Am fost ieri la lansarea cartii / album: Bucuresti – 550 de ani de la prima atestare documentara. Dincolo de faptul ca traficul infernal din Bucurestiul de acum m-a facut sa intarzii – pe mine, cea care nu suporta asta si ajunge in cele mai multe cazuri prea devreme – dincolo de zapaceala de acolo, in care nu l-am recunoscut decat pe Alex Galmeanu, am avut ocazia sa descopar o carte pe care orice bucurestean sau roman ar trebui sa o aiba!

Ce coincidenta, tocmai cand acest subiect ma preocupa, tocmai cand ma intrebam de ce se insista atat de mult pe Micul Paris si daca mai conteaza ce a fost vechiul Bucuresti (vezi aici, poate iti dai si tu o parere)… gasesc acest album! Regasesc in el gandurile si partial chiar si cuvintele mele – nu le-a copiat nimeni, sunt mult mai frumos spuse si sunt ganduri care preocupa multe minti – am aflat si acest lucru de cand sunt strain in orasul meu!

“Opreste-te putin. Priveste in urma ta. Mai cu luare aminte. Nu este vorba de uitat ceva, ci este mai degraba vorba despre lucruri care-ti scapa. Se risipesc odata cu trecerea anilor. Se schimba incetul cu incetul odata cu noi si dispar in liniste deplina si pe neasteptate, asa cum s-au dus apropiatii nostri peste care au trecut mai multi ani.

Trecem grabiti, iubitori de cariera, de zbucium sufletesc, preocupati de alegerile facute in viata asta de neinteles, sfartecati in durerile neputintei de a schimba ceva cu asteptarile noastre trase la indigo, insa aproape niciodata nu ne dam seama de ceea ce pierdem in aceasta trecere precipitata, in aceasta alergare cotidiana. Ignoram o mana care ni se intinde, o privire care ne asteapta urmarindu-ne mersul grabit cu o intrebare uriasa pe buze si lasata fara raspuns. Este orasul de langa noi. Si el se lupta cu viata, si el are asteptari, si el moare treptat si se modifica precum chipul nostru doborat pe nesimtire de ridurile varstelor care fug.” spune atat de frumos Adrian Majuru in deschiderea acestui album.

Nu trebuie sa il rasfoiti in graba, ar fi o mare greseala. Cititi textele, priviti cu atentie multitudinea de poze, cautati detaliile si ramaneti si voi muti de uimire in fata a ceea ce a fost acest oras si … nu mai este. Nu ma ajuta sa imi schimb parerea, cred in continuare ca nu mai e nimic de facut si ca e prea tarziu pentru a reinvia Micul Paris. Insa, dincolo de o mare tristete si rusine pentru ceea ce am devenit, vad cu mandrie ca am fost candva in Europa!

Trebuie sa spunem “jos palaria” si sa ii multumim lui Radu Oltean pentru aceasta minunata colectie de imagini si detalii, pentru intregul efort depus!

Completez articolul cu un link la care puteti gasi detalii mai multe despre lansare si carte: cititi pe rezistenta urbana!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!