PARTEA I
După ce am făcut o incursiune prin fazele amuzante legate de modalităţile în care poţi fi fraierit în Cairo, după ce v-am povestit care este relaţia ciudată dintre oameni şi maşini, ajung în sfârşit la partea plictisitoare şi motivele adevărate pentru care am vrut să văd Egiptul.
Recent ne întreba cineva de ce am preferat să mergem acolo, sugerând că Egiptul astăzi nu mai are nimic din ceea ce a fost cândva şi că sunt atât de multe alte ţări pe lume în care ar merita să călătoreşti, care şi-au păstrat şi în zilele noastre tradiţiile. Nimic mai adevărat. Titlul pe care l-am pus acestui articol ilustrează exact acest lucru. Dar, pentru că există un „dar” (ce mi-ar fi plăcut acel englezesc „however”!), tocmai amestecul dintre urmele încă în viaţă ale uneia dintre cele mai vechi civilizaţii cu o societate mult diferită în obiceiuri, credinţe şi valori, poate fi un motiv suficient de interesant pentru a-ţi dori să treci prin această experienţă. Eu am ajuns în Cairo cu două mari ţinte în minte: Muzeul de Egiptologie şi piramidele.
Impresiile mele despre Muzeu, despre arta şi civilizaţia egipteană, sunt expuse în două articole, începând de aici. Cât despre piramide, în ciuda tuturor descurajărilor primite de la oameni care au fost acolo (că e haos, că e murdar, că nu mai simţi nimic deosebit din cauza stresului provocat de toţi comercianţii din zona şamd) mi-am dorit din adolescenţă să ajung să le văd aşa că nu mi-a păsat şi m-am pregătit psihic să nu dau atenţie factorilor de stres.
Aşadar, într-o dimineaţă neaşteptat de rece am pornit către Giza.
În primele două zile în Cairo avusesem parte de vară în toată regula, ba chiar fusesem miraţi de faptul că egiptenii purtau pulovere sau geci căptuşite în timp ce noi muream de cald. Aşadar am plecat tot în tricouri şi am fost luaţi cam pe nepregătite de către vântul rece şi ceaţa care aproape că ascundea vârful celei mai mari piramide: Keops. Coada de la intrare dar şi ideea că ar putea să mi se facă rău de la aerul închis, înghesuială şi spaţiul în care nu poţi sta nici măcar drept, m-au ţintuit la pământ, la poalele acesteia. Moment ideal pentru a-mi hrăni ochii cu aceasta minune, pentru a încerca să mă gândesc la trecut, pentru a avea timp să diger momentul şi simpla mea prezenţă acolo. Aceste clipe au valorat pentru mine mai mult decât bifarea actului de a vizita interiorul. Nu spun că merită sau nu, chiar nu pot judeca asta. Ceilalţi au ieşit obosiţi dar impresionaţi de acolo, însă până la sfârşitul zilei au fost de acord că, dacă ar trebui acum să aleagă, ar prefera să renunţe la Keops pentru Piramida Roşie, despre care voi vorbi imediat.
Deocamdată mai aveam treabă în zonă şi am poposit mai întâi regulamentar, la renumitul punct de „belvedere”, din care teoretic se văd cel mai frumos cele trei piramide. Practic, nu mică ne-a fost surpriza când din cauza ceţei am văzut doar două şi ceva vag din a treia. Am urmat ritualul turistic totuşi şi am făcut poze, cu noi, cu piramidele, cu cămilele, cu alţi turişti fotografiaţi de paznici. Ne-am ferit de tentaţia exorbitantă de a ne sui pe o cămilă sau de a accepta „cadourile” oferite în mod extrem de agresiv de vânzătorii ambulanţi şi pot spune că vizita pe platou s-a terminat fără nici o problemă, plătind doar taxele oficiale.
În timp ce ne îndreptam spre Kefren soarele a învins pâcla şi cât ne-am încălzit puţin pe pietrele unor foste morminte, am privit în depărare cea de a treia piramidă, Mikerinos.
Am intrat apoi la Muzeul bărcii solare, unde am fost şocaţi de dimensiunea ambarcaţiunii şi de măiestria meşteşugarilor de acum mii de ani. Nici eforturile celor care au lucrat la restaurare nu sunt de neglijat, lui Ahmed Youssef luându-i 10 ani, timp în care barca a fost făcută, desfăcută şi reasamblată de 5 ori. Rolul acesteia este disputat de către experţi; unii afirmă că era menită să ajute spiritu regelui mort să se înalţe la cer, alţii că a fost folosită în timpul procesiunii funerare a regelui Keops. Indiferent de adevăr, dacă ajungeţi pe acolo chiar merită să o vedeţi, vă va da încă o confirmare, dacă mai e nevoie, asupra modului îngust în care privim noi antichitatea şi limitările umane.
În contrast cu timpurile vechi, atât de bine puse la punct, timpurile moderne au tot felul de probleme. De exemplu, dacă aveţi nevoie de o toaletă atunci când sunteţi pe platoul Giza, singurul loc este aici, în muzeul bărcii. Să vă mai spun cât am stat la coadă?
Şi uite aşa, după vizita la muzeu, am ajuns la cea mai mare, cea mai veche şi cea mai misterioasă statuie din lume. Sfinxul păzeşte dintotdeauna mormintele regilor şi există teorii care spun că le-ar preceda cu mii de ani. Cert e că până acum nu i s-a putut afla vârsta şi că stă acolo în faţa ta, solemn şi puternic, eliberat cu 1400 de ani î Hr din dominaţia nisipului de viitorul rege Tuthmes. Acesta a adormit la umbra sa şi a visat că va deveni rege dacă îl va salva pe Sfinx. Şi aşa s-a şi întâmplat. Astăzi nu este greu să îţi imaginezi cât de adânc a fost acesta îngropat în nisip şi să nu te îngrozeşi la gândul că poluarea şi praful oraşului continuă să deterioreze această minune a lumii.
Voi continua în partea a doua cu Dashur, Memphis, Saqqara şi spectacolul de sunet şi lumină de la Giza.
Articole din aceeaşi serie:
O civilizaţie apusă – de tot (continuare)
Oameni şi maşini – care pe care
Text: Roxana Farca
Foto: Alexandru Farca
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
