E criza financiara de mai bine de un an de zile in Romania. A debutat cu ajustari bugetare, iar ordinea a fost, cu mici variatii, rechizite mai putine, telefon de serviciu cu limita la apelurile pe care le poti efectua in neinteres de serviciu si, daca va numarati printre norocosii carora nu le-a fost taiat din salariu sau restructurat postul, atunci ati ramas sa faceti munca voastra si a colegului de birou „restructurat” pe aceeasi bani.

Ati muncit o vara intreaga fara intrerupere, ati facut la randul vostru ajustari bugetare, realocari de fonduri si brusc v-ati trezit la sfarsit de august fara vreo doua saptamani de leneveala undeva pe o plaja insorita departe de Romania (nu ca as avea ceva imotriva litoralului romanesc … in weekend). Trebuie sa recunoasteti ca o situatie de acest gen necesita o rezolvare imediata.

Am verificat prognoza meteo pentru saptamana de dupa 14 septembrie: nori si ploaie pentru intreaga perioada pe care aveam de gand s-o lenevesc departe de Bucuresti. Nu era neaparat o problema in conditiile in care Italia este locul ideal pentru putina leneveala indiferent de vremea de afara. Am impachetat adecvat conditiilor meteo prognozate si fiind vorba doar de 5 zile, am hotarat ca nu era necesar sa ma complic cu bagaj de cala. Rucsacul in spate, umbrela in mana si la drum. Aveai impresia ca plecam spre capitala insularei Marii Britanii si nu spre insorita cizma italiana.

Planul de relaxare

Din Bucuresti mi-am luat zborul pe un soare frumos de septembrie cu o companie low-cost (sunt in tendintele de reduceri de tot felul) si am aterizat pe un soare la fel de imbietor in Italia la Treviso. Mi-am zis ca e ceva trecator, sigur vor aparea norii nu mai tarziu de incheierea procedurii de verificare a pasapoartelor.

Am iesit, am cumparat bilet la autobuzul spre Venetia, am urcat in el si surpiza: soarele era inca pe cer. Situatia devenea de-a dreptul enervanta. Daca continuam in acelasi ritm era absolut necesara o sedita de shopping in una din zile pentru a-mi reajusta garderoba vremii de afara care se incapatana sa contrazica prognoza meteo. Nu prevazusem nici o sesiune de cumparaturi, dar cine ar fi putut rezista sezonului reducerilor in Italia?

La cinci minute dupa ce autobuzul porni spre Venetia, am capitulat in fata soarelui si am dat jos mai intai sacoul caruia la scurt timp i-a urmat hanoracul. Odata finalizata aceasta operatiune, mi-am pus castile in urechi si am cautat un post de radio cu muzica italiana in compania careia am admirat peisajul deja atins de paleta coloristica a toamnei.

La Piazzale Roma am coborat in tricou. Am inspirat din aerul specific Venetiei si am luat-o usurel spre Fondamente Nove. Nu era nici un fel de ezitare turistica in ochii mei. Nu eram pentru prima data in acest loc in care, desi stiu sa gasesc aproape cu ochii inchisi (nerecomandat daca nu vrei sa faci o baie in unul din canalele Venetiei) magazinele Sisley, Benetton, Luisa Spagnoli, Coin si altele, mereu reusesc sa ma ratacesc cand mi se da vreun alt reper decat cel legat de magazine (Rialto si Piazza San Marco sunt exceptiile care confirma regula).

Asadar noptile mi le voi petrece inevitabil in Venetia. In schimb zilele le voi dedica descoperirii localitatilor din apropierea resedintei Dogilor. Mestre si Treviso erau cele vizate in aceasta mini vacanta.

Ricatto d’amore

A doua zi trezirea s-a dat pe la 9. Din nou Piazzale Roma pentru a lua autobuzul spre Mestre. Calatoria nu a durat mai mult de 15 minute la capatul carora am poposit intr-o cafenea pentru micul dejun. Daca vreti sa simtiti cu adevarat pulsul cafenelei dimineata, serviti cappuccino si croissant-ul cald chiar in picioare la bar. In afara de faptul ca va costa mai putin, doar acolo veti lua parte la conversatiile dintre cei ce va servesc (de cele mai multe ori chiar proprietarii) si clientii fideli de o viata. Veti afla cum o mai duce cu sanatatea matusa lui Franco, cine a asteptat-o aseara intr-un Fiat 500 pe Monica sau cu cine si unde a cinat Giacomo. Presa locala mai poate astepta, eu am luat deja pulsul localitatii.

I-am platit lui Paolo care avea un zambet irezistibil si care, atunci cand mi-a spus „Ciao” la plecare, parca ar fi spus „mai stai” (imaginatia bat-o vina). O fi fost el irezistibil, dar nu as mai fi avut ce va povesti daca nu as fi plecat de acolo. Si apoi nici un Paolo nu putea concura cu o mini sedinta de cumparaturi. Iesind din cafenea am luat-o la pas de promenada pe stradutele linistite si impanzite de magazine si localuri cochete spre Coin (centrul comercial).

