nevrand…

Fabulous Las Vegas
Dupa atata mancare si plimbat, am inceput sa ne gandim sa “tragem” si noi undeva. Necazul cu marile hoteluri e ca n-au camere pentru lefteri ca noi. O camera la hotelurile de pe strip e undeva intre $300 si $3000 pe noapte, asta asa, ca sa arunc niste cifre din memorie. Majoritatea sunt undeva, cam la $500 in medie – noi am inghitit in sec, si ne-am  amintit ca inainte sa fie strip-ul construit, exista ceea ce acum se numeste “zona veche” – cateva hoteluri care, la vremea lor, au fost atractia principala a orasului. Acum, in umbra “minunatiilor” de pe strip-ul nou, arata ca un cimitir de cladiri stricate, cu becuri lipsa. Ne-am mai uitat o data la portofel, si ne-am zis: “asta e, doar doua nopti nu murim aici!” – asa ca ne-am incumetat sa rezervam si noi o camera dubla pentru rata derizorie cica de $80 pe noapte. Cand am ajuns la etaj, ne-am pomenit vecini cu o petrecere galagioasa de burlaci pe de-o parte, si o domnisoara si-un chelios care inchiriasera cu ora pe de alta. Welcome to Fabulous Las Vegas, vorba semnului de la intrarea in oras.

Umorul local spune multe despre un loc
Am profitat asadar de ocazie si am evitat crancen petrecerea oricarui moment in camera. In afara de somn si dusul rapid cu apa calaie, nu ne-am apropiat de hotel de nici o culoare. Nici n-a fost greu, avand in vedere cate alte hoteluri si cazinouri ramasesera nevazute. Pe seara am intrat la un spectacol de comedie, unde am ras pana la lacrimi. A fost primul meu show de “stand-up comedy”, si mi-a placut la nebunie. De-atunci, de cate ori calatorim intr-un loc nou incercam sa vedem un show – umorul local spune multe despre un loc, la urma urmei!

In drum spre hotel pentru ultima noapte (in zona veche!) am vazut ceea ce m-a impresionat poate cel mai mult in tot Vegas-ul – o portiune a strazii, cateva blocuri bune, sunt acoperite de un ecran complex de lumini, ca o cupola imensa. Muzica se aude la maxim, si deasupra se desfasoara un spectacol de lumini in toata regula. Culorile se schimba de la o secunda la alta si mii de forme abstracte alcatuiesc un spectacol audio-video rar intalnit. Fascinant si hipnotic in acelasi timp, e greu sa-ti dezlipesti privirile de la minunatia video si sa te intorci la hotel pentru ultima noapte – dar ne-am luat inima-n dinti pana la urma, stiind ca ne va trebui energie a doua zi, ca sa mergem la Hoover Dam.

HOOVER DAM
Spre rusinea mea, eu nu stiam asa multe despre Hoover Dam inainte sa ajungem acolo. Dar pentru asta sunt tururile si ghizii – ne-au indesat la cifre si statistici pe secunda, sa recuperam pentru tot ce n-am stiut. Incredibil de aglomerat acolo pe deasupra – o gramada de gura-casca, ca si noi, (8-10 milioane pe an nu e putin lucru!), toti veniti sa vada unul dintre cele mai mari si celebre baraje din lume, care alimenteaza nu numai Las Vegasul, ci intreaga Nevada, Arizona, si majoritatea Californiei.

Precum era de asteptat, mi-a taiat rasuflarea. Raul Colorado este intr-adevar atat de mare, incat barajul este o constructie de proportii inimaginabile. Printre vant si zgomot, am inteles ca pot sa ma aplec peste balustrada, dar cu grija, ca au cazut nu stiu cati neatenti pana acum, si miscarea nu e reversibila. Intr-adevar, la scaparea intamplatoare a unui aparat foto de catre un turist (japonez, desigur), am avut posibilitatea sa verificam ca pe undeva, pe la jumatatea distantei dintre noi si baza barajului, obiectul devine practic invizibil… Asa ca m-am indepartat de balustrada ca sa n-avem surprize.

N-am stat prea mult la Hoover Dam, nu e mai nimic de facut, odata vazut barajul, si prea-i deasa forfota de turisti curiosi. De altfel, toti trei eram cam nerabdatori sa ajungem la destinatia urmatoare: Grand Canyon.

Articole similare:

Marele Canion

Sedona

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!