Calatorind prin cenusa imperiului

Calatorind prin cenusa imperiului

Nu am mai fost de mult in Moldova de peste Prut. Uf, din 2003, sunt 6 ani de atunci! Banuiesc ca s-au schimbat multe, probabil nu si foarte dulsele accent al basarabenilor, mancarea buna, vinul excelent si bomboanele Bucuria (chiar daca pe ultimele le poti gasi acum si in Auchan-ul bucurestean si inteleg ca nu numai).

De data asta o sa scriu despre o calatorie cu trenul si nu despre Chisinau. In articolul precedent despre Moldova, cineva sugera sa mergem cu trenul la Chisinau. Nu am fost niciodata cu trenul, doar cu avionul, dar am mers cu trenul la Odessa intr-una din cele mai memorabile calatorii… era octombrie 1997.

Octombrie 1997, Chisinau – in delegatie. Chisinaul arata bine, e elegant, e curat, e aerisit, desi criza economica se simte. Am intrat intr-un restaurant pe Bulevardul Stefan cel Mare si Sfant. Era gol. In schimb, era o trupa muzicala care canta pentru chelneri. Ma uit in jur, eram singurul client. Imediat a venit chelnerul care cu un gest atent repetat mi-a pus meniul in fata. Din doua cuvinte si-a dat seama ca sunt “de dincolo de Prut”. Din tara unde curg milioanele pe ProTV si milioanele de lei ii impresioneaza pe moldoveni. Aici dolarul e vreo 4 lei, la Bucuresti, vreo 8000. Nici nu ajunge chelnerul langa trupa ca deodata solistul cuvanta: “Pentru oaspetele nostru drag din Romania, din partea personalului restaurantului…” si incep acordurile hitului lui Dan Spataru “Drumurile noastre toate…”.

Treaba mea prin Moldova se termina vineri seara. Cum sambata nu era avion la Bucuresti, am hotarat sa fac o excursie de o zi la Odessa despre care am auzit numai lucruri frumoase, urmand sa revin acasa cu zborul de duminica de la pranz. Cu cateva zile inainte de sambata dedicate expeditiei dau o fuga pana la gara din Chisinau. Ajung la chiosul de informatii. Pe tejghea, troneaza o bucata de plastic pe care scrie “Informatia – 50 de banisori”. Ignor. Intreb: “Sambata la ce ora sunt trenuri spre Odessa ?” “La 7 dimineata si la 5 dupa-amiaza”. “Cel de 7 dimineata, la ce ora ajunge la Odessa ?” (pana acum 50 banisori) “12”. “La 12 ???” (ma uitasem pe harta, erau cam 150 km, cum naiba sa faca 150 km in 5 ore). “Da, la 12 ajunge”. Hmmm.. “La ce ora ma pot intoarce in aceeasi zi ?” “La 5 in amurg”. “Si ajunge la 10 ?”. “Disigur”…. 5 ore la Odessa, 10 ore cu trenul ? De ce nu?

Sambata, aproape 6 dimineata. Nu am prea multe haine, la Bucuresti era caldut, aici a venit iarna… imi iau vreo 2 tricouri, o camasa si sacoul. In geanta, niste apa, aparatul de fotografiat si cam atat. In fata hotelului, taximetristii dorm in masinile inghetate tun. Bat intr-un geam. Nu raspunde. In a doua, se ridica soferul invelit intr-o pufoaica cu caciula de blana pe cap. “La gara” ii zic. “Gde ???” “Na vokzalu !”. Aha, acum a priceput, in cateva minute mergand pe strazile pustii, inghetate si intunecate ale Chisinaului, ajungem la vokzal.

Casa de bilete. Nu prea e nimeni. Cer un bilet dus-intors la Odessa. “Va dau doar dus, 11 lei” imi zice vanzatoarea. “Nu puteti sa-mi vindeti dus-intors, ma intorc tot azi !”. “Ba da, se poate, dar e mai ieftin sa cumparati din Odessa”. “Doamna, eu sunt din Romania, nu prea stiu rusa, as prefera sa cumpar de aici”. “Nu, e mai ieftin la Odessa”… dupa 2 – 3 cereri refuzate pe motiv ca in Odessa e mai ieftin, dau 11 lei si iau biletul. Arata ca un bon de casa de la Alimentara de pe vremea lu…  Si mi-aduc aminte ca 11 lei costa untul…  Am un bilet de unt.. dar de fapt este un bilet pentru cursa internationala Chisinau – Odessa ! Inutil sa spun ca biletul cumparat din Odessa era echivalentul a 10 lei!

