Dimineata la 7 aud niste voci panicate, politia, politia, o batranica se urca grabita intr-o masina si demareaza in tromba ca Alain Delon… Probabil ca era timpul sa ma trezesc. Probabil ca era timpul sa stau un pic de vorba cu politistii care se uitau chioras la numarul meu de inmatriculare. Ma extrag tacticos din sacul de dormit si ma duc langa ei sa vad ce vor. Musiu’, ati parcat ilegal imi spune unu din ei. Serios, credeam ca e parcare ii zic. Da, e parcare insa se deschide abia la ora 8 dimineatza iar acum e 7, imi zice el triumfator. Atunci e rau zic, omul incuvinteaza din cap, e rau pentru ca nu numai ca am parcat aici dar am si dormit in parcarea asta, probabil amenda va fi foarte mare, ranjesc eu. Unde spuneti ca ati dormit? Pe boschetii aia… din vorba in vorba le explic care a fost treaba si de unde vin, aveau simtul umorului din fericire, mi-au urat drum bun si m-au indrumat catre camping pe care deabia l-am gasit ziua darami-te noaptea. In camping nu am inteles de ce s-a mirat receptionera cand i-am spus ca sunt cu cortul; era 22 de ero pe noapte. 30E era pentru autocaravane insa eu nu aveam trotineta.
PARIS SI MAI DEPARTE
Spre norocul meu in Paris m-am revazut cu sora unui vechi si foarte bun prieten, cu Cristina Vasile, care m-a luat de ghidon si m-a plimbat prin Montmartre, pe unde Cartier Bresson a facut pozele alea ale lui frumose.Cu asa cartiere cred si eu ca avea unde. Tot Sorella mi-a aratat Sacre Coeur si am palavragit doua seri la rand la niste terase fooooarte frantzuzesti si de bon ton, cu un pahar de vin rosu in fatza. Ea, eu… eu eram in clubul bautorilor de apa minerala cu lamaie. Trebuia sa iau o decizie in Paris, merg acasa sau merg mai departe. Am imbratisat-o pe Cristina de ramas bun (ca si celorlalti, oricum nu puteam sa-i multumesc de ajuns) si… am mers mai departe. Spre disperarea mamei. Chiar nu puteam sa tai de pe lista si al treilea drum pe care vroiam sa ma dau, dupa ce-l ratasem pe al doilea. Adica puteam dar nu vroiam. Daca nu fac asta acum, s-ar putea sa nu mai am ocazia vreodata. Cu argumentul asta in cap mi-am aranjat pe mecla basmaua rosie de la bunica si am pornit spre sud. Paris – Bordeaux – Pau – Zaragosa – Madrid – Toledo – Granada – Alameria. Pe Langa Bordeaux a inceput sa ploua si nu s-a mai oprit pana am trecut Pirineii. Deja incepusem sa ma cert ca nebunu, cu ploaia. Asta cu reprize de somn la minim si campat noaptea ilegal prin benzinarii, pus cortul la 12 noaptea, trezit la 6 dimineata, impachetat tot inclusiv cortul si pus pe motor, la 6.15 deja imi beam cafeaua. Merita mentionat sudul Frantei, in zona Bordeaux. Cu drumuri care serpuiesc minunat printre si peste dealurile acoperite de podgorii, cu miros de must in aer, cu sate vechi strajuite de turlele unor bisericute darapanate si de strazile fara trotuare marginite doar de zidurile caselor, niste zone de un pitoresc deosebit… Printre toate acestea am trecut ca fulgerul. Calitatea drumului a facut diferenta de cele mai multe ori: asfalt ca in palma si, mai ales dupa Pau, niste peisaje montane de am intzepenit de frig, sa tot mergi cu motorul pe acolo.
Traversarea propriu zisa a Pirineilor a fost un fleac. Am intrat in tunelul Somport inca in Franta si am iesit in Spania, dupa 8,6 km. La intrarea in tunel tremuram de frig iar la iesirea din acceleratorul ala de particule a trebuit sa-mi desfac geaca la gat. In sfarsit, cald! Cald si se insera. Spre deosebire de Franta unde amenda e de 90 de euro daca esti prins de jandarmerie ca virgula campezi ilegal, in Spania li se cam rupe la basca, cu toate astea am ramas vigilent si am dat atentie oricarui mic semn care imi spunea sa NU campez intr-un anume loc.
ATAT TEXTUL CAT SI IMAGINILE APARTIN IN TOTALITATE AUTORULUI RADU VIOREANU SI NU POT FI PRELUATE, COPIATE, MODIFICATE, IN TOTALITATE SAU PARTIAL, FARA ACORDUL PREALABIL AL ACESTUIA.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!