Înapoi în Viena

Înapoi în Viena

Viena cu parfum de scorţişoară (6)

28 – 29 decembrie 2001

În ultima zi la Salzburg nu am binevoit să mai scriu notiţe, poate pentru că am ajuns destul de obosită înapoi la Viena ca să mai am chef de aşa ceva. Oricum ţin minte că am mai hălăduit pe străduţe căutând mici  cadouri pentru familie, că am cumpărat pâine dulce umplută cu tot felul de nebunii şi că am întâlnit la plecare două persoane care aveau de a face cu România: primul era un recepţionist iugoslav care ştia mai bine româna decât engleza şi care a ţinut să ne trateze cu o cafea, al doilea era taximetristul trăsnet (semăna cu Bon Jovi) care pretindea că are o prietenă româncă şi care în ultima clipă ne-a spus cum o cheamă rugându-ne să îi transmitem salutări. Am zâmbit îngăduitori, probabil avusese şi el o aventură de o noapte şi îşi imagina că România e un sătuc în care toată lumea ştie pe toată lumea… De data asta în tren nu am mai avut aşa noroc, nu din cauza condiţiilor ci din cauza unui grup de tineri care fumau ca turcii.

Sâmbătă eram din nou la Viena şi ne-am început plimbarea cu Schonbrun ale cărui grădini erau dezolante, ca tot anotimpul cu pricina! De acolo am ajuns pe Mariahilfer Strasee în căutarea unei case de schimb pentru că rămăsesem complet fără bani. Nu am avut noroc, nu era niciuna, iar noi ne uitam invidioşi la toată masa de oameni care, cu mulţi bani în buzunare, “fojgăiau” în focul cumpărăturilor prin magazinele care afişau mari reduceri. După ce am străbătut kilometri cu buznarele şi burţile goale, am reuşit în cele din urmă să schimbăm tocmai în pasajul de la Operă. Şi astfel, fericiţi dar tot cu somacul gol am intrat să ne hrănim cu artă la Muzeul de artă al cărui nume îmi este după multe încercări imposibil de pronunţat: Kunsthistorisches muzeum. Înăuntru era isterie! Probabil că toată gloata întâlnită la Schonbrun se mutase aici pentru că atât de mulţi oameni pe metru pătrat nu văzusem nici la Louvre. Era şi o expoziţie temporară cu aurul faraonilor care părea foarte interesantă dar în care ne-a fost imposibil să stăm atât din cauza aglomeraţiei cât şi a aerului închis. Am preferat să vedem pe îndelete colecţia muzeului şi am admirat porţiunea de arte decorative cu ceasurile de porţelan şi vaporaşele care cântau şi se mişcau sau galeria de picturi printre care se numărau şi Titian, Velasquez, Rembrand, Veronese, Tintoretto, Archimboldo sau Breugel. Mai multe despre muzeu puteţi citi în articolul acesta: Viena – Kunsthistorisches-museum.

Am ieşit mulţumiţi în spirit dar la fel de goliţi în stomac şi cum toate magazinele erau deja închise, a trebuit să facem din nou un drum la gară pentru a ne aproviziona.

Citeşte şi celelalte pagini de jurnal:

Epidodul 2 | Episodul 3 | Episodul 4 | Episodul 5 | Episodul 6 | Episodul 7 | Episodul 8 | Episodul 9

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.