Pentru cine isi petrece acum vacantele in alte tari, nu ar fi mare lucru sa traga o fuga pana colea aproape, la Viena, in orice anotimp; pentru cine a trait (si nu a uitat) vremurile acelea in care, e drept, erau locuri de munca si locuinte, una mai cutie ca alta, iar Craciunul fugarit la tara nu insemna pentru orasean decat un brad mare pe colo, colo, Mos Gerila, cozi, frig si strazi intunecate, a merge in capitala Austriei nici macar la categoria vise nu intra. Veni si 1989 si dadu libertate celor care zbatandu-se cu o oarecare privatizare reusira sa vada cate ceva din lumea aceea in descompunere, dupa inalta stiinta a invatamantului politic. Si vazura ca descompunerea nu era acolo, in vestul Europei ci in sufletele roase de minciunile suportate ani si ani. S-au putut admira, macar la televizor, orasele lumii in preajma Craciunului. S-a putut visa. S-au luminat si orasele noastre, s-a putut calatori.
Vazusem Viena vara si ne bucurasem de frumusetile ei. Auzisem insa ca ar trebui vizitata iarna. Ca sa pornim la drum cu masina nu am avut curaj, de frica ninsorilor. Totusi o ocazie extraordinara s-a ivit intr-o buna zi de iulie cand Michel s-a dus la medicul de familie, care ne este si un bun prieten. Acesta descoperise pe internet o oferta demna de luat in seama: un zbor aller-retour cu 10 euro de persoana, in decembrie, in capitala Austriei. Sigur ca Michel a actionat imediat, retinand bilete. Asa ca, peste cinci luni, am decolat de pe aeroportul Baneasa cu inimile cat doi purici (nu pusesem piciorul intr-un avion de 24 de ani!).
Cerul era ca o campie de zapada cu minuscule lacuri albastre. De sus, Budapesta impartita in doua de Dunare, isi etala cu mandrie vechiul si noul, zonele agricole cu geometria lor armonioasa marturiseau preocuparea pentru bunastarea viitoare, zborul era lin. Puricele meu era in coma – vedea, auzea, nu misca, nu sufla; al lui Michel nu avea stare provocandu-i neliniste si un pic de agitatie. Am reusit totusi sa nu lesinam si, dupa trei ore, compania Sky (ce pacat ca a disparut!) ne-a depus pe aeroportul Vienei.
Chiar din incinta acestuia am cumparat cardul marelui oras insotit de City Map si carnetul de cupoane (18,50 euro 72 de ore). Aveam deci harti, reduceri la tichetele de tren, intrari la musee, parcari, cafenele, magazine, gratuitati pe tot transportul public, informatii despre obiectivele turistice, orarele, costurile si mijloacele de a ajunge la ele. Am cautat apoi automatul de bilete si cu trenul rapid am ajuns la destinatie (retinusem telefonic camera).
Primul drum, dupa aceea, l-am facut la primarie, centrul evenimentelor culturale. Se facuse deja intuneric asa ca ghirlandele de lumini de pe edificii, din copaci, de deasupra strazilor, transpuneau totul intr-o atmosfera usor ireala, de carte de povesti. Targul de Craciun primea valuri de multime. In casutele de lemn maro inchis straluceau tot felul de podoabe pentru pom, casa, sau masa festiva. Ceramica, panza, sticla, lemn, voal, ceara, metal, scortisoara, rafie, plumb, plus, alcatuiau obiecte pentru toate gusturile si posibilitatile. Mirosul de castane coapte si de vin fiert cu scortisoara, vestitii carnati cu cascaval, turta dulce, te faceau sa uiti frigul uscat si lipsa zapezii.
Era remarcabila linistea relaxanta in care un puhoi de lume se misca, alegand cate ceva din imensa varietate. La targul de la Primarie copiii intarzaiau in fata ieslei Nasterii Domnului, a teatrului de marionete, la micul manej cu ponei. Sarbatoarea incepuse deja pregatind sufletele pentru Craciun si trecerea intr-un nou an.
In apropiere asteptau inveliti cu paturi frumosii cai si trasurile clasice, descoperite. In alt sector calesti inchise, coborate din alte secole, asteptau calatori. Am facut o plimbare cu trasura (50 de euro!) bine inveliti si informati in limba engleza despre monumentele si cladirile pe langa care treceam. Candelabre aurii, globuri rosii uriase, impodobeau strazile Ringului. Statuile si arhitectura baroca a Vienei maiestit luminate, vitrinele elegante ale magazinelor imbietoare deschise pana tarziu, animatia targurilor dintre cele doua mari muzee, langa biserica Sf. Carol, din fata palatului Schonbrunn, sunt frumoase intotdeauna dar, decupate pe catifeaua neagra a noptii, deveneau si mai atragatoare. Ziua, frigul nu te imbie spre parcuri asa ca muzeele te asteapta cu caldurica si capodoperele lor. Despre aceasta insa… va urma!
Ma intreb acum dupa un an: a fost adevarat sau am visat?
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