Incerc sa ajung la peron. O plasa mare cu gauri din cand in cand pe post de usi de acces. La fiecare, cate un soldat care pipaie inclusiv in locurile cele mai intime toate tinerele care trec. Una protesteaza. “Avem informatia ca o persoana de sex feminin, probabil sub 30 ani, face trafic cu droguri si avem ordinul de a perchezitiona toate persoanele suspecte”. Si informatia asta o fi costat 25 bani ? Nu sunt in target group, asa ca trec fara probleme.

Ajung pe peronul garii. Nici nu mai observ arhitectura clasica a acesteia – probabil construita pe vremea Romaniei Mari. Jumatate din populatia Chisinaului este la 6 jumatate dimineata pe peronul garii. Si Chisinaul nu e un nod feroviar, e o gara pe linia Ungheni – Chisinau – Tiraspol – Odessa ! Incep sa ma rog ca omenirea asta sa se duca spre Calarasi sau Ungheni, spre vest. Un tren opreste la linia a 7-a, nimeni nu se clinteste. Intreb unde merge trenul ala. “La Odessa” mi se raspunde. Wow, ce noroc, sar peste linii, ajung la tren. O babushka, insotitoare de vagon ma alunga – asta e un tren care vine din Ucraina si tranziteaza prin Moldova in drum spre Chisinau fara sa ia calatori si probabil fara sa se faca control vamal. Ma intorc… S-a dus bafta!

La cateva minute inainte de ora 7, intra molcom in gara un tren degerat, cu vagoane balshoaie in care zeci de oameni se arunca din mers. Am avut bafta, o usa a trenului s-a oprit fix in fata mea. Navalesc inautru… vagoane largi, mari, cu banci de lemn ca in parc. In dreapta, loc probabil pentru 3 – 4 oameni, in stanga pentru 2. Ma asez pe banca mai mare langa geam. Vom sta pana la urma vreo 8 calatori cu tot cu copii. Fac greseala sa ma asez la geam… e rece ca gheata si voi fi posterizat…

Dar tot e bine, trenul se incalzeste imediat multumita imensei mase de oameni care se inghesuie in el, nici un ac nu ar cadea pe podea. Toti se duc sa vanda cate ceva pentru a face niste bani: mere, carnati, detergenti, cartofi, otet, orice se poate vinde se gaseste in baxuri si sacose cu calatori. Ne punem in miscare. Apar prajiturile, vodka si vinul. Atmosfera se inveseleste. Ma uit pe geam, trenul se misca precum melcul, pana la urma iesim din Chisinau. A dat bruma, dar porumbul este neatins pe camp. Si ziarul “Literatura si Arta” are dreptate – “In Moldova, cucuruzul creste ca stalpul de telegraf. Nu de inalt, ci de rar”. In schimb, vecinii sunt super simpatici, asa ca timpul trece usor. Apare controlorul. Nu mi-as fi dat seama ca e controlor – e un tip indesat, cu muschi pe el si o geaca de piele din petice, ultimul racnet de la Bazar. In vagon sunt probabil mii de oameni. Eu sunt singurul care am un bilet. Pana la mine, toti erau eroi (de razboi, ai familiei, ai muncii, ai agriculturii si culturii), studenti, someri, pensionari, profesori, nimeni nu trebuie sa plateasca biletul. Ma simt si prost cand dau biletul. Eu sunt ala care are bilet intr-un vagon plin cu eroi. Pana si controlorul se uita la mine ca la un extraterestru, dar vecinii (si comesenii mei) ii confirma ca sunt din Romania. Aaaaa….

continuarea si pozele pe pagina urmatoare

Imperator e un tip care lucrează în marketing şi comunicare cam de 15 ani... Travellingul îi ocupă timpul mai demult, de vreo 37 de ani, iar cucerirea meridianelor din afara României de 19 ani. Până acum a fost în 75 de ţări pe 5 continente, iar printre celelalte pasiuni poate enumera istoria, sportul (in general fotbalul) şi alte culturi. În timpul liber, scrie poveşti din locurile prin care a fost pe blogul personal sau in LumeaMare.