La finele operatiunii de reajustare a garderobei mele soarelui de toamna italian, am facut un mic popas pe una din bancutele din Piazza Ferretto care face legatura cu o strada pietonala adorabila presarata cu cladiri vechi si frumoase la parterul carora se afla restaurante, cafenele si alte magazine. Puteti lua pranzul sau cina la unul din aceste restaurante, poate chiar pe terasa (in functie de vremea de afara). Alegerea va fi dificila, dar pana la urma lasati-va condusi de instinct, sau in lipsa de alte criterii de diferentiere, dati cu banul.

Pentru impatimitii productiilor cinematografice „made in Hollywood”, puteti viziona si un film … dublat in italiana bineinteles. A fost prima data cand am facut acest lucru in Italia. Trebuie sa recunosc ca cinematograful nu este pe lista prioritatilor atunci cand calatoresc in tari straine. Si totusi, de data aceasta nu am putut rezista tentatiei de a o vedea pe Sandra Bulock in comedia romantica „Ricatto d’amore” (era singura posibilitate de a o auzi pe actrita vorbind in alta limba decat engleza). Daca sunteti curiosi si suficient de tentati de vreun film din program, puteti incerca si aceasta experienta. Mie mi s-a parut interesanta, amuzanta si diferita ca si activitate sociala de cea a cinema-ului romanesc.

Seara, dupa o alta plimbare pe strazile oraselului, am luat autobuzul inapoi spre Venetia. Dupa Mestre, ma puteam avanta chiar putin mai departe, cu vreo 30 de minute mai departe.

Treviso

O noua zi cu soare, ca de altfel fiecare zi de cand am ajuns aici, urmata in fiecare seara de aceleasi prognoze meteo ce ne amenintau cu nori aducatori de ploi care nu mai veneau.

De data aceasta punctul de plecare fu Ferovia, gara de trenuri din aceeasi misterioasa Venetie. Trenurile spre Treviso vin la intervale destul de scurte, nu mai mult de 40 de minute, iar calatoria nu cred ca dureaza mai mult de alte 30 de minute la capatul carora va asteapta frumusetea unui orasel care vibreaza de acel „dolce far niente” italian.

In acord cu o regula italiana nescrisa (cred, pentru ca nu am verificat), primul lucru pe care il faci dimineata este sa bei cappuccino la bar. La intrarea in cafenea eram deja predispusa psihologic sa aud stirile locale despre sanatatea rudelor, nazbatiile copiilor, peripetiile adolescentilor si problemele de „inima” ale tinerilor din cartierul din apropierea garii din Treviso. Si totusi, nu mare imi fu surpriza cand tema de discutie erau prognozele meteo fara nici o legatura cu realitatea de afara.

Dupa micul dejun intarziat, am hotarat ca ar fi cazul sa ma pierd pur si simplu pe stradutele intortocheate, pe alocuri pavate cu piatra cubica si sa vad unde ma vor duce ochii prin aceasta localitate in care raul Sile face regulile.

Indiferent de directia de mers aleasa, veti trece peste poduri si veti admira casele cu peretii scaldati pe alocuri la propriu de apele raului. Veti descoperi rotile imense aruncate din loc in loc in apa orasului, pe langa vreo casa, in apropierea unui pod, roti ce amintesc de cele ale morilor de apa de odinioara.

O sa va las sa descoperiti in ordinea in care doriti arhitectura orasului in perfecta armonie cu natura, catedralele, podurile si piata de peste inconjurata de apele raului Sile si strajuita de doua lebede albe (vii), despre care am aflat ca sunt rezidente permanente ale acestui loc.

La un moment dat sunt sigura ca veti da si peste Universitatea din Treviso si dintr-o data veti fi cuprinsi de o dorinta aproapte de nestavilit de a va inscrie la un master. Domeniul este mai putin important. Veti vrea sa va inscrieti doar pentru placerea de a chiuli de la ore (cu exceptia celor la care veti avea vreun prof demn de luat in seama) si a petrece timpul in cafeneaua care se afla amplasata strategic la iesirea din Universitate, pe malul raului. Ce poate fi mai minunat?!

Dar cum toate lucrurile au un inceput si un sfarsit, la fel si aceasta zi in care soarele isi incepe cursul descendent spre apus, iar voi va ganditi ca vreti sa impartasiti aceasta frumusete si cu cei de acasa, chiar acum, chiar aici. Alegeti cateva vederi pe spatele carora aruncati in graba un mesaj de dragoste pentru ei acompaniat de un altul de indragostire de acest loc minunat si la final dorinta redescoperirii lui in compania lor.

Cu mult drag din Bella Italia …

Impresii scrise de: Catalina Triboi

Perioada calatoriei: septembrie 2009

Ti-a placut acest articol? Nu uita sa votezi, e simplu, vezi mai jos 🙂 Iti multumim!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!