Timis, pe langa drum – 2

Timis, pe langa drum – 2

ZIUA 2

Ce bine ca aseara mi-a dat prin cap sa iau si-un croissant pe langa berile alea! Il inghit rapid dimpreuna cu restul de gatorade de pe drum. Setez gps-ul pe locul de intalnire si plec. Deschizand usa hostelului ma izbeste gerul de-afara si privelistea masinilor cu geamurile inghetate. Cat de rau poa’ sa fie? In fond e senin glantz si-n vreo douo ore are sa se incalzeasca. Ma mai mira doar putin cei 8 km pe care trebuie sa-i parcurg pana la magazinul moto unde ne intalnim. Credeam ca stau in centru si ca nu-i departe. Gps-ul se-ncurca putin insa ma duce la adresa definita. E o ulita plina de noroi. Ma uit la ceas – exact noua, nah am ajuns la timp. Cam ciudat totusi cum si-a pus omul asta magazinul pe strada asta desfundata. Precis aia cu vitezane nu prea calca pe-aici. Sau… faptul ca m-am intalnit pe drum cu indicatorul “Ghiroda” nu inseamna ca-i un cartier timisorean ci ca ma aflu in cu totul alta parte? Mda, Raul nu raspunde la telefon. Ma scoate din buda DDC – intr-adevar ma aflu in alta parte. Buba e ca gps-ul habar n-are unde iar eu stiu despre Timisoara doar ca-i in vestul tarii. Ascuns dupa viziera inghetata mai intreb cate-un localnic, mai merg dupa nas si-ajung surprinzator de repede in locatia corecta. Efortul mi-a fost rasplatit cu o cafea calda si-un biscuite din partea patronilor magazinului – faini oameni. Sunt atat de bucuros c-am ajuns incat scot aparatul si trag cateva poze total neinspirate. Unii monteaza abtibilde altii mai dau cu spray pe lant (he he) eu mai trag din tigare si apas sporadic pe declansator.

Ceva mai tarziu decat era planificat (fireste) ne punem pe drum. Incercam sa spargem frigul omniprezent cumva. Si-anume cu viteza destul de mica. Ceea ce, in contextul dat, imi convine de minune. Nu dureaza mult pentru ca trecem prin niste balti si ajungem la un pod. E o istorie interesanta cu podul asta insa n-apuc s-o aflu. Incerc sa trag niste cadre memorabile, chestie care nu-mi iese cu succes. Si iar pornim. Si iar ne oprim. De data asta la sistemul de ecluze. Aici deja e vorba de ceva inginerie si incep sa pricep cum stau lucrurile. Urmeaza biserica parasita din Boba (?) – interesant asezamant. Parca esti in alta lume. De afara evidente urme de ruina. Din interior – usoare urme de credinta adanc ascunse sub un gros strat de gainat, pene si hoituri de porumbei. De sus – o lume linistita, pasnica, care parca te indeamna spre un soi de pensie, asa. Cand iesim dam nas in nas cu pustii care – evident – chiuleau de la scoala. Profa de mate alerga dupa ei incercand in disperare sa-i aduca in clasa. Sansele de reusita ale bietei doamne din pacate erau suficient de mult reduse de grupul de motociclete care se inghesuiau in disperare pe memoriile telefoanelor cu care pustii le pozau. Ne-am amuzat nitel. Ne-am gandit ca nu mai suntem nici noi ce-am fost odata si pornim mai departe, spre cel mai vestic punct al tarii. Undeva aproape de Beba Veche, unde romanica noastra de care nu reusim sa scapam decat eventual in cuget se intalneste cu simpatica Serbie si mai riguroasa Ungarie. Sub ochiul vigilent al vamesului tragem cateva poze ilicite si pornim in tromba spre restaurant. Ceva ne spune ca ar fi un bun moment pentru o ciorba. Una groasa si calda. Un moment atat de bun incat nici macar nu oprim pentru o poza memorabila. In care campul verde uscat se ascundea sub norii plumburii de gri, atent supravegheati de un soare portocaliu de portocaliu. Ciorba incape repede si ajunge fix la locul ei. Ceea ce ne da energie s-o luam mai departe pe coclaurile timisorene. Astea-s niste coclauri tare faine. Asa, soft si placute incat nici n-am timp sa remarc cauciucurile total nepotrivite pentru astfel de experiente. Ma rog doar sa supravietuiasca xenonul proaspat instalat care clampane in legea lui undeva in fata motocicletei.

Surpriza placuta consta in intoarcerea la “timisoara choppers” unde baietii ne asteapta cu salam, clisa, pita si-o tuica mica. Ah, ce bine incap bunatatile aste dupa atata cale. Cale ce inca nu s-a sfarsit pentru ca ne repezim (noi, astia din provincie) spre hostel sa ne schimbam toalele de scandal cu cele de clubbing si sa ne infundam in obiectivul strategie “bierhouse”. Unde, ce dracu’ sa facem – bem beri. Unii mai multe, altii mai putine, unii se cara, altii mai asteapta ceva, mai o votca, mai o intalnire, mai o poveste, mai… plm, ma trezesc tarat undeva intr-un beci unde, surpriza, se afla alta carciuma. Unde un binevoitor toarna in mine ceva dulce-mentolat cu o frecventa demna de o cauza mai buna. Faptul ca Florian (noul nostru coleg de camera) ne-a amentintat ca sforaie ma motiveaza puternic si nu ma las batut cu una cu doua. Silogismul e simplu: daca ma pilesc suficient de tare poa’ sa sforaie omul cat il tin bojocii, de dormit tot o sa dorm. ceea ce se si intampla. Si anume adanc. Si anume dupa ce mi-a luat vreo ora de bantuit prin centrul Timisoarei in cautarea hostelului. Care, fireste, se afla la doi pasi.

Articole similare:

Timis, pe langa drum – 1

Timis, pe langa drum – 3


Impresii scrise de: Bogo

Perioada calatoriei: Octombrie, 2009

Ti-a placut acest articol? Nu uita sa votezi, e simplu, vezi mai jos 🙂 Iti multumim!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